Analiză realizată de Petrişor Peiu*

Putin a rămas, însă, stăpân la Moscova. De altfel, cu această remarcă şi-a început liderul maghiar prezentarea de la conferinţa de presă organizată la Kremlin.

Dacă aş fi rău aş compara numărul de întâlniri bilaterale pe care le-au avut conducătorii noştri cu cei mai buni vecini ai noştri, bulgarii: în 32 de ani, 13 vizite la nivel de Preşedinte:  în România: vizite bilaterale - 1993, 1995, 1998, 2001, 2005, 2015, 2017;  în Bulgaria: vizite bilaterale - 1992, 1994, 1997, 2003, 2010, 2016. Deci în 32 de ani, preşedinţii Românii s-au întâlnit cu preşedinţii bulgari la fel de des cât s-a întâlnit Orban cu Putin în doar 13 ani! Iar ultima întâlnire la nivel de şef de stat sau de guvern dintre ţara noastră şi Ungaria a avut loc cam pe când s-a întâlnit Orban cu Putin a doua oară, adică tocmai în 2011.

Cei doi lideri au avut pe agendă patru teme economice importante pentru ambii: livrările de gaze naturale ruseşti către Ungaria, cele două reactoare pe care Rusia le construieşte la Paks, în Ungaria, fabricarea vaccinurilor ruseşti în Ungaria şi comerţul bilateral.

Prima şi cea mai importantă chestiune este cea a livrărilor de gaze. Ungaria a semnat recent un contract bilateral pe termen lung cu Gazprom. Termen lung înseamnă, în acest caz, 15 ani. Până în 2036 adică. Cantitatea pe care Gazprom se obligă să o livreze către Ungaria, la un preţ calculat după o formulă previzibilă, este de 4,5 miliarde de metri cubi. Ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din consumul vecinilor noştri. Numai că Orban a supralicitat şi cere acum 1 miliard de metri cubi în plus pe an. Şi i s-a promis că va primi. Această informaţie scoasă din context nu înseamnă nimic. Iar contextul este cam aşa: Rusia se află aproape de maximul cantităţilor de gaz pe care le poate exporta spre Europa (între 180 şi 200 de miliarde de metri cubi). Orice metru cub promis cuiva înseamnă mai puţin pentru celelalte pieţe. Iar foamea de gaz este uriaşă pe continent. În al doilea rând, miliardul de metri cubi primit de Ungaria în plus îi poate permite acesteia să devină jucător pe piaţa regională, adică în Slovacia sau România. Sau să-şi dezvolte noi capacităţi din industria chimică. Care oricum a ajuns să fie de două ori mai mare decât cea a României, care s-a redus treptat în ultimii ani. O altă observaţie interesantă ar fi aceea că gazul livrat Ungariei vine prin conductele din Ucraina (prin Drujba mai precis), ceea ce indică ce mare concesie a primit Budapesta, în situaţia în care ruşii încearcă să scoată total Ucraina din geografia tranzitului gazului rusesc spre Europa.

Vladimir Putin, pe de altă parte, îi arată Occidentului calea cea mai scurtă şi mai ieftină: contractele bilaterale pe termen lung. Care permit europenilor să aibă asigurată securitatea aprovizionării, iar ruşilor le permit finanţarea rezonabilă a proiectelor de investiţii în exploatarea unor zăcăminte noi şi în noi conducte. „Win-win situation”, cum ar zice  americanul. Numai că această cale a fost, până acum, descurajată de discursul oficialilor europeni: ei au presat pentru renunţarea la contractele bilaterale pe termen lung şi aprovizionarea de pe bursele de energie. Ceea ce, până de curând, însemna mai multă competiţie între vânzătorii de gaz, deci preţuri mai bune. Până anul trecut, când a apărut uriaşa competiţie între cumpărători, care a aruncat preţul la niveluri nemaiîntâlnite.

Putin transmite, astfel, un mesaj cât se poate de clar Vestului: „Vreţi preţuri decente şi cantităţi asigurate? Reveniţi la contractele pe termen lung! Vreţi predictibilitate? Veniţi şi negociaţi cu noi. Fiecare în parte”. Dacă europenii vor face asta, Kremlinul va putea să-şi răsplătească prietenii şi să-şi penalizeze adversarii. Preşedintele rus joacă această carte, bazat pe reputaţia Gazprom, care nu a lăsat niciodată un contract neonorat.

Centrala atomo-electrică de la Paks este a doua cea mai importantă miză pentru cei doi lideri. Aici se derulează cel mai ambiţios proiect energetic al guvernului de la Budapesta. Astăzi, la Paks sunt în funcţiune patru reactoare ruseşti, a câte 500 de MW fiecare putere disponibilă. Un total de 2000 MW, mai mult de o treime din consumul de electricitate al Ungariei. Durata de viaţă a celor patru reactoare expiră 2032 şi 2037. Planul guvernului maghiar este de a înlocui reactoarele existente cu alte două, fiecare a câte 1200 MW putere disponibilă. Contractul pentru noile reactoare s-a semnat deja cu Rosatom şi construcţia efectivă va începe anul acesta. Costul noilor reactoare este de 12,5 miliarde de euro, din care 10 miliarde de euro este un credit venit de la guvernul rus. Ei bine, Viktor Orban a reuşit ceva extrem de important: a mutat perioada de rambursare a creditului de la 2026- 2031 la 2031-2036. Ceea ce îi va permite Ungariei o mare siguranţă financiară: va putea rambursa creditul din banii  obţinuţi din exploatarea centralei!

Ce câştigă Viktor Orban pe tema Paks este clar: posibilitatea de a plăti ratele la creditul rusesc de 10 miliarde de euro din veniturile obţinute din vânzarea energiei produse chiar de către noile reactoare. Este, fără îndoială, atipică abordarea acceptată de către Moscova, trebuie să recunoaştem!

Ce câştigă, însă, Vladimir Putin din această înţelegere? În primul rând, un precedent important, care va fi folosit în anii următori pentru a vinde reactoare noi în toate statele est-europene, acolo unde există în operare centrale nucleare ruseşti. Şi asta datorită drumului lung şi dificil parcurs de către Ungaria pentru obţinerea avizului Comisiei Europene pe acest proiect. Ungaria a avut de câştigat trei bătălii importante cu Comisia Europeană. În prima a dovedit că finanţarea directă, prin creditul oferit de guvernul rus, nu încalcă reglementările concurenţiale ale Uniunii Europene. În cea de-a doua bătălie, Budapesta a dovedit că se poate obţine acordul de mediu, inclusiv în statele vecine (România, Serbia şi Slovacia) pentru noua tehnologie nucleară rusească VVER 1000. În fine, în cea de-a treia bătălie , Budapesta a obţinut avizul Comisiei de la Bruxelles pentru procedura de încredinţare directă printr-un acord interguvernamental ruso-maghiar. Una peste alta, oricând se va pune problema reabilitării unui reactor vechi sau construcţiei unuia nou în Lituania, Cehia, Slovacia, sau Bulgaria, precedentul maghiar va fi folosit de către Rosatom pentru obţinerea acordului Comisiei Europene pe contracte similare.

INSP: Introduction to Improving the Safety of Soviet-Designed Nuclear Power  PlantsSursa: aici.

Şi ajungem la a treia temă din agenda discuţiilor de la Kremlin din 1 februarie 2022: fabricarea de vaccinuri ruseşti în Ungaria. Anul trecut, unul din zece maghiari (900 000) s-au vaccinat cu vaccinul rusesc Sputnik. Viktor Orban şi-a manifestat gratitudinea de câte ori a avut ocazia. Dar nu s-a oprit aici. El cere acum ca ruşii să colaboreze cu maghiarii pentru producerea de vaccinuri în Ungaria. Astfel, el a ridicat miza cooperării medicale dintre cele două state la niveluri mult mai înalte. Pentru că producţia de vaccinuri creşte enorm nivelul de sofisticare al industriei farmaceutice din ţara vecină nouă. Poate nu ştiaţi, oameni buni, dar sunt extrem de puţine ţări, cu agenţii de reglementare naţionale recunoscute de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii,  care produc vaccinuri în lume:

Sursa: aici.

