În acest sens, normal ar fi ca, respectând legislaţia europeană care devine din ce în ce mai severă, noi, cetăţenii europeni, să fim din ce în ce mai siguri că, în măsura posibilului, guvernele noastre instituie barierele necesare de protecţie, eficiente şi din ce în ce mai greu de penetrat.

Dar, paradoxal, sănătatea alimentară a europenilor este acum mai grav ameninţată ca niciodată, dată fiind existenţa unui paradox de care toţi ştiu şi nimeni nu vrea să vorbească. Cu excepţia unor militanţi convinşi şi disperaţi precum Guy Pichard, care, luna trecută, a publicat în „Basta“ un articol în care face următoarea acuzaţie simplă şi tragică: pesticidele interzise în Europa continuă să fie produse însă numai pentru export şi sunt trimise în Brazilia care ni le trimite înapoi înglobate în tonele de soia, de cafea, de struguri sau de portocale importate în fiecare an din Brazilia în Europa.  

Autorul o citează pe Larissa Mies Bombardi, geograf şi profesor la Universitatea din Sao Paolo, care a elaborat un Atlas al folosirii pesticidelor în Brzilia şi al conexiunilor cu Europa. Astfel, în acest an, Marea Britanie a furnizat agricultorilor brazilieni peste 200 tone de paraquat, ierbicid interzis în Europa din 2007: „Studii au probat că o expunere cronică la paraquat poate provoca pe termen lung o alterare a funcţiilor pulmonare, dermatoză şi boli neuro-degenartive“ aşa cum subliniază ONG-ul elveţian Public Eye. Italia a vândut în acest an în Brazilia un alt ierbicid interis, atrazina, iar Germania, prin Bayer-Monsanto şi BASF, a vândut în Brazilia „cel puţin o duzină de substanţe interzise în Europa, între 2016-2019 vânzările lor crescând cu 50% şi, respectiv, 40%“, după cum afirmă Christian Russau de la Dachverb Kritisch Aktion, citat de aceeaşi sursă.

Problema din Brazilia este extrem de importantă pentru sănătatea tuturor consumatorilor europeni dată fiind uriaşa cantitate de pesticide folosite anual de agricultorii de acolo, peste 500.000 t, ştiind şi că o foarte mare parte din producţia sa agricolă ajunge în ţările din UE.

Vă mai amintiţi de scandalul din 2017 cu ouăle contaminate cu Fipronil, insecticidul interzis în UE şi regăsit în produse aflate la vânzare în Belgia şi Olanda? Interdicţia Fipronilului „ca risc extrem de ridicat pentru albine“ era reglementată din 2013 dar asta nu înseamnă substanţa că nu ajunge, spre exemplu, în Rusia, precum multe alte insecticide pe bază de  neonicotinoide, toate interzise în Europa. Substanţe folosite şi acum pentru a trata suprafeţe largi de culturi de cereale, cartofi şi păşuni. Dar şi, chiar dacă acest lucru este totalmente interzis, peste culturile da rapiţă, aşa cum relevă o anchetă publicată recent de L'essentiel din Luxemburg.

Dar cum stau lucrurile în Europa?

În acest moment, în Europa sunt folosite 2000 de pesticide care conţin 500 de substanţe chimice. Evaluarea efectelor lipseşte sau este incompletă în ce priveşte consecinţele acestor pesticide asupra sănătăţii oameni şi a calităţii solurilor“ - este concluzia unui material publicat la finele lunii ianuarie pe situl Notre Planete.

„La scară mondială, în fiecare an sunt răspândite aproximativ 3 milioane t de pesticide, În UE, există aproximativ 500 de substanţe bioactive a căror utilizare este aprobată în pesticide (CE, 2018), cu vânzări anuale de 374.000 t pesticide...“

Dar datelele foarte grave de-abia acum urmează: sunt concluziile prezentate într-un studiu publicat în revista „Sciences of Total Environment“ pe 25 februarie 2019. Au fost analizate 76 de reziduuri de pesticide provenind din 317 eşantioane de pământ arabil, iar rezultatul alarmant este cp 43 din cele t6 tipuri de reziduuri au fost detectate în 83% din solurile analizate, prezente sub forma a 166 de combinaţii de diverse pesticide. Solurile respective, precizează cercetătorii, erau folosite pentru cultura de legume rădăcinoase (morcovi, cartofi, ridichi etc.), iar substanţa cel mai frecvent detectată este glifozatul, un ierbicid extrem de puternic, dar şi fungicide ca boscalida, epoxiconazolul şi tebuconazolul, dar şi dichlorodiphenyltrichloroethan (celebrul DDT), chiar dacă este totalmente interzis în UE începând cu 1986 (dacă doriţi să accesaţi întregul studiu, îl aveţi aici).

