În ultimele 48 de ore Ucraina a fost în centrul atenţiei internaţionale. Mai mult decât acum câteva luni, când Rusia a anexat Crimeea şi chiar decât iarna trecută, când evenimentele de la Kiev ţineau prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

Motivul: un atac în ziua de Paşte asupra unui filtru militar, la câţiva kilometri de Slaviansk, un orăşel din estul Ucrainei, controlat de forţele separatiste. Atacul în sine, ţinta controverselor şi chiar a ironiilor pe reţele sociale, riscă să provoace un conflict cu implicaţii serioase asupra securităţii şi suveranităţii Ucrainei.

Sectorul de Dreapta sau Pravîi Sektor - aşa cum este numit el aici - este în realitate o alianţă de grupări extremiste de dreapta. Cu origini asumate din istoria partizanilor ucraineni, în special a Armatei Insurecţionale Ucrainene, această grupare a devenit extrem de vizibilă în lunile anului trecut, când protestele Euromaidanului au devenit violente, soldându-se cu pierderea a numeroase vieţi şi un număr considerabil de răniţi.

Numeroşi observatori ai evenimentelor recente din Ucraina atribuie demisia fostului preşedinte Ianukovici acestei grupări şi actelor sale de violenţă.

Ideologia Sectorului de Dreapta, aşa cum este ea prezentată pe pagina de Vkontakte a grupării, este una de „apărători ai identităţii naţionale ucrainene, împotriva multiculturalismului, a influenţei Rusiei sau oricărei alte influenţe străine.

Până aici nimic deosebit cu privire la modul de operare sau al discursului acestei grupări în comparaţie cu alte formaţiuni extremiste, cum ar fi SISL în Siria sau Zorii Aurii în Grecia, apărute în timpuri de restrişte şi criză politică.

Elementele ce fac din această grupare una extrem de eficientă şi populară în rândul multor ucraineni, tolerată de puterile occidentale, constau chiar în autoritatea şi carsima conducătorului ei, a abilităţii de a forma alianţe cu puterea interimară de la Kiev şi, surpinzător, chiar cu diplomaţii israelieni prezenţi în capitala Ucrainei.

Dimtri Iarosh, liderul de 43 de ani al acestei grupări, este unul dintre cei mai carismatici liderii ai Maidanului. Fiul unor muncitori din estul Ucrainei, Iarosh, tatăl a trei copii, a început să fie activ în mişcările naţionaliste la începutul anilor '80. Când majoritatea statelor din fosta URSS îşi cereau independenţa şi promovau naţionalismul, tânărul Iarosh s-a alăturat mişcărilor naţionaliste din Ucraina, ce deveneau din ce în ce mai populare şi numeroase.

Planurile sale au fost întrerupte de înrolarea în armata sovietică, o formă de pedeapsă destul de frecventă pentru activiştii vremii, revenind în ţara natală abia spre mijlocul anilor '90. Într-o Ucraină independentă dar cu grave probleme economice - ca tot spaţiul ex-sovietic de altfel - Iarosh se înrolează în gruparea de dreapta Trident, grupare ce constituie nucleul Sectorului de Dreapta. Acesta se erijează destul de rapid în liderul mişcării pe care o conduce, cu mână de fier, până în 2005.

Capacitatea lui Iarosh de a comunica un mesaj naţionalist extrem, fără conotaţii anti-semite, l-a propulsat, într-un timp relativ scurt, pe agenda liderilor protestelor din capitala ucraineană.

Nu Euromaidanul a creat extremismul de dreapta, ci autorităţile de la Kiev care au decis să escaladeze conflictul şi să folosească forţa.

Într-un moment în care guvernul lui Ianukovici a decis să folosească forţele Berkut împotriva protestatarilor, relativ paşnici până în acel moment, Pravîi Sektor a devenit braţul armat al revoluţiei, singura opţiune viabilă de rezistenţă şi o îmbinare oportună de acţiune militară şi ideologie politică. În acele clipe de tensiune şi momente confuze, Iarosh s-a erijat în liderul protestelor, radicalizând mişcarea cu origini civice într-una politco-militară.

Astfel, într-un mod oarecum surpinzător, nu Euromaidanul a creat extremismul de dreapta, ci autorităţile de la Kiev care au decis să escaladeze conflictul şi să folosească forţa. Acest moment decisiv în desfăşurarea protestelor a marcat trecerea de la Euromaidan la Maidan, o mişcare cu puternice conotaţii naţionaliste şi, uneori, cu incidente violente, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

Al doilea aspect important al succesului şi popularităţii acestei mişcări a constat în delimitarea clară de elementele şi discursurile anti-semite, atât de populare în rândul multor mişcări extremiste. Prin această delimitare, Sectorul de Dreapta nu numai că şi-a câştigat un număr considerabil de simpatizanţi în rândul populaţiei cu viziuni politice moderate, dar a şi obţinut sprijinul tacit al Occidentului şi funcţii în noua administraţie. Fără însă a renunţa la simbolurile naziste, dar cu un discurs ferit de declaraţii tendeţioase la adresa evreilor, nu este clar cât de oneste sunt aceste intenţii sau dacă ele vor persista odată cu consolidarea puterii acestei grupări.

Momentan, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, în special în Odessa, colaborează destul de strâns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semite ale multor participanţi la proteste, inclusiv cele ale popularului sportiv şi, mai nou, politician, Vitali Klitschko.

Acum câteva săptămâni, într-o piaţă atăt de greu încercată de evenimentele sângeroase ale ultimelor luni, Sectorul de Dreapta şi-a anunţat intenţia de a deveni partid politic şi de a candida la alegerile prezidenţiale de luna viitoare. Cu o popularitate politică relativ modestă în urmă cu câteva luni - sub 2%- evenimentele recente au potenţialul de a spori şansele acestei grupări de a participa la deciziile politice importante ale Ucrainei şi de a oferi o platformă discursurilor politice extremiste.