Realitate şi ficţiune în pelicula Bond „No Time to Die”. De vorbă cu adevăraţii ofiţeri MI6

Statuia de ceară a lui Daniel Craig din „No time to die” FOTO SHUTTERSTOCK

BBC a discutat cu ofiţeri reali din MI6, agenţia de spionaj extern a Marii Britanii, cunoscută şi ca Serviciile Secrete, pentru a afla cum merg lucrurile în realitate faţă de cum sunt prezentate în filmele din seria James Bond. Pelicula „No Time to Die”, care îl are în rol principal pe Daniel Craig, pentru ultima oară, a ajuns pe marile ecrane după mai multe amânări din pricina pandemiei.

Există vreo potrivire cu realitatea?

„Cred că cea mai importantă deosebire este că se bazează pe mai multă colaborare faţă de ce vedem la actorii din seria Bond. Rareori, poate niciodată, ieşi singur pe teren, fără niciun fel de ajutor. Munca se face în echipă,  iar o echipă de securitate te însoţeşte permanent”, spune Sam (un pseudonim), un ofiţer din MI6 specializat în contraterorism.

Cu  ce se ocupă ofiţerii MI6, cei din birouri, dar şi cei din teren, peste hotare?

„Sunt o multitudine de joburi pe care le poţi face. Sunt agenţi cu funcţii de supervizare şi recrutare, dar avem nevoie şi de experţi tehnici, lucrăm cu echipe de comunicare, există o elită în prima linie. Nu avem un om care să se descurce de unul singur. Sunt foarte puţine asemănări faţă de realitatea muncii pentru serviciile noastre secrete. Cred că dacă cineva ar spera să facă ce vede în filme şi-ar da seama rapid în procesul de aplicaţie că nu este pentru ei”, spune şi Tara (pseudonim).

Ofiţerii MI6 sunt înarmaţi?

Oficial, răspunsul este: „Nu putem nici confirma, nici infirma”.

Un alt ofiţer MI6  a dat însă următorul răspuns: „Ideea ca un tip să meargă liber prin lume înarmat făcând prăpăd în jurul lui este o adevărată pacoste pentru noi. Un asemenea om nu poate fi lăsat să aibă această şansă”.

Strict vorbind, ofiţerii MI6 nu sunt agenţi, ci cei care încearcă să ia legătura sau care descoperă potenţiali agenţi străini bine plasaţi în celule teroriste sau într-o unitate de cercetare nucleară a unei ţări ostile.

Astfel că agenţii reali sunt cei care riscă cel mai mult, în timp ce sarcina ofiţerilor MI6 este să facă tot posibilul să-i protejeze pe ei şi familiile lor.

Cât de apropiată este relaţia ofiţer-agent? Pot ajunge să fie prieteni?

„Există o strânsă relaţie de dependenţă. Eşti responsabil de viaţa altcuiva aşa că uneori se spun lucruri pe care niciunul nu ar vrea să le audă, se poartă conversaţii dificile, dar ei trebuie să ştie că  facem toate astea pentru ca ei să fie în siguranţă”, spune Tom.

„Oamenii îşi pun realmente viaţa în pericol ca să lucreze cu noi. Uneori sarcinile nu au un grad mare de risc. Însă există o categorie de oameni cu care avem privilegiul să colaborăm şi pentru care ar fi extrem de periculos să fie descoperiţi. Oamenii ăştia ar putea plăti cu viaţa, ceea noi luăm în serios de la prima interacţiune cu ei”, adaugă şi Tara.

În cei şase ani de la ultimul film Bond, „Spectre”, s-au întâmplat multe atât pe scena contrateroristă, cu căderile şi resurgenţele ISIS, eforturile de limitare a ambiţiilor nucleare ale Iranului aproape s-au prăbuşit în timp ce China a devenit vocală asupra pretenţiei de a „lua înapoi” Taiwanul.

Mai  este locul pentru spionajul de modă veche în vremuri în care fiecare mişcare lasă o amprentă în mediile digitale?

„Dacă ai în vedere  ciclul de viaţă al datelor în întregime, până la momentul analizei lor, avem oameni care au grijă de fiecare pas al acestui proces. Este genul de relaţii pe care le construim. Evident că profităm de toate aceste tehnologii ca să sprijinim munca ofiţerilor noştri din teren”, spune Emma, un ofiţer senior în domeniul tehnic.

Are MI6 un arsenal de gadget-uri?

„Este destul de diferit de ce vedem în filme. Coordonez o echipă mult mai mare de ingineri care lucrează la noi capacităţi tehnologice. Şi noi nu purtăm halate albe, după cum nici nu ne îmbrăcăm ca nişte tocilari. În termeni de gadget-uri, lucrăm îndeaproape cu ofiţerii de informaţii pentru a înţelege ce au nevoie de la noi”, spune Emma.

La peste jumătate de secol de la primul film Bond, „Dr. No”, în 1962, şi de la apariţia agentului secret James Bond, eroul fictiv creat de fostul ofiţer de marină britanic Ian Fleming,  lumea spionajului e aproape de nerecunoscut.

În ierarhia de la vârf există încă ofiţeri MI6 care şi-au început cariera înainte de apariţia telefoanelor mobile şi a internetului, când dosarele erau păstrate în seifuri şi dulapuri de fier şi nu existau date biometrice. MI6 există oficial din 1994 şi la acea vreme nu erau probleme în a trimite un ofiţer sub acoperire peste graniţe, într-un loc ostil, cu o anume identitate şi uneori deghizat cu ochelari de soare şi barbă falsă.

Acest lucru este mult mai dificil azi, deşi nu imposibil, aşa cum s-a văzut în cazul echipei GRU (serviciile de informaţii militare ruse) care a călătorit fără impedimente la Salisbury, în 2018, cu scopul, potrivit poliţiei Met, de a-l asasina pe fostul ofiţer KGB Serghei Skripal.

Azi spionajul ţine cont de revoluţia în domeniul datelor în care au roluri de seamă recunoaşterea irisului, identificarea biometrică, inteligenţa artificială, aplicaţiile de criptare şi calculul cuantic.

Dar inteligenţa umană va fi întotdeauna indispensabilă, spune Sir Alex Younger, care a condus MI6 şase ani până anul trecut. Omologul său fictiv de pe ecran, M, interpretat de Ralph Fiennes în pelicula „No Time to Die”, avertizează profetic că „lumea se înarmează mai repede decât am putea răspunde”.