Doar 24 de state au puterea de a fabrica un vaccin. În Europa sunt jumătate dintre ele, iar în zona noastră sunt Bulgaria, Serbia şi Rusia. Dacă Ungaria găseşte sprijin la un stat mare producător să se pună pe harta fabricanţilor de vaccinuri atunci a marcat un punct important în cursa evidenţierii unui alt nivel al capacităţilor economiei proprii. Căci industria farmaceutică nu mai este, demult, printre ramurile fruntaşe ale economiilor estice. Mai mult, fabricaţia de vaccinuri în Ungaria va pune din nou România într-o poziţie de „de ce la noi nu se poate, iar la alţii se poate?”.

Nici Rusia nu pierde la această afacere, pentru că vaccinul Sputnik, până acum ţinut la porţile Europei se onorabilizează şi devine un produs acceptat, ba chiar fabricat în UE.

Şi ajungem la ultimul punct de pe agenda bilaterală: în 2021 volumul comerţului ruso-maghiar a crescut cu peste 30% faţă de anul precedent. Chiar dacă în această sumă se includ, cu ponderi mari, ţiţeiul (peste jumătate din ţiţeiul rafinat în Ungaria vine de la ruşi) şi gazul (peste 80% din importul maghiar vine din Rusia), creşterile volumului de schimburi bilaterale rămân impresionante. Valorile nominale nu fac deloc din Ungaria un partener important pentru Moscova, în condiţiile în care exporturile ruseşti în Ungaria au atins aproape 3,5 miliarde de dolari anul trecut, departe însă de nivelurile record de peste 9 miliarde de euro din 2009:

Sursa aici.

De altfel, Ungaria rămâne al 18-lea partener comercial al Federaţiei Ruse, în sine o performanţă pentru o ţară atât de mică:

Sursa aici.

Adică nu volumul comerţului cu Budapesta e atât de important cât vitrina maghiară pe care Putin o arată Vestului. Fondul problemei este, desigur, diferit de ceea ce ne povestesc conducătorii noştri: a şaptea piaţă pentru mărfurile ruseşti este marea campioană a anti-rusismului, Polonia cu o valoare de aproape 15 miliarde de dolari, cam dublu faţă de Franţa!

Cu alte cuvinte, asta cam sună a lecţie pentru regimul Iohannis: polonezii îi înfruntă verbal pe ruşi mult mai vehement ca noi, dar fac afaceri de vreo cinci ori mai mari cu ei decât facem noi!

Cât priveşte exporturile maghiare către ruşi, acestea sunt modeste, aproximativ 2 miliarde de dolari, jumătate din cele 4 miliarde de dolari din 2009:

Sursa aici.

Şi iarăşi contextul este important. Căci, oameni buni, deşi maghiarii se alintă cu cifrele comerţului lor cu ruşii, iată ce cifre găsim la comerţul bilateral al maghiarilor cu americanii: 2,67 miliarde de dolari exporturi americane către unguri şi 6,44 miliarde de dolari importuri americane de la maghiari, totul pe 11 luni din 2021:

Surse aici.

Vreţi să vedem prin comparaţie cam ce comerţ avem noi cu americanii, cei mai buni şi mai importanţi parteneri strategici ai noştri: 1,26 miliarde de dolari exporturi americane către noi şi doar 2,65 miliarde de dolari importuri americane de la noi:

Sursa aici.

Mi se pare mie sau chiar americanii îi pedepsesc pe unguri pentru cordialitatea faţă de Rusia prin creşterea comerţului? Şi iarăşi, poţi să faci comerţ important şi cu ruşii şi cu americanii? Pare că Orban (Viktor, desigur) e un fel de Ceauşescu care făcea şi el comerţ şi cu israelienii şi cu statele arabe...

Concluzia: a 12-a întâlnire Orban-Putin a fost un bun prilej de propagandă, dar şi o ocazie de a bifa nişte afaceri reciproc avantajoase. Moscova a realizat nişte precedente valoroase cu un stat membru UE, iar Budapesta le vinde ungurilor nostalgici iluzia cvasi-imperială a unei naţiuni care joacă între Vest şi Est. Măcar ne-am liniştit definitiv că cei doi actori nu sunt defel capabili să facă ceva cu-adevărat de speriat!

*Petrişor Peiu este membru în Grupul de experţi LARICS.