Pentru că, de la un an la altul, a crescut presiunea politicienilor de pretutindeni care, din motive de aurire a blazonului personal pentru o posteritate incertă, vor să aibă în palmares şi această notificare simbolică. Cu cât sunt mai contestaţi, cu atât vor ca medalia respectivă să figureze la loc cinste pe una dintre perniţele cu onoruri şi distincţii prezentate la funeraliile oficiale. În acest scop nobil, nici un efort nu pare prea mic şi niciun fel de tehnică de luptă nu e ignorată de echipele lor de lobby care străbat planeta în lung şi în lat pentru a mobiliza susţinători, împărţind promisiuni de viitoare favouri, funcţii şi privilegii. Acum şi mai intens din moment ce apare şi spectrul că tu, ditai politicianul cu ambiţii planetare, ai fost pe lista de propuneri oficiale şi ţi s-a întors spatele. 
 
Pe lista 2020 pentru Premiul Nobel pentru Pace, aşa cum a anunţat la început de februarie un reprezentant al comitetului de selecţie, figurează 210 persoane şi 107 organizaţii. Atrag în mod deosebit atenţia cele ale preşedinţilor Putin şi Trump, al opozantului rus Navalnîi, cel care, prin minune, a scăpat de atacul mişelesc cu otravă, dar şi al activistei de mediu Greta Thunberg sau al Koujain al-Hathloul, activista din Arabia Saudită care a înfruntat închisoarea în lupta sa pentru drepturile femeilor. 
 
Sau, oricât de neaşteptat ar suna asta, chiar şi NATO, în ideea de a marca festiv împlinirea a 75 de ani de la crearea organizaţiei politico-militare condusă acum de Secretarul General Jens Stoltenberg, fost prim ministru al Norvegiei între 2000-2001 şi 2005-2013 din partea Partidului Muncitoresc Norvegian şi ca posibil răspuns care să acopere urmele diverselor sale scandaluri interne şi al catalogării nemiloase făcute de Macron care constata "moartea cerebrală" în care se află organizaţia. 
 
Dar, aşa cum este obiceiul în orice poveste anticipativă despre evenimentul de la Oslo, mulţi corespondenţi de presă iau în seamă şi o listă paralelă, bazată pe informaţii din interior, realizată de cei de la PRIOR, o organizaţie din OSLO care "nu deţine contacte oficiale cu Comitetul Nobel" şi care, tradiţional, propune "o listă scurtă" în viziunea directorului său, Henrik Urdal. Interesanta listă indicativă din acest an cuprinde 5 candidaţi:
 
Alaa Salah, Forces for Freedom and Change din Sudan (FFC)
Committee to Protect Journalists (CPJ)
Hajer Sharief (Libia) and Ilwad Elman (Somalia)
Transparency International
Alexei Navalnîi şi Anti-Corruption Foundation
 
Este firesc ca, acum, atenţia să se focalizeze pe evenimentul din 9 octombrie deoarece este clar că alegerea din acest an va avea un caracter politic poate mai pronunţat ca niciodată din cauza pasiunilor (şi disensiunilor) din acest Nou Război Rece ajuns neaşteptat de repede la maturitate.  
 
Tocmai din această cauză, desemnarea viitorului laureat va avea semnificaţia imediată a unei alegeri politice în contextul în care, pe plan mondial, numai de pace nu mai este vorba, mulţi dintre politicienii de pe listă lăudându-se lunar cu numărul noilor lor arme nemaivăzute până acum şi cu capacitatea lor formidabilă de destrucţie. Pe de altă parte, un anume tip de alegere, spre exemplu Greta Thunberg, ar fi văzută ca o promovare directă şi uriaşă la adresa lui Trump, tot aşa cum premierea lui Navalnîi ar fi socotită ca o ofensă directă la adresa lui Putin şi a Rusiei.
 
Diplomatic vorbind, soluţia ar putea fi, aşa cum s-a petrecut de atâtea ori, alegerea unui candidat "incontestabil" din zona a doua, fie o organizaţie internaţională implicată în lupta pandemiei, fie a unui ONG cu activitate umanitară în zone de conflict, fie în constituirea structurii globale care se preocupă de găsirea şi viitoarea distribuire echitabilă a unui vaccin "bun global al omenirii". 
 
În acest sens, dacă informaţiile mele sunt corecte, există argumente serioase în favoare unor organizaţii precum cea condusă de Bill Gates, unul dintre cei mai importanţi contiributori la cauzele umanitare pe plan mondial, apoi Medecins sans Frontieres sau Crucea Roşie sau chiar, dacă cu mari probleme politice la orizont, pentru cooperarea OMS/UE în organizarea platformei vaccin anti-Covid 19.
 
Lupta  - căci despre asta e vorba - implică şi un foarte interesant vector european: pe 10 septembrie, în Parlamentul European, a fost depusă o Propunere de Rezoluţie pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace Preşedintelui SUA, Donald Trump (aveţi aici textul oficial), document semnat de europarlamentarii Christine Anderson, Joachim Kuhs, Jaak Madison, Laura Huhtasaari, Bernhard Zimniok, Jorge Buxadé Villalba, Jörg Meuthen.
 
În mod neaşteptat şi decepţionant pentru mine, europarlamentarii noştri - dintr-o ţară aliată strategică a SUA - nu şi-au pus semnăturile de acest proiect, ceea ce ar fi întărit ponderea unei posibile Rezoluţii care, mai departe, să fi putut fi propusă pentru asumare oficială de Comisia Europeană şi de Consiliu. Poate nu toţi dintre europarlamentarii noştri sunt de acord cu preferinţele strategice marcate ale României cu SUA, dar măcar unul-doi, aşa, de sămânţă, pentru a transmite un mesaj în acest domeniu atât de sensibil. De să nu avem o susţinere explicită pentru nominalizarea Preşedintelui Trump din partea Preşedintelui României, a Parlamentului, chiar a Primului Ministru? Cred că ar fi important, deoarece Trump a introdus nominalizarea respectivă ca element ofensiv în campania electorală.
 
Acum, dacă tot vorbim de "lista celor 300 de nominalizări", ţin să vă informez că, poate spre stupoarea multora, ea conţine nume neaşteptate, cele ale unora dintre cei mai importanţi luptători "anti-sistem" şi adepţi ai anarhiei militante: Julian Assange, Chelsea Maniing şi Edward Snowden despre care 17 parlamentari din Bundestag spun că "nu ar trebui să fie criminalizaţi, ci recunoscuţi şi recompensaţi...pentru contribuţiile lor fără precedent la făurirea păcii şi pentru sacrificiile personale imense pentru promovarea păcii globale" (aveţi aici scrisoarea parlamentarilor germani).
 
Ce se va alege? 
Nu ştiu. 
 
Îmi amnitesc doar, cu o reverenţă entuziastă de memorie, că, în 1994, am fost invitat de Institutul Nibel de la Oslo, să asist la ceremonia decernării Premiului acordat lui Yasser Arafat, Ytzak Rabin şi Shimon Peres şi apoi de oportunitatea unui interviu cu Shimon Peres pe care aveam să-l revăd ulterior la Paris, continuând discuţia despre principiile păcii într-o lume care ar fi putut să urmeze, într-un alt spirit, cu alte minţi luminate.. Lume care n-a mai fost să fie.
 
Să vedem ce ne va oferi selecţia din acest an şi apoi, dacă aveţi timp, uitaţi-vă pe lista laureaţilor din trecut. Vedeţi unde se situază nivelul competiţiei de acum cu eroii săi nespecifici şi cum îl veţi situa pe câştigătorul din 2020 între Woodrow Wilson, Nansen, Albert Schweitzer, Gorbaciov, George Marshall, Martin Luther King, Kissinger şi Sean McBride, Maica Tereza, Elie Wiesel şi Nelson Mandela. Într-un interviu, pe ultimii doi i-am întrebat ce a însemnat pentru ei Premiul Nobel pentru Pace. Mi-au răspuns că era doar un premiu, nimic mai mult nimic mai mult decât atât, dar avea şansa să devină cu adevărat dacă avea să ajute la transmiterea mesajului pentru care fusese creat. Sperau asta, dar nu erau totalmente siguri că se va şi întâmpla deoarece avuseseră ocazia, pe pieloea lor, să înveţe ce înseamnă tragedia nesfârşită creată de oameni în goana teribilă după putere. 
 
Un Război pentru Primiul Nobel pentru Pace? Se poate, s-au văzut conflicte iscate pentru mult mai puţin. Să vedem ce iese (poate nimic) pe 9 octombrie seara, după anunţul Laureatului.