Comisia Europeană a somat şase state membre UE să motiveze restricţiile de circulaţie impuse din cauza COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vama dintre Germania şi Franţa FOTO EPA-EFE
Vama dintre Germania şi Franţa FOTO EPA-EFE

Comisia Europeană a anunţat marţi că a somat şase state membre UE, între care Belgia şi Germania, să motiveze, în zece zile, restricţiile de circulaţie impuse din cauza COVID-19, considerându-le exagerate, relatează AFP, potrivit news.ro.

Executivul european a trimis luni scrisori Germaniei, Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Suediei şi Ungariei, pentru că cele şase au impus restricţii mai dure decât cele recomandate de UE, între care interdicţia de a intra pe teritoriul lor, a explicat purtătorul de cuvânt al Comisiei.

Aceste scrisori, a subliniat el într-o conferinţă de presă, atrag atenţia asupra unui „risc de fragmentare, obstacole în calea liberei circulaţii, de perturbare a lanţurilor de producţie”. 

Restricţiile trebuie să fie „nediscriminatorii şi proporţionate”, insistă Comisia, care le cere guvernele în cauză să „se alinieze” recomandărilor comune aprobate acum patru luni.    

Liderii UE vor discuta despre coordonarea luptei contra pandemiei în cadrul unui summit special prevăzut să aibă loc joi şi vineri. 

Statele vizate au la dispoziţie zece zile pentru a răspunde Comisiei, care nu exclude să iniţieze sancţiuni împotriva acestora.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite