Proteste în Belarus. Un fost candidat la alegerile prezidenţiale îl va reclama pe Lukaşenko la Tribunalul de la Haga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeri Ţepkalo, fost candidat la alegerile prezidenţiale din Belarus, a anunţat că un grup de avocaţi străini pregăteşte documentele necesare pentru a-l aduce pe liderul actual al republicii, Aleksandr Lukaşenko, în faţa Curţii Penale Internaţionale de la Haga.

Într-o înregistrare video postată pe YouTube, Ţepkalo susţine că va fi mai mult decât suficient dacă vor fi impuse sancţiuni împotriva lui Lukaşenko şi a familiei acestuia. Opozantul a menţionat că avocaţii adună mărturii de la oameni care au suferit în timpul protestelor care au avut loc în Belarus după alegerile prezidenţiale. Ţepkalo intenţionează să prezinte datele respective în instanţele internaţionale, în special la Haga.

Fostul candidat la prezidenţialele din Belarus a explicat că există un precedent în instanţele din SUA cu privire la persoanele implicate în torturarea cetăţenilor. Astfel, dacă echipa lui Ţepkalo reuşeşte să pregătească documentele necesare, persoanele responsabile de violenţele din Belarus nu vor putea efectua tranzacţii financiare nici în ţară, nici în străinătate.

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michele Bachelet, şi-a intensificat presiunea luni asupra Belarusului, cerând deschiderea unei anchete asupra acuzaţiilor de tortură aduse forţelor de securitate ale ţării, relatează AFP şi Reuters.

"Dată fiind amploarea şi numărul lor, toate acuzaţiile de tortură şi de alte forme de rele tratamente aduse forţelor de securitate vor trebui documentate şi supuse unei anchete, pentru ca vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei", a declarat fosta preşedintă chiliană, în deschiderea celei de-a 45-a sesiuni a Consiliului ONU pentru drepturile omului la Geneva.

"Există în continuare relatări care indică o utilizare inutilă şi excesivă a forţei de către reprezentanţii legii", a spus Bachelet, adăugând că sunt "dovezi puţine" că autorităţile din Belarus ar lua măsuri pentru a aborda informaţiile despre acţiunile de încălcare a drepturilor omului.

În acelaşi timp, situaţia din Belarus, unde mobilizarea opoziţiei se confruntă cu o represiune puternică, va face vineri obiectul unei dezbateri de urgenţă în cadrul Consiliului ONU pentru drepturile omului (UNHCR), la solicitarea Uniunii Europene.

Decizia de a organiza dezbaterea a fost luată de ţările membre ale Consiliului ONU pentru drepturile omului la capătul unei sesiuni de vot cerută de Venezuela.

Potrivit preşedintei Consiliului, austriaca Elisabeth Tichy-Fisslberger, 25 de state au votat în favoarea reuniunii, două împotrivă, iar 20 s-au abţinut.

Ambasadorul Belarusului la UNHCR, Iuri Ambrazevici, s-a opus moţiunii, spunând că "face parte dintr-o campanie politică extinsă organizată de Uniunea Europeană pentru a susţine forţele politice din Belarus care au pierdut alegerile".

"UE creează condiţiile pentru menţinerea acestui impas politic în societatea din Belarus", a adăugat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite