David Davis, ministrul britanic pentru BREXIT, a declarat că nu se poate garanta absolut nimic tuturor migranţilor care, din acest moment şi până la oficializarea ieşirii Marii Britanii din UE, sosesc pe teritoriul britanic. Afirmând însă în acelaşi timp, într-u interviu pentru Mail on Sunday, că va începe negocieri cu oficialii de la Bruxelles şi cu liderii europeni pentru „a garanta o despăgubire generoasă pentru migranţii europeni prezenţi în acest moment în UK, dar şi o despăgubire generoasă pentru cetăţenii britanici“ care se găsesc acum la lucru în ţările europene. 

Şi, pentru ca scandalul să atingă proporţii enorme, mai adugă următoarele, uitând de toate promisiunile făcute de Cameron liderilor europeni: „vom putea fi nevoiţi să decidem că autorizaţia de şedere sine die în Marea Britanie să se aplice doar începînd de la o anumită dată”, asta în ideea de a face faţă, spune domnia-sa, unui posibil val de imigranţi care să vină în UK înainte ca BREXIT să devină relitate efectivă. Dar, evident, îmi spuneau în această dimineaă colegii din Bruxelles, asta este o declaraţie care trebuie văzută în contextul a ceea ce, deja, a filtrat provenind din surse oficiale britanice care vorbesc despre faptul că s-ar afla în pregătire un întreg set legislativ care să fie votat în urgenţă şi aplicat imediat după momentul ieşirii din sistem a Marii Britanii. 

Ce va conţine? În primul rând, logic, măsuri protecţioniste ample ale pieţei britanice cu măsuri compensatorii pentru cei care urmează să plece, fără să se ştie încă despre ce categorii de muncitori va fi vorba. Ceea ce se ştie deja este că toţi străinii vor fi trataţi nediferenţiat, ca „cetăţeni provenind din terţe ţări“ deoarece nu va mai fi nimic valabil din acordurile existente acum, cu Marea Britanie ţară membră UE.

Foarte îngrijorătoare este şi menţiunea aceea privind despăgubirile ce vor fi acordate cetăţenilor britanici care lucrează în Europa...Despre ce e vorba mai exact? În primul rând, se comentează intens asta la Bruxelles din momentul anunţului rezultatelor referendumului, eixstă o dilemă enormă privind soarta miilor de funcţionari britanici, în primul rând a celor care lucrează în Comisia Europeană. Foarte mulţi, de regulă plasaţi în posturi cheie, cu state vechi de serviciu, intraţi fie prin concurs, fie, cei mai mulţi, conform grilei-ţintar care prevede alocarea posturilor de conducere conform criteriilor legate de populaie, mărimea ţării în cauză, etc.

Ce se va întâmpla cu ei? Există un e-mail cu circulaţie internă la nivelul Comisiei, semnat de dl. Juncker personal, care le spune să nu-şi facă griji, deoarece vor fi protejaţi de Staff Regulations. Oare? Nu există nimic însă în textul respectiv care să garanteze menţinerea din oficiu a poziţiei unui funcţionar european în cazul ieşirii ţării sale din UE, din simplul motiv că Staff regulations sunt scrise înainte de elaborarea Tratatului de la Lisabona. 

Pe noi ne interesează care va fi situaţia muncitorilor români în toată această nebuloasă discuţie aflată deja la un început conflictual despre garanţii sau non-garanţii.

Cred că avem două opţiuni:

1. Să ne bazăm pe ceea ce va fi negocierea oficială între echipa UE şi cea britanică în fruntea căreia se află David Davis şi pentru care, la nivel de miniştri de externe, se va bate începând de mâine, la Bruxelles, noul şi absolut imprevizibilul ministru de externe Boris Johnson.

2. Să avem negociator dedicat în echipa europeană, cu mandat foarte clar şi făcut public cât mai rapid de Ministerul nostru de Externe, Preşedinţie şi de Parlamentul aflat în vacanţa de vară. Dar, în acelaşi timp, trebuie să formăm propria noastră echipă de negociere şi lobby care să trateze direct cu partenerii britanici, asta dacă tot spunem în continuare că păstrăm legătura super-importantă din axa de odinioară care trebuia să dea garanţia de securitate pentru România. Echpă a cărei activitate ar trebui să fie condusă de cel mai înalt reprezentant al intereselor României în Marea Britanie, adică E.S. Dan Mihalache, în calitatea sa de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar. Are, în acest sens, răspunderea directă de a deschide şi susţine iniţierea unui eventual acord bilateral de protecţie reciprocă a lucrătorilor care se află atât pe teritoriul UK cât şi, respectând termenii unei reciprocităţi exacte, a britanicilor care se află în România sau/şi realizează venituri din exploatări agricole, spre exemplu.

Este foarte important de început acum, în termenii unui mandat făcut public (exact ce fac britanicii acum) deoarece negocierile se anunţă extrem de dificile. Asta în primul rând pentru că Marea Britanie va forţa un maximum de concesii pentru ce va fi un posibil Acord cu UE, înainte de demararea oficială a discuţiilor. Posibil? NU, zic europenii, anulând dineul neoficial ce urma să aibă loc în seara asta la Bruxelles în prezenţa miniştrilor de externe din UE, pe agendă fiind câteva dintre chestiunile majore legate de BREXIT, dar şi elemente relevante imediate rezultate din noul acord UE-NATO. Dineu anulat deoarece se pare că mai multe State Membre au estimat că, astfel, s-ar încălca primisiunea făcută cu ocazia ultimului Consiliu European atunci când s-a reiterat ritos că nu vor exista discuţii despre un acord privind viitoarea colaborare cu UK decât după primirea cererii oficiale de activare a Articolului 50. Ceea ce, spunea Davis, nu se va petrece mai devreme de începutul lui 2017. Prelungind deci toate incertitudinile, lăsând pieţele să sufere în continuare şi bursele să evolueze pe roşu în principal datorită pierderilor suferite de băncile din zona Euro.

Poate mai există însă o raţiune a prelungirii acestei morţi atât de mult mediatizate: Guvernul Graţioasei Sale Majestăţi încearcă să câştige timp pentru a negocia acorduri paralale, absolut neoficiale deocamdată, cu cele mai importante economii europene, ca plasă de asigurare post-Brexit. Dar şi pentru a lămuri, cât se mai poate, dacă se mai poate şi cu cine se mai poate, dacă Scoţia, Irlanda de Nord şi, în ultimă instanţă, vor într-adevăr să părăsească definitiv corabia. Caz în care, doar cu Anglia singură, vă daţi seama că negocierile ar decurge cu totul altfel.

Va fi o vară foarte complicată într-un Bruxelles în care toate instituţiile şi echipele de negocieri, oficiale sau nu (poate mai ales ultimele), lucrează la turaţie maximă. Să vedem când va fi precizat mandatul românesc de negociere şi cine va fi responsabilul de dosar pe care-l va numi Guvernul României. Mandat dat acum ştiind că punctul maxim de fierbere se va atinge în toamnă, când, conform tradiţiei, altele vor fi oalele ce vor fierbe pe plitele politicii româneşti.

Posibil şi asta? Din păcate, probabil, posibil şi aproape inevitabil. Dar, cine ştie, s-o trezi totuşi cineva că există şi interese româneşti care trebuie apărate chiar şi în faţa partenerilor strategici.