Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) vorbeşte deja despre o "infodemie" în legătură cu coronavirusul. Nu numai virusul se propagă în lumea întreagă, ci şi o cantitate din ce în ce mai mare de informaţii. Cu toate acestea, multe informaţii sunt dezinformare pură şi sunt folosite ca mijloc de exercitare a influenţei politice. Iar Rusia este deosebit de activă în acest domeniu.

Un raport al grupului operativ de comunicare strategică al Serviciului European de Acţiune Externă SEAE a identificat sute de cazuri de dezinformare în actuala criză. Numai între 22 ianuarie şi 19 martie 2020 au existat 110 ştiri false de origine rusească despre coronavirus. Autorii şi mesajele sunt întotdeauna aceleaşi şi au o lungă tradiţie în sistemul de influenţă rusă în străinătate.

Conspiraţii şi virus de laborator

DW a prezentat deja câteva "best of"-uri în materie de teorii ale conspiraţiei şi dezinformări despre coronavirus în urmă cu două săptămâni. Conform raportului UE, actuala campanie rusă de dezinformare se concentrează cu precădere pe un aspect: o presupusă origine artificială a virusului care ar fi folosit în scopuri politice minore.

Platforme precum "southfront.org" sau "RT" şi "Sputnik" sunt deseori citate de UE ca iniţiatori şi multiplicatori ai acestui mesaj. Uneori, aceste ştiri false variază: există, de asemenea, "elite secrete" în spatele coronavirusului, alteori SUA sau industria farmaceutică.

Întotdeauna prezente sunt următoarele elemente: nimic nu este ceea ce pare. Cu atât mai puţin modul în care prezintă situaţia guvernele, autorităţile sanitare şi mass-media. UE evaluează că ţelurile din spatele acestei campanii de dezinformare sunt clare: crearea de confuzie, slăbirea încrederii în guverne, mass-media, autorităţi şi în "sistem", crearea neîncrederii şi a discordiei la nivelul UE, între statele membre şi SUA. Bine aţi venit pe tărâmul teoriilor conspiraţiei, bine aţi revenit la propaganda Războiului Rece!

Turnul de comandă al propagandei ruso-sovietice

Nu numai UE, ci şi oameni de ştiinţă precum Thomas Rid de la Universitatea John Hopkins au observat că influenţa rusească nu s-a schimbat aproape deloc faţă de perioada Războiului Rece. Actuala criză oferă posibilitatea de a arunca o privire asupra mecanismelor de funcţionare a dezinformării ruseşti.

În principiu, aparatul de propagandă al Uniunii Sovietice a folosit trei tipuri de dezinformare: albă, gri şi neagră. Propaganda albă a venit şi provine de la canale de stat recunoscute, precum Ministerul de Externe, comunicatele de presă sau departamentele de informare ale instituţiilor de stat. Un exemplu de propagandă gri este radiodifuzorul străin rus "RT" sau portalul de ştiri "Sputnik". Deşi par să fie instituţii media obişnuite, ele sunt considerate portavocea neoficială a propagandei ruse.

"Propaganda neagră" este de departe cea mai complicată, deoarece are loc în secret. În limbajul sovietico-rus, acest tip de propagandă intră la capitolul "măsuri active". În mod ideal sunt lansate informaţii false, pe jumătate adevărate sau distorsionate în mod deliberat, fără ca fundalul rusesc să devină vizibil. Organizatorii acestor "măsuri active" au fost şi sunt, în mare parte, servicii secrete.

La dispoziţia lor există resurse importante: în epoca analogă au fost fondate, tipărite, distribuite sau expediate numeroase edituri, oficii de informare, ziare, reviste sau broşuri. Cu toate acestea, disciplina principală consta în răspândirea dezinformării pe canale secrete, via "agenţi de influenţă" sau persoane de contact. În acest scop au fost recrutate surse din mass-media occidentale obişnuite, care apoi au difuzat informaţii în sensul dorit de Rusia.

În era digitală, această metodă complicată şi lentă de influenţare a devenit mai puţin importantă. În schimb, serviciul rus de informaţii FSB se bazează pe "fabrici de trolli". Mai precis, în companii camuflate sunt puse la lucru programe software şi oameni pentru a "planta", partaja, aprecia cu "like" şi a trimite informaţii şi mesaje în lumea largă a Internetului.

Dezinformarea ca element strategic

Serghei Ivanov, fostul şef al serviciului de dezinformare "A" din cadrul serviciului secret sovietic KGB, a descris folosirea măsurilor active drept "artă".

Conţinutul lor trebuia adaptat la situaţii distincte şi la public. În plus, originea sovietică trebuia să rămână voalată cu orice preţ. Un obiectiv important a fost de a determina mass-media sau personalităţi din Occident să preia unul sau mai multe conţinuturi ale dezinformării. Când acest lucru a funcţionat, sursa occidentală a putut fi prezentată drept sursa iniţială a informaţiei.

Propaganda ascunsă şi cea deschisă erau gândite ca un tot unitar, ele completându-se reciproc. Măsurile active au preluat conţinutul propagandei gri şi invers. În acest fel, adevăratul autor a rămas ascuns, au fost create interacţiuni şi au fost implicaţi cât mai mulţi multiplicatori ignoranţi.

În ce scop? Complexitatea dezinformării sovietice şi ruse arată cât de mult investeşte Kremlinul - acum la fel ca în trecut - în acest tip de politică informaţională. Cu mult înainte ca termeni precum "război hibrid" sau "război informaţional" să se răspândească, autorităţile de la Moscova au folosit dezinformarea ca element strategic al politicii lor externe.

Această logică extremă a Războiului Rece pare să fie valabilă şi astăzi: dacă interesele Rusiei în lume întră în contradicţie cu cele ale SUA, NATO şi UE, orice mijloc de slăbire şi derutare a inamicului, dar şi de divizare a societăţii acestuia este binevenit. Între acestea figurează şi fenomene apolitice, cum ar fi bolile, chiar dacă ştirile false pot costa vieţi omeneşti.

Christopher Nehring  - Deutsche Welle