Se deschid drumuri spre România: Via Carpatia şi Centura Mării Negre INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul expres polonez S19 Foto: gddkia.gov.pl
Drumul expres polonez S19 Foto: gddkia.gov.pl

Ţările din estul Europei caută soluţii pentru a-şi dezvolta şi interconecta infrastructura de transport, astfel încât să faciliteze comerţul între nord şi sud, iar aceste proiecte ambiţioase includ şi România.

Un coridor nord-sud - Via Carpatia - care începe din Lituania şi ajunge în Grecia, trecând prin România, o autostradă care va înconjura Marea Neagră, trecând şi ea prin ţara noastră, o autostradă din Ungaria până în România şi un nou drum între Odessa şi Varna, prin Dobrogea. Sunt doar câteva dintre proiectele oficialilor din Europa Centrală şi de Est, care vor să creeze noi rute de transport menite să impulsioneze comerţul şi piaţa muncii din regiune.

În cadrul proiectului Via Carpatia, demarat de Iniţiativa Celor Trei Mări, Polonia şi Slovacia au semnat la începutul acestei săptămâni un acord pentru a lega drumul expres polonez S19 cu noul drum R4 planificat de Slovacia, dar şi pentru construirea unui nou pod între localităţile Chyzne (Polonia) şi Trstena (Slovacia) pentru a îmbunătăţi traficul pe drumul internaţional E77, lucrarea urmând să fie finalizată în 2021, potrivit agenţiei de presă PAP.

„Obiectivul eforturilor noastre este să creăm legături de transport convenabile şi competitive atât în domeniul transportului rutier cât şi al celui feroviar“ a declarat ministrul polonez al Infrastructurii, Andrzej Adamczyk, care a semnat acordul împreună cu omologul său slovac, Arpad Ersek.

Un avantaj pentru tineri

Potrivit lui Adamczyk, Via Carpatia, din care fac parte noile conexiuni, va stimula afacerile atât în această parte a Europei, cât şi la nivelul întregii Uniuni Europene. 

„Mulţumită acestei investiţii, tinerii din Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România nu vor mai trebui să îşi caute de locuri de muncă în Europa Occidentală. Acestea vor fi aici“, a spus el.

La rândul său, Arpad Ersek a afirmat că aceste contracte, care privesc Polonia şi Slovacia, au şi o dimensiune internaţională. „Via Carpatia ne va conecta. Va asigura accesul în fiecare loc“, a afirmat Ersek, insistând totodată, asupra faptului că noul drum va îmbunătăţi siguranţa rutieră si va duce la dezvoltarea transportului de mărfuri. 

Ruta internaţională Via Carpatia ar urma să pornească din oraşele Klaipeda şi Kaunas din Lituania, să treacă prin Bialystok, Lublin şi Rzeszow din Polonia, prin Kosice din Slovacia şi Debrecen din Ungaria şi să ajungă apoi la Constanţa, în România, în Bulgaria şi la Salonic, în Grecia.

INFOGRAFIE VIA CARPATIA

O autostradă în jurul Mării Negre

Şi nu este singurul proiect de anvergură care ar urma să implice România. Recent, Rusia a început în mod oficial implementarea proiectului cunoscut drept Centura Mării Negre (Black Sea Ring), conform informaţiilor publicate pe site-ul oficial al Asociaţiei Mondiale a Autostrăzilor.

Proiectul, adus pentru prima dată în discuţie în anul 2006, la summit-ul Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, implică realizarea unui sistem de autostrăzi cu patru benzi de circulaţie prin care se vor lega ţările din jurul Mării Negre, lungimea totală urmând să fie de circa 7.140 de kilometri. 

Printre ţările participante la acest proiect se numără Turcia, Georgia, Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, România, Grecia şi Bulgaria. Armenia, Azerbaidjan, Albania şi Serbia vor fi şi ele conectate la acest drum prin rute adiţionale. 

INFOGRAFIE Centura Marii Negre

Autostrada inelară ar urma să treacă prin câteva oraşe importante, printre care Istanbul şi Edirne din Turcia, Batumi şi Poti din Georgia, Novorossisk, Rostov-pe-Don şi Taganrog din Federaţia Rusă, Mariupol, Melitopol şi Odesa din Ucraina, Chişinău din Republica Moldova, Bucureşti (România), Haskovo din Bulgaria, Komotini şi Alexandroupolis din Grecia.

Proiectul nu are un buget singular, fiecare ţară urmând să plătească pentru propria sa secţiune. Anumite fonduri ar urma să fie furnizate de Uniunea Europeană, de anumite bănci europene, dar şi de alte instituţii financiare internaţionale, printre care Banca Mondială. 

Ucraina şi Ungaria îşi croiesc drum spre noi

În afara proiectelor Via Carpatia şi Centura Mării Negre, România ar putea avea de câştigat şi de pe urma altor iniţiative. În luna mai, Ungaria a obţinut fonduri europene în valoare de 265 de milioane de euro pentru finalizarea ultimului tronson al autostrazii care ajunge la graniţa României, la Borş. În România, s-ar face legătura cu Autostrada Transilvania, care nu este însă finalizată.

„Maghiarii şi românii vor fi primii beneficiari ai acestui proiect, cu o conexiune mai rapidă şi mai sigură de la Budapesta la Bucureşti, dar în cele din urmă toţi cetăţenii europeni şi economia europeană în ansamblu vor beneficia de o mai bună conectivitate în regiune“, a declarat comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu.

Pe de altă parte, Ucraina şi Bulgaria doresc să construiască un nou drum între Odessa şi Varna, prin Dobrogea, cu implicarea partenerilor români, după cum a anunţat în mai preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, după o întâlnire cu premierul bulgar, Boiko Borisov.

„Sper că resursele Uniuni Europene vor fi de partea noastră. Vom atrage, de asemenea, şi partenerii noştri români. Şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a vă asigura că în viitorul apropiat puteţi pleca de la Odessa la Varna în câteva ore“ a declarat Poroşenko.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite