Cum să furi benzină din rezervorul unei maşini. Două moduri prezentate la televiziunea de stat din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Captură Video
FOTO: Captură Video

Un material video difuzat joi la Televiziunea de stat din Grecia, în care se prezentau două metode de a fura carburantul din rezervorul maşinilor, a declanşat un val de reacţii pe reţelele de socializare. Preţul benzinei şi al motorinei a crescut considerabil în ultimele luni, în statul elen, informează AFP.

„Nu este ceva foarte complicat... Nici măcar nu vă trebuie un tub special, e suficient să aveţi un furtun obişnuit", spunea reporterul Costas Stamou în timpul matinalului ERT de miercuri.

După o demonstraţie a metodei, un mecanic auto a arătat locurile în care poate fi găurit un rezervor de carburant pentru a-i goli conţinutul.

Clipul video de la televiziunea greacă s-a viralizat pe internet şi a fost următorit de zeci de mii de ori, declanşând un val de critici la adresa televiziunii. „Sunteţi întregi la minte? Daţi sfaturi despre cum se poate fura benzina?”, a scris un cetăţean grec pe Twitter.

„După tutorialul în care prezintă două modalităţi uşoare de a fura benzină, ERT pregăteşte un material despre cum să forţezi yale şi să furi portofele”, a scris alt utilizator de Twitter.

Preţurile carburanţilor au crescut treptat în ultimele luni în Grecia, în prezent benzina cea mai ieftină costând 2,37 euro pe litru pe continent, iar pe insule sare de 2,50 euro. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite