Aplicate în practică, ele ar schimba cu totul existenţa statutului francez. Şi nu numai, deoarce gradul de sofisticare al pregătirii acestor mişcări sociale de acum, modul în care se coordonează echipele de campanie, lasă să se ghicească posibilitatea ca, foarte curând, să vedem ieşind la lucru asemenea nuclee organizatorice şi în multe alte ţări europene.

Revendicările sunt multe, spectaculoase şi deloc noi deoarece ele pot fi regăsite în platformele tuturor partidelor anti-sistem, de extremă dreaptă sau extremă stângă, influenţate profund de neo-anarhism şi de doctrina „acţiunii directe“, având la rădăcină lecturile despre „revoluţia continuă“. Teoretic atractive aşa cum sunt toate visele rezumate în platforme politice revoluţionar-umaniste, ele pun aceeaşi problemă: nu răspund la întrebarea fundamentală „cu ce resurse?“. Practic, se cere o reînnoire fundamentală a tuturor resorturilor sociale, o altă redistribuire a bogăţiei naţionale, dar fără a spune cine va trebui să plătească pentru toate astea. De fapt, speranţa pe care se articulează acest vis social de acum este că, pe viitor, societatea dreptăţii şi egalităţii va continua să aibă aceleaşi resurse de colectare a bogăţiei naţionale ca cele folosite în prezent de societatea bolnavă de capitalismul feroce şi dezlănţuit.

Concret, care sunt aceste poropuneri? Iată câteva dintre cele care mi s-au părut extrem de relevante şi, dacă vă interesează textul integral, îl puteţi consulta aici:

  • SMIC (salariu minim interprofesional de creştere) de 1300 EURO net. Este vorba despre salariul minim de care, în mod obligatoriu, beneficiază la angajare oricine peste vârsta de 18 ani. La 1 ianuarie 2018, SMIC era, în brut, de 1488,47 EURO corespunzător une săptămâni de lucru de 35 de ore pe săptămână;
  • salariul maxim în economie: 15.000 EURO;
  • imopzitul pe venit să fie mult mai progresiv ca acum (mai multe tranşe);
  • desfiinţarea taxelor pe carburanţi;
  • să nu mai existe pensii sub 1200 EURO;
  • protejarea industriei franceze: interzicerea delocalizărilor de întreprinderi;
  • limitarea nivelului chiriilor + locuinţe cu chirii moderate (mai ales pentru studenţi şi muncitori în situaţie precară);
  • interzicerea bunurilor aparţinând patrimoniului francxez (baraje, aeroporturi...);
  • sfârşitul politicii de austeritate. Nu se mai plătesc acele dobânzi la datoria publică care au fost declarate nelegitime şi să înceapă plata datoriei fără a lua bani de la săraci şi de la cei mai puţin săraci, ci cu bani luaţi din cele 80 de miliarde din fraudă fiscală;
  • vârsta generală de pensionare: 60 de ani. Dar numai de 55 de ani pentru cei care au lucrat în medii solicitante fizic;
  • taxă specială pentru combustibilul destinat navelor şi pe kerosen;
  • fără prelevare de la sursă;
  • deoarece preţul gazelor şi curentului electric s-a mărit de când au existat privatizările în acest sector, dorim ca sectorul să redevină de stat şi preţurile să scadă în mod semnificativ.

Există însă şi câteva revendicări care privesc viaţa politică. Aplicarea acestora ar însemna reala revoluţie şi, cu siguranţă, ar scutura sistemul din temelii. Iată ce se propune:

  • Fiecare personaj ales într-o funcţie publică va avea dreptul la un salariu mediu pe economia naţională. Cheltuielile sale de transport vor fi supravegheate şi decontate în măsura în care sunt justificate. Vor avea dreptul la tchete0restaurant şi la cecuri de vacanţă;
  • Referendumul Popular trebuie să fie introdus în Constituţie. Crearea uni site lizibil şi eficient, supravegheat de un organism independent de control unde iamenii vor putea face o propunere legislativă. Dacă aceasta obţine 700.000 de semnături atunci va trebui să fie discutată, completată, amendată în Adunarea Naţională care va avea obligaţia să supună votului francezilor exact la un an după atingerea numărului de 700.000 de semnături;
  • Reîntoarcerea la sistemul care prevede un mandat de 7 ani pentru Preşedintele Republicii, alegerile pentru deputaţi să se facă la doi ani după prezidenţiale, ceea ce va permite să se transmită Preşedintelui Republicii un mesaj pozitiv sau negativ privind politica sa. Aceasta ar permite să se audă vocea poporului;
  • nu se vor mai plăti indemnizaţiile prezidenţiale pe viaţă (pensiile speciale pentru foştii preşedinţi).

Cea mai importantă revendicare mi se pare cea privind recunoaşterea prin Constituţie a valorii referendumului ca mijloc direct de a guvernare, căci, se spune în finalul documentului, „voinţa poporului se va face auzită şi aplicată prin intermediul creării sistemului Referendumului Popular care va trebui să fie foarte rapid pus în aplicare“. Şi poate să vă sune cunoscut, dacă apelaţi la o memorie profundă, acest apel pe care „vestele galbene“ îl adresează aleşilor francezi: „Deputaţi, faceţi ca vocea noastră să fie auzită în Adunarea Naţională. Ascultaţi de voinţa poporului. Aplicaţi aceste Directive“.

Şi asta este cea mai moderată dintre variante, tocmai fiindcă a fost rezultatul compromisului între diversele platforme ale mişcărilor coalizate acum sub umbrela „vestelor galbene“. Iniţial, în maim multe documente, propunerea era enunţată direct ca cerere de dizolvare a actualei Adunări Naţionale şi înlocuirea sa cu o Adunare reprezentativă a cetăţenilor care să emită legi în nou sistem la care se face oricum aluzie în documentul final.

Este posibil? Desigur, printr-o revoluţie al cărui prim efect este urmare a motto-ului demonstraţiilor „vestelor galbene“: „Macron, pleacă acasă!“. Cât poate dura? Depinde, căci nimeni nu ştie cât ţin resorturile care au pus jocul destrucţiei în mişcare.

Ce ar putea urma? O firească repunere în echilibru al unui sistem social care nu poate rămâne în haos. Şi îl va găsi într-o formă oarecare, fie în cea a regimului de „mână forte“ pe care-l visează extremiştii de toate culorile, fie prin reinventarea centrului politic cu personaje credibile şi care să ofere garanţiile unei continuităţi sociale şi economice.

Politicienii francezi ai scenei politice tradiţionale sunt în stare de şoc, aşa cum, de fapt, ar trebui să fie toţi politicienii europeni a căror putere s-ar putea dovedi cu mult mai fragilă decât pare. Desigur, echipa lui Macron promite că va da astă un semnal convingător că va asculta vocea poporului ieşit în stradă şi că va acţiona în consecinţă. Dar asta s-ar putea să fie mult prea târziu deoarece efectul profund deja s-a produs şi rezultatele se vor vedea curând, la nivelul următoarelor europarlamentare şi, oricum, în simbolica de necontestat a refuzului delegaţiei „vestelor galbene“ de a participa la negocieri cu guvernul francez.

Am ales ca ilustraţie fotografia reprezentând un membru al „Anonymous“ participant la episodul III de proteste violente de la Paris. Este o fotografie simbolică din mai multe punct de vedere şi argumentează tot ceea ce am scris azi. Dar trimite şi un mesaj venit de demult, din vremea anarhismului clasic al lui Bakunin sau Kropotkin, renăscut azi pentru a spune iar că „cel mai important lucru este să dărâmi din temelii actuala orânduire nedreaptă“. Urmaşii vor avea de reinventat lumea.

Raţionament pe care noi l-am auzit şi am văzut cum a funcţionat.

Dar dacă, de data asta, lor le va merge?