„Morţi şi mulţi răniţi” în atacuri ruse la nord de Kiev, anunţă autorităţile ucrainene

„Morţi şi mulţi răniţi” în atacuri ruse la nord de Kiev, anunţă autorităţile ucrainene

FOTO: GettyImages

Autorităţile ucrainene anunţă marţi atacuri ruse cu rachetă vizând satul Desna, în regiunea Cernihiv, care ar fi cauzat pierderi grele, potrivit şefului Administraţiei Militare, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ruşii „au tras rachete vizând satul Desna în această (marţi) dimineaţa. Sunt morţi şi numeroşi răniţi”, anunţă într-o postare pe Telegram Viaceslav Şaus.

Acest atac are loc departe de linia frontului, în Donbas (est).

Desna se află la aproximativ 80 de kilometri de frontiera cu Belarusul, la nord de Kiev.

Presa ucraineană scrie că aceste atacuri ruse cu rachete şi artilerie s-au intensificat, recent, în mai multe zone de frontieră.

Statul Major al armatei ucrainene a anunţat marţi că, în regiunea Sumî (nord-est), Rusia a tras cu artileria în zori de cealaltă parte a frontierei.

Şeful Administraţiei Militare din Sumî a anunţat că grupuri de sabotaj şi de recunoaştere ruseşti au încercat să traverseze frontiera.

„A avut loc o bătălie foarte serioasă. S-au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi armament uşor”, a precizat el într-o postare pe Telegram.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările