Miza pentru păstrarea insulei e mare nu doar pentru uzul imediat al războiului sau datorită plasării ei strategice pe ruta comercială care duce spre Strâmtori şi deci dincolo de Marea Neagră, ci mai cu seamă fiindcă în jurul Insulei Şerpilor se găsesc mari rezerve de gaz şi petrol. Aceste perimetre au fost împărţite între România şi Ucraina prin arbitrajul Curţii Internaţionale de la Haga, dar dacă Rusia nu-i recunoaşte jurisdicţia, totul se poate schimba.

România ar avea cel mai mult de pierdut. Doar gazul din acest perimetru valorează aproximativ 150 de miliarde de euro, în vreme ce restul rezervelor ţării ar mai ajunge doar nouă ani. Există însă şi alte riscuri, în cazul în care conflictul trece dincolo de Transnistria, în Republica Moldova.

Rusia vrea să schimbe actuala ordine internaţională, care nu o mai mulţumeşte şi pe care o consideră depăşită şi deci nu mai ţine cont de regulile jocului internaţional. În NATO, Turcia împărtăşeşte vederi similare: a ocupat Ciprul de Nord în 1974, regiune care s-a declarat republică independentă în 1983. În 2020, a început să foreze într-o zonă delimitată de Cipru şi în apropiere de alte insule greceşti, mai ales lângă Kastellorizo, aflată la doar doi kilometri de coasta turcească.

NATO a permis această dezbinare între Grecia şi Turcia, a lăsat statele europene să creadă că se află în ceea ce Kant numea o pace perpetuă şi a ignorat actele brutale de expansiune ale Rusiei din ultimii 30 de ani. Ruperea Abhaziei şi Osetiei de Nord din teritoriul Georgiei au rămas nepedepsite. La fel şi menţinerea trupelor ruseşti de ocupaţie în Transnistria sau anexarea Crimeei. Rusia şi-a făcut de cap, continuând să stea la masa statelor onorabile, iar şefii statelor aliate nu s-au simţit deranjaţi de alăturare şi n-au văzut ameninţarea care se apropia.

Nostalgiile imperiale îi îmbolnăvesc pe mulţi lideri. Aşa cum Vladimir Putin deplânge pierderea Uniunii Sovietice, lui Recep Tayyip Erdogan îi e dor de Imperiul Otoman iar Viktor Orban reconstruieşte economic partea ungară a administraţiei habsburgice. Pasiunea pentru trecut riscă să arunce în aer viitorul.

Vladimir Putin demonstrează de aproape trei luni cât de tragică este tentaţia privitului înapoi. Erdogan fusese şi el pe cale să declanşeze un război în apele Mediteranei şi continuă să atace spaţiile siriene şi cele irakiene sub pretexte tot mai puţin plauzibile, dar cu gândul extinderii puterii şi influenţei Ankarei spre fostele graniţe otomane.

Hartă Marea Neagră ţări riverane

Ţările cu acces direct la Marea Neagră

În Marea Neagră, Rusia cucereşte cu paşi mici şi grei litoralul ucrainean. Se apropie de Odessa pe pământ, fiindcă pe mare îi e frică. Ucraina are la Odessa arme sofisticate de apărare şi de atac iar flota rusă decapitată nu ar face faţă. Pe Insula Şerpilor, ruşii îşi întăresc poziţia, în ciuda ofensivei ucrainene. Ministerul Apărării de la Londra a avertizat la sfârşitul săptămânii trecute că o eventuală consolidare a poziţiei ruseşti pe Insula Şerpilor ar putea lăsa în mâinile Rusiei întreaga parte de nord-vest a Mării Negre, în apropierea graniţelor româneşti

Ministrul ucrainean al Apărării, Vadim Skibiţki, a declarat vineri că serviciul de informaţii militare al instituţiei pe care o conduce ar dispune de date care arată că „în Insula Şerpilor au fost desfăşurate sisteme de apărare antiaeriană de tipul 'Tor-M2' şi 'Panţîri' şi s-ar putea ca în viitor să fie amplasate şi sisteme de rachete, care vor permite bombardarea teritoriului statului nostru şi nu numai al statului nostru". În plus, Rusia încearcă să-şi sporească prezenţa militară în Insula Şerpilor pentru a bloca comunicaţiile maritime ale Ucrainei, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzianik.

România ar putea fi vizată, dar nu se teme, fiindcă foarte aproape de acest areal fierbinte este baza militară americană de la Kogălniceanu.

Dacă ucrainenii nu vor putea recuceri Insula Şerpilor, există riscul ca ruşii să lanseze de acolo o nouă ofensivă: cu sisteme de apărare antiaeriană bine calibrate ar putea acoperi operaţiuni militare cu efecte dramatice la est de Odessa şi poate chiar cu întărirea forţelor din Transnistria. Nu e însă ceva uşor de pus în practică, fiindcă deşi flota ucraineană e distrusă, nici ruşii nu stau foarte bine, au pierdut 200 de avioane şi cele mai bune nave militare.

România, Turcia, Bulgaria şi chiar Georgia ar putea să construiască împreună o flotă mai performantă decât cea rusească. Ministrul britanic al Apării spunea deja că „ruşii nu trebuie să poată controla Marea Neagră”. Pentru că ”nu mai depinde de ei”. După mai bine de 100 de ani în care Marea Neagră a fost dominată militar de Rusia şi precursoarea ei Uniunea Sovietică, Pontul Euxin ar putea deveni pentru prima dată o mare liberă. Acesta e scenariul optimist. Există însă şi varianta cealaltă, în care Turcia, România şi Bulgaria, toate trei state NATO, să nu reuşească să ajungă la un numitor comun, aşa cum s-a mai întâmplat în 2016, când Bucureştiul a propus înfiinţarea unei flote a Alianţei Nord-Atlantice în Marea Neagră. Rămâne în joc şi definiţia veche: Marea Neagră, lac rusesc.

Sabina Fati - Deutsche Welle