Merkel, „foarte îngrijorată” de intensificarea epidemiei COVID-19 în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: EPA-EFE
Sursă foto: EPA-EFE

Cancelarul în exerciţiu Angela Merkel îşi exprimă „îngrijorarea” faţă de o intensificare a epidemiei covid-19 în Germania şi avertizează împotriva unei „anumite nepăsări”, în contextul în care campania de vaccinare bate pasul pe loc, relatează AFP.

Evoluţia actuală în spitale şi cu privire la numărul morţilor din cauza covid-19 „mă îngrijorează foarte mult (...). Ea ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi”, declară cancelarul ediţiei de duminică a cotisianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

Ea apără faptul că nu a impus vaccinarea obligatorie, însă se declară „foarte întristată” de faptul că ”două, trei milioane de germani în vârstă de peste 60 de ani nu s-au vaccinat încă”.

„Acest lucru ar putea face o diferenţă pentru aceste persoane şi pentru întreaga societate”, apreciază Merkel.

Infectările cu noul coronavrus au început să crească din nou în Germania odată cu venirea toamnei.

Institutul Robert Koch (RKI) a înregistrat sâmbătă 21.543 de îmbolnăviri în 24 de ore şi 90 de morţi din cauza covid-19.

Incidenţa bolii a crescut la 145,1 la 100.000 de locuitori în decurs de o săptămână, de la 100,00 în urmă cu şapte zile.

Campania de vaccinare bate pasul pe loc, iar potrivit RKI, 55,5 de milioane de germani au fost complet vaccinaţi împotriva noului coronavirus, reprezentând 66,7% din populaţie.

Angajaţi din sănătate au anunţat în ultimele zile un nou aflux de bolnavi de covid-19 la spitale - majoritatea persoane nevaccnate.

Potrivit preşedintelui Societăţii Spitalelor Germane Gerald Gass, spitalizările bolnavilor de covid-19 au crescut cu 40% în decurs de o săptămână.

La terapie intensivă, numărul bolnavilor de covid-19 a crescut cu 19%.

„Dacă această evoluţie continuă, vom avea în curând 3.000 de bolnavi la terapie intensivă”, a avertizat el recent, într-un interviu acordat grupului de ziare regonale Redaktionsnetzwerks Deutschland, iar acest lucru va antrena „restricţii cu privire la funcţionarea normală” a instituţiilor spitaliceşti, precum o amânare a operaţiilor programate.

Potrivit unui sondaj realizat de Forsa, comandat de către Ministerul Sănătăţii şi publicat joi, o convingere a persoanelor reticente faţă de vaccinare nu este uşoară.

Astfel, 65% dntre persoanele nevaccinate intervievate au declarat că nu vor „în niciun caz” să se vaccineze, iar 23% se declară „puţin dispuse”.

De asemenea, 89% dintre persoanele nevaccinate declară că pericolul saturării secţiilor de terapie intensivă din spitale nu are nicio influenţă asupra dispoziţiei lor de a se vaccina.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite