Indiferent de situaţia din ţară, în Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Elveţia sau în Republica Moldova, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta cu agende diferite. Însă mare parte a avut de a face cu contestarea restricţiilor impuse pentru a limita impactul pandemiei. Principalul motiv pentru aceste acţiuni vine de la dezinformările ţintite din Europa lansate de Rusia şi China, potrivit rapoartelor europene, dar şi multitudinea de teorii ale conspiraţiei de pe Internet, ale căror imagini însoţesc pancartele protestatarilor.

Probleme vechi şi noi agită cetăţenii europeni în plină recesiune

Timp de două luni, din prima parte a lunii martie până săptămâna trecută, peste lanţurile de proteste din Europa şi din întreaga lume s-a lăsat liniştea. De la manifestările săptămânale ale Vestelor Galbene din Franţa, care au durat mai bine de un an, la cele anti-guvernamentale din Rusia lui Putin, toate s-au oprit din cauza crizei medicale generată de pandemia de coronavirus. Cum s-a ridicat starea de urgenţă şi primele interdicţii, toate aceste tensiuni în evoluţie au explodat din nou.

Vechile probleme nu au dispărut. În continuare, în Franţa, problemele pensiilor şi ale contractelor de muncă flexibile sunt ţinta Gilets Jaunes. E adevărat că în primele zile ale protestelor din această săptămână, multe din manifestările publice ale grupării au fost fie interzise, fie participanţii au fost toţi amendaţi iar organizatorii chemaţi la tribunal. Însă această dezmorţire a arătat şi un nivel scăzut de participare, chiar dacă în multe locuri din Franţa, şi o agendă încă neclară de revendicări diverse, neconturată foarte bine.

La acestea s-au adăugat noile probleme economice, anunţate deja de numeroasele semne ale intrării în recesiune. Statele europene au luat măsuri pentru plata şomajului tehnic pe perioada stării de urgenţă şi pentru amânarea ratelor la credite şi a chiriilor la companiile mici, cu ceva sprijin pentru menţinerea locurilor de muncă. Totuşi, ieşirea din starea de urgenţă a venit cu o pierdere a locurilor de muncă şi restructurări, acolo unde afacerile au putut fi reluate, iar cele care sunt încă blocate de pandemie, precum restaurantele, cafenelele sau transportul public aşteaptă aceeaşi situaţie imediat ce condiţiile de muncă vor permite reluarea activităţii, dar la nivele mult inferioare celor dinaintea crizei.

Suntem în recesiune, începe criza economică globală care înseamnă, în acelaşi timp, o criză ciclică aflată cumva la termen şi anunţată deja, dar şi criza ca efect al îngheţării depline a activităţii timp de două luni şi a reluării parţiale, cu condiţii draconice. Aşa începe şi sezonul protestelor, unii reclamând dispariţia locurilor de muncă, alţii lipsa de sprijin pentru micile afaceri de la stat, alţii cerând ridicarea restricţiilor rămase pentru a putea munci. Iar statele sunt departe de a fi încheiat bătaia de cap.


FOTO Mediafax

Recluziunea şi alimentarea pe net, după un sezon de proteste ratat

Pe de altă parte, principala problemă a fost faptul că, mai bine de două luni, lumea a stat acasă, de cele mai multe ori comunicând pe net mai toată ziua şi neavând mare lucru de făcut. Această perioadă de recluziune a permis, deci, ca fiecare din grupurile de activişti pe diferite subiecte să se încarce şi să aştepte răbufnirea de după izolarea în casă. Şi aceste discuţii interminabile au amplificat şi aşteptarea, şi gradul de nemulţumire dublat de situaţia psihică generată de izolarea la domiciliu şi ieşiri rare din casă.

În plus, o altă mare problemă este faptul că obişnuitul sezon al protestelor stângii, în jurul zilei de 1 mai, a fost ratat anul acesta. Astfel că atât sindicatele cât şi partidele de stânga au ratat această perioadă care, dincolo de manifestaţii în general paşnice, are de a face şi cu ciocnirile cu contra-manifestanţii extremei drepte, şi cu confruntările zonei extreme cu poliţia, fapt care detensionează parte din acumulările momentului. Această formă de supapă socială nu a mai funcţionat anul acesta. De aici şi acumulările, dar şi agendele atât de diverse. În Franţa, de exemplu, agendele economice au dublat protestele Vestelor Galbene şi manifestaţiile împotriva măsurilor restrictive naţionale.

O parte dintre proteste au fost legate direct de agenda crizei pandemice de Covid-19. În unele cazuri, protestatarii au reclamat încălcarea drepturilor omului, dar şi cele civice şi politice prin măsurile de distanţare socială impuse de autorităţi, care au dus la blocarea şi interzicerea protestelor şi a reuniunilor. Apoi mulţi au reclamat că nu au fost consultări potrivite, că am avut de a face cu măsuri excesive luate de autorităţi, alţii au reclamat lipsa sau au solicitat noi compensaţii specifice unor domenii de activitate afectate de izolarea la domiciliu a muncitorilor dar mai ales a consumatorilor.

Redeschiderea ieşirii în spaţiile publice, chiar şi aşa, limitat şi cu precauţii, a antrenat şi explozia determinată de exasperarea unei întregi populaţii menţinute în condiţii speciale timp de două luni, în case, în cea mai mare parte a timpului, în familii mari şi spaţii nu întotdeauna potrivite pentru o perioadă atât de îndelungată petrecută în condiţii improprii. Senzaţia de închisoare s-a manifestat vizibil aşa cum condiţiile de izolare au determinat modificări comportamentale atât din situaţia statului în casă, cât şi din aglomeraţia în spaţii înguste şi din lipsa de activităţi.

Teoriile conspiraţiei şi propaganda ruso-chineză au făcut ravagii în mentalul colectiv

În mod normal, aşteptam două tipuri de proteste legate de pandemia de coronavirus şi acţiunile autorităţilor în aceste cazuri. Ele s-au şi manifestat, dar în proporţii diferite. Primele vizau proasta gestiune a crizei şi măsurile nepotrivite, neadecvate şi luate în momente care au dus la mai multe victime, îmbolnăviri şi mai ales decese. Aici cei care reacţionează sunt în special cei conştienţi, afectaţi şi care au fost loviţi de pandemie fie direct, fie prin rude şi prieteni, suferind de efectele bolii. Manifestaţiile sunt păstrate, pentru moment, în special pe internet, nefiind încă permise manifestaţiile publice în stradă în cele mai multe locuri din Europa, iar cei implicaţi respectând reglementările de evitare a amplificării contaminării.

Este cazul criticii acerbe din SUA împotriva modului de gestionare a pandemiei de către preşedintele Donald Trump, a unei părţi importante a criticilor lui Boris Johnson şi a intrării prea târzii a Marii Britanii în condiţii de criză, sau a criticilor la adresa lui Vladimir Putin, a siguranţei cu care anunţa în urmă cu 5 săptămâni că Rusia a scăpat pentru a fi astăzi într-o adevărată explozie şi care se află încă departe de vârful de impact al pandemiei. E şi cazul lui Igor Dodon şi al guvernului său din Republica Moldova, sancţionat deja astăzi în stradă de protestul veteranilor pentru proasta gestiune a crizei care a făcut peste un sfert de îmbolnăviri în rândul medicilor şi care e în creştere azi, la deschiderea parţială a activităţii, fiind la nivelul numărului de îmbolnăviri zilnice din România. Nici tratarea nepotrivită a ajutorului venit de la Bucureşti nu a ajutat. Dar aici, explozia de proteste va veni, cel mai probabil, mai târziu, deşi virtualii participanţi şi critici au încins reţelele sociale.

În mod paradoxal, o mare parte dintre protestatari au manifestat împotriva unor guverne care ar fi luat măsuri mult prea dure şi prea devreme, ele prevenind de fapt explozia numărului de cazuri. Avem de a face cu efectele secundare ale gestiunii bune a crizei, din timp, cu măsuri stricte, care au dus la evitarea victimelor numeroase şi în ţările unde cazurile grave sunt destul de puţine, decesele fiind în special suprapuse cu comorbidităţi. Pentru gestiunea bună a bolii, pentru că numărul de cazuri a fost moderat şi ţinut sub control, pentru absenţa unor cazuri de impact major şi vizibile, protestele au venit să reproşeze pretinsul exces în domeniul blocării activităţii economice sau întârzierile prezumate ale deschiderii activităţii depline.

Criza declanşată de pandemia de coronavirus nu a trecut, iar în ţările în care gestiunea a fost cea mai nepotrivită, intervenţia a fost tardivă sau pur şi simplu curba de infectare s-a declanşat mai târziu, populaţia rezervată şi temătoare nu a ieşit încă în stradă. În Franţa este un caz unic cu 1500 de protestatari anti-izolare şi pro-deschiderea deplină a activităţilor şi alţi 1500 într-o contra-manifestaţie în oglindă, care denunţă iresponsabilii şi cere poliţiei arestări şi obligarea să respecte regulile în beneficiul întregii populaţii. Însă pe această dimensiune, protestele vor urma mai târziu, după încheierea perioadei active a bolii, atunci când autorităţile vor permite relansarea economică.

Manipularea pe scară largă şi teroriile conspiraţiei

Peste toate, rămânerea vreme îndelungată la domiciliu şi interfaţa monopolizată de internet un timp îndelungat, din lipsa activităţii curente, a făcut ca reţelele sociale să duduie de trafic, ceea ce a permis ca manipularea pe scară largă - pe agende diverse, identificată deja de către UE, state, instituţii media, societatea civilă, grupări de tip stop fake - să arate clar intenţia directă a actorilor externi. Impactul dezinformărilor venite cu preponderenţă pe filieră rusă şi chineză, fiecare cu propria agenda, dar şi cu multe elemente de ecou, preluări reciproce şi amplificări a mesajului, sunt definitorii acestei perioade de criză.

După ce au pornit cu amplificarea fricii şi crearea panicii, s-a trecut la susţinerea contestării conducerii şi a măsurilor adoptate de pe poziţiile apărătorilor drepturilor omului şi promovarea teoriilor conspiraţiei din posturi populiste. Iar atunci când anumite mesaje nu erau convingătoare, zgomotul şi bruiajul din zeci de variante au stârnit confuzia şi au turmentat şi mai mult o populaţie deja panicată de ameninţarea bolii şi a morţii, dar şi stresată de noile condiţii ale vieţii în interior, între patru pereţi, doar alături de familie, cu un nivel de intimitate individual restrâns.

Am văzut şi programele de dezinformare legate de coronavirus. Ele au mers de la bătălia pentru atribuirea sau plasarea responsabilităţii, deturnarea locului şi modului de apariţie reală în Wuhan, China către teorii ale conspiraţiei care plasau originea în SUA sau Italia, în orice caz referiri despre profiturile din viitoare tratamente şi vaccinuri plasate în spaţiul occidental, la marii potentaţi, unde Bill Gates şi marile companii farmaceutice îşi împărţeau onoarea acestor acţiuni. Totuşi nimeni nu a relevat unde rezidă producţia majoră a materialelor de  protecţie – ca şi a majorităţii produselor manufacturiere – în China, sau cea de antibiotice şi medicamente – China şi India, dar în cazul ultimei cu substanţe active provenind în proporţie de 60% tot din China, care reţine toate profiturile.

Apoi au fost celebrele proiecte ruse, dublate de o activitate extrem de activă şi neaşteptat de agresivă a Chinei, pe alocuri preluată conjunctural de media din Iran cu preponderenţă pentru zona araba. Aici obiectivele majore au fost subminarea liberal democraţiei, a regimurilor occidentale şi a conducerii statelor democratice, crearea sau adâncirea de falii în Europa, vizând cu precădere statele cele mai atinse de pandemie şi vulnerabile prin efectul majorităţilor populist-naţionaliste – vezi cazul Italiei, inclusiv cu o campanie pro-Italexit, ce antrena baze locale de multiplicare, sau accentuarea elementelor de falie şi a vulnerabilităţilor relaţiei transatlantice, cu scopul de a produce o ruptură euroatlantică, folosind cu precădere pe continent acţiunile şi declaraţiile preşedintelui Donald Trump.

Fireşte că acest demers nu trebuie privit doar în cheia duşmanului exterior care a generat aceste acte de dezinformare majoră şi teorii ale conspiraţiei, un adevărat război informaţional care s-a pogorât peste cetăţenii şi aşa stresaţi, panicaţi sau plictisiţi, izolaţi în case. Au existat şi greşeli ale liderilor, şi vulnerabilităţi proprii, dar şi lipsa de credibilitate a liderilor politicii, preponderenţa unor lideri şi mişcări populiste, naţionaliste, extremist, xenofobe prezente în mai toate statele europene sau măcar a politicienilor înclinaţi să reia şi să multiplice falsurile şi teoriile conspiraţiei.

De aici nevoia imperioasă de perfecţionare a democraţiei şi chiar de schimbare a tipului de lidership, cu preponderenţă cel politic, prin reconectarea cu elita naturală şi profesională a societăţii. Nu în ultimul rând, o revenire a profesioniştilor şi a comunicării corecte şi calificate, a specialiştilor în decizia în criză pentru a genera cele mai potrivite mesaje şi cele adaptate la situaţia şi aşteptările cetăţenilor din statele europene.

Suntem departe de final, iar criza de după criză, multitudinea de crize suprapuse care decurg din pandemie, se întrepătrund şi se potenţează reciproc, abia începe. Un teren fertil pentru o reluare cu şi mai mare putere a acestor activităţi de dezinformare şi manipulare, care se pot decanta în mişcări de protest. Deja perspectiva unor cutremure sociale generate de criza economică şi de recesiune anunţă o vară fierbinte. Dacă adăugăm şi alte ingrediente de dirijare a mesajelor şi capacitare a unor mase de manifestanţi împotriva guvernelor democratice, perspectivele gestiunii corecte ale crizei de către guvernele eficiente şi cu capacitate de prevenţie ar putea fi acoperite de zgomotul dezinformărilor profesioniste şi al fricii oamenilor de a pierde statutul, nivelul de viaţă şi locurile de muncă sau micile afaceri de familie.