Nedumerirea mea profundă este de ce, în România, nu sunt prezente decât foarte vagi reflexe ale acestei dezbateri de o importanţă cu adevărat vitală şi care, de mulţi ani de zile, este una dintre cele mai mari surse de controverse politice. Poate tocmai de asta, căci produsele există şi oricum trebuie vândute în ţări unde „se poate şi aşa“, probă că, nici măcar acum, consumatorii din România nu au la dispoziţie rapoarte anuale făcute de institute de cercetări specializate şi oferind o informaţie minimală asupra riscurilor existente la nivelul produselor agricole româneşti sau a celor importate.În definitiv, poate tot ce prezintă activiştii de mediu nu sunt decât elemente componente ale unei campanii dirijate de interese oculte. Tot ce e posibil. Dar, în acest caz, măcar ar trebui să adoptăm poziţia critică şi, ca atare, să publicăm şi să susţinem, spre exemplu, celebrul raport al celor de la Monsanto care ajungea la concluzia că glifozatul, pesticidul pe care oamenii de ştiinţă îl descriau ca fiind super-cancerigen, de fapt nu avea niciun fel de efect nociv. În consecinţă, ar fi complet irelevantă decizia justiţiei franceze, spre exemplu, care a interzis comercializarea produsul Round Up Pro 360 sau interdicţia totală a glifozatului decisă luna trecută de Parlamentul austriac.

Aveţi aici lista produselor (ierbicide, fungicide, pesticide) aprobate în România. Dar, vreodată, specialiştii noştri au ieşit să vorbească publicului consumator despre criteriile care stau la baza acestor aprobări şi să prezinte anual rezultatele testelor efectuate în principalele zone de cultură? Poate, zic eu, ar fi necesară şi publicare rezultatelor unor teste extensive pe produsele ce pot fi găsite la vânzare atât în magazine, cât şi folosite în restaurante (poate cu o atenţie asupra a ceea ce se vinde în zonele de mare consum, litoral spre exemplu), astfel încât să fie urmărit nivelul acestor reziduuri foarte primejdioase.

Şi, poate, dacă nu e prea mult, ar trebui şi o analiză a conţinutului de pesticide din hrana concentrată (nutreţ sau boabe) folosită în complexele industriale de creşterea păsărilor sau animalelor sau cea vândută „la sac“, mai la fereală, în unele pieţe ţărăneşti. Şi aşa s-ar putea să vedem, zic unele legende urbane, să ne întoarcem la aceeaşi ţară-sursă intermediară, Brazilia, unde, pentru a putea absorbi importul de substanţe interzise în Europa, în cele şase luni de când a venit la putere preşedintele Bolsonaro, au fost aprobate oficial încă 239 pesticide.

Repet, poate chiar e vorba de legende, chiar dacă în sprijinul lor vin sute de studii ştiinţifice cu concluzii absolut dramatice. Dar n-ar fi oare normal, atunci când îşi va termina războiul personal împotriva invadatorilor cormorani, să-l vedem pe dl. Daea vorbind şi despre toate astea? Uite, dacă vrea cineva să-i traducă în româneşte, poate citeşte şi un studiu publicat de Parlamentul European în care se dau răspunsuri la întrebarea crucial, valorând mii de miliarde de euro, de a şti cum anume s-ar putea face agricultură fără a folosi fungicite, ierbicide şi insecticide. Dar, în definitiv, de ce oare să-l intereseze?

Cel mai comod din punct de vedere politic este să ne prefacem că nimic din toate astea nu există. Cel mai simplu.