Nu există memorie deoarece, după cum ştiţi, prea multă memorie, prea multe amintiri, prea multe cărţi citite dăunează la sănătate, fiind cu mult mai simplu să vezi doar ce ţi se arată ca demn de văzut şi să ignori tot restul. Numai aşa politicienii pot să-şi facă jocurile şi să joace azi dansul pe care, ieri, îl condamnau ca indecent, imoral şi chiar periculos. Publicul spectator, căci de-aia e spectator, vrea să asiste la dans, să se uimească şi să se înveselească la circul aferent şi, de mâine, să o ia de la capăt. Esenţa dansului îi va rămâne veşnic departe şi, pe fond, nici nu-l prea interesează.

Dacă nu credeţi, hai să facem un test.

Luna viitoare se vor împlini fix şase ani de când, în martie 2014, Federaţia Rusă anexa Crimeea. Vă mai spune ceva evenimentul ăsta, vă mai trezeşte o reacţie profundă, redeveniţi (dacă aţi fost vreodată) militanţi pentru echitate şi dreptate în relaţiile internaţionale? Simţiţi un oarece fior de teamă că anexiunea unui teritoriu, chiar în proximitatea României, amputarea unei ţări suverane şi independente vecine nouă, ar putea avea cumva, în condiţii uşor imaginabile, o urmare echivalentă dacă strigătul de luptă al revizioniştilor unguri va căpăta forma unui apel la acţiune?  

Nimeni nu poate ghici viitorul dar cred că scenariile, toate scenariile trebuie luate în considerare cu mare atenţie deoarece, până la urmă, ceea ce vedem acum este că începe să se clatine din ce în ce mai tare sistemul garanţiilor internaţionale comune, prin prisma tratatelor sau acordurilor, prevalând, ca odinioară, relaţiile şi jocurile de interese dintre super-puteri, aşa cum, la un moment dat, se reflectă asupra ţărilor mici şi cvasi sau total dependente. Iar când se ajunge la acest nivel, nimeni să nu se aştepte la conversaţii despre democraţie, Carta ONU şi Acordurile de la Helsinki.

Iată două exemple care se întâlnesc, se suprapun şi dau o indicaţie extrem de limpede asupra construcţiei de dincolo de jocurile de imagine şi propagandă. O construcţie la care se lucrează de mult timp, care se consolidează şi care se va finaliza la un moment dat cu harta care va defini noile zone de influenţă din regiunea noastră, coloană vertebrală pentru acordul final care va reîmpărţi puterea globală în sectoare de responsabilitate.

Două exemple deosebit de interesante din ultima săptămână.

Să pornim de la afirmaţia omului-cheie în ecuaţie, Vladimir Putin, care, întrebat de realizatorii unui film documentar dacă există perspectiva ca Peninsula Crimeea să fie vreodată înapoiată Ucrainei, a răspuns: „Chiar v-aţi pierdut minţile? Circumstanţe de acest gen nu există şi nici nu vor exista vreodată... Lumea încearcă mereu să spună Rusiei care i-ar fi locul, dar acest loc nu ne convine!“.

Drept care, drumul fiind închis cu asemenea brutalitate, liderii occidentali au decis să treacă la acţiune şi au demarat un lung proces de sancţiuni politice şi economice, dureroase, cu oarecare efecte, dar care, cel puţin până acum, nu au schimbat absolut deloc situaţia. Dar, în spaţiul Jocului Secund, cel geopolitic real, au început şi negocierile globale cu Rusia, proces sensibil, cu consecinţe uriaşe şi care, Doamne fereşte şi apără, nu era să se blocheze de o chestiune în definitiv neînsemnată cum este Crimeea şi Marea Neagră.

De neconceput? Să vedem.

Avem în primul rând, relatată de mai multe canale de presă (am ales aici sursa New Time - nv.ua -) care relatează un episod din vizita Secretarului de stat Mike Pompeo care a întâlnit-o la Kiev, în cadru privat, pe activista Emina Dzhaparovska din Crimeea care a cerut insistent ca diplomaţia americană să păstreze Crimeea „sub reflectorul politicii externe americane“, precum şi organizarea unei Conferinţe internaţionale la Washington pe problemele Crimeei.

FOTO president.gov.ua

În ce priveşte Crimeea, replica dată de Pompeo şi relatată apoi de unul dintre participanţii la întâlnire, a fost absolut clară: „Crimeea este pierdută. Jucătorii globali ştiu acest lucru. Ucraina a dat Crimeea, iar Rusia nu este una dintre ţările cărora li se poate lua ceva“. Afirmaţie confirmată şi de Yelena Trehub, şefa unei ONG anticorupţie.

Clar?

Poate nu. Poate ar mai exista, cum s-ar spune, o a doua uşă de intrare dacă americanii par să o închidă pe a lor. Asta ar fi fost speranţa că problema Crimeei va figura pe lista chestiunilor esenţiale de rezolvat înainte a se trece la o eventuală semnare a unui Acord de pace între Kiev şi separatişti. Acord negociat acum în „formatul Normandia“ între Germania, Franţa, Rusa şi Ucraina. Avem şi aici un răspuns exemplar, cel dat de Etienne de Poncins (foto), ambasadorul Franţei la Kiev (preluat după Hromadske) atunci când a fost întrebat de chestiunea Crimeea.

„Azi nu vedem un format în care această problemă să poată fi discutată efectiv. Includerea problemei Crimeei în Formatul Normandia nu este ceva care să funcţioneze. Dimpotrivă, invocarea acestei problematici va face să eşueze totul. În acest moment, preferăm oportunitatea de a discuta despre prima componentă, adică despre conflictul din Donbas... când va veni tipul pentru Crimeea, vom vedea ce vom face... Nu pot face predicţii despre ce se va întâmpla peste 10 ani sau mai mult. Să spun din nou: haideţi să terminăm negocierile privind Donbas şi, în ce priveşte Crimeea, vom vedea...Rusia este un partener major, a demonstrat putere militară şi economică, avem interese economice în Ucraina şi în Rusia. Din cauza asta, nu trebuie să trimitem Rusia la colţ ca pe un elev la şcoală. Trebuie să menţinem un dialog cu Rusia“.

Cât de departe sunt toate astea de tonul băţos şi foarte demn şi decis democratic al liderilor occidentali care, la nivel de demonstraţie publică, cereau pedepsirea exemplară a actului de agresiune comis de Rusia care încălca astfel orice regulă internaţională. Era un leitmotiv pentru zeci şi zeci de reuniuni internaţionale organizate la Bruxelles, pentru Revoluţiile „pe un ton combativ“ ale liderilor europeni. Ce s-a ales din toate astea? Mai ţine minte cineva documentele respective? Nu? Riscant răspuns.

Sau avea dreptate Voltaire?