Este clar că, începând din această vară, Uniunea Europeană va intra într-un proces complicat de redefinire.

Dezbaterea din Parlamentul European nu va fi influenţată doar de forţele centrifuge ale iliberalismului, dar şi de Brexit, de provocările legate de securitatea internă, de divergenţele din interiorul NATO, de migraţie, de noi reguli privind stabilitatea fiscală, de provocările integrării europene pe axa Est-Vest şi Nord-Sud, de procesul de extindere, de tranziţia energetică, de dependenţa de importurile de resurse energetice din ţări terţe şi de relaţia transatlantică, de cea cu China şi cu Rusia.

La toate acestea, Parlamentul European trebuie să aibă un răspuns. Dacă politica este, într-adevăr, arta compromisului, cu siguranţă că această teorie va fi testată de multe ori în următorii cinci ani, în Parlamentul European. Peste 50% dintre euroaleşii din 26 mai sunt figuri noi şi, pentru prima dată din 1979, cele două blocuri tradiţionale, Popularii şi Socialiştii, nu mai deţin majoritatea. Pentru a-şi păstra influenţa, vor fi constrânse să formeze o largă coaliţie ce ar putea să-i includă pe cei din Renew Europe (En Marche, ALDE şi USR/Plus) şi pe Verzi.

Nu este exclus ca, punctual, să asistăm şi la alianţe de conjunctură. PPE ar putea să se bazeze pe unii dintre naţionaliştii de dreapta pentru a forma majoritate pe chestiuni economice atunci când centrul-stânga va vedea diferit lucrurile. Socialiştii s-ar putea folosi de voturile stângii radicale pentru a trece măsuri sociale şi norme legate de respectarea mediului care nu au susţinerea PPE. Cert este că noul grup Renew Europe ar putea înclina balanţa în numeroase momente, profitând că blocul de europarlamentari al lui Matteo Salvini nu va fi capabil să îşi traseze o linie politică coerentă.

În contextul unui Parlament European atât de fragmentat, la mare căutare vor fi politicienii care întrunesc cel puţin trei calităţi: au abilitatea să identifice consensul acolo unde alţii nu văd decât probleme, sunt influenţi atât în statele membre care i-au ales cât şi în Europa, cunosc regulile jocului din Parlamentul European, sunt buni comunicatori şi pot găsi soluţii pentru marile teme de pe agenda publică naţională şi europeană. 

Cine sunt euro-aleşii români care se pot implica în jocurile mari din Parlamentul European

Privind lista celor 32 de europarlamentari români votaţi la alegerile din 26 mai, deocamdată, doar despre 4 euro-aleşi se poate spune că întrunesc cel puţin trei din condiţiile de mai sus pentru a putea conta în deciziile cu miză. Aceste pre-condiţii sunt necesare şi pentru a asigura un echilibru consistent între aspiraţiile electoratului din ţară, interesele politice ale grupului din care fac parte în Parlamentul European şi intenţiile de pe plan intern ale partidelor care i-au pus pe listă.  

Deşi este la primul mandat de europarlamentar, Dacian Cioloş (USR/PLUS) întruneşte toate condiţiile enunţate. În plus, se distinge prin faptul că, atunci când s-a aflat la vârful administraţiei europene, a reuşit să coordoneze de la început şi până la sfârşit un proiect de anvergură şi cu un impact social enorm: reforma Politicii Agricole Comune (PAC).

În 2009, cele 13 ţări membre care aderaseră în perioada 2004-2007 cereau drepturi egale cu vechii membri iar ultima actualizare a PAC data din 2003, cu un an înainte de antepenultimul val de aderare. La acel moment, Uniunea era în plină criză financiară iar Verzii aveau pretenţia ca, în noul cadru financiar multi-anual, să fie alocaţi mai mulţi bani spre investiţiile pentru electromobilitate şi energie regenerabilă. În schimb, Jose Manuel Barroso a considerat că UE nu îşi putea permite să devină vulnerabilă şi la importurile de alimente din ţări terţe, după efectele nefaste ale întreruperii tranzitului gazelor naturale pe fondul neînţelegerilor dintre Ucraina şi Rusia.

Susţinut puternic de Franţa şi pe fondul unor tensiuni economice fără precedent, Dacian Cioloş a iniţiat o largă dezbatere europeană, a cules informaţii de la cetăţeni, a obţinut consensul instituţiilor europene şi, la finalul a doi ani de negocieri, Comisia, Parlamentul şi Consiliul ajungeau la un acord politic pe reforma PAC.

Astăzi, marea provocare pentru Dacian Cioloş este aceea de a nu rămâne doar o voce puternică în noua ecuaţie a Parlamentului European, cu rezultate marginale şi intervenţii de conjunctură în politica românească. Susţinătorii săi se aşteaptă ca, în următoarele luni, să construiască de la Bruxelles un cap de pod solid în politica internă, pentru a readuce România pe traseul pro-european aparent abandonat în ultimii doi ani şi jumătate.

Adina Vălean (PNL) este la al patrulea mandat în Parlamentul European şi a fost clasată de cei de la votewatch.eu pe locul 4 în topul celor mai influenţi europarlamentari în ultima legislatură. A fost vicepreşedinte al Parlamentului European şi a contribuit, în 2009, la diminuarea tarifelor pentru trimiterea de sms-uri şi pentru traficul de internet în regim de roaming.

În plus, Adina Vălean a fost raportor pe Facilitatea de Conectare a Europei (2013), un mecanism prin care UE a alocat peste 33 de miliarde de euro proiectelor de producere şi transport de energie. Din această sumă, României i-a revenit 1.75 de miliarde de euro!

Faptul că a fost preşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVIE) şi membru în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE) îi conferă legitimitatea de a avea un cuvânt greu de spus în dezbaterile cu privire la măsurile ce presupun decarbonarea sectorului energetic, fără a pune în pericol securitatea energetică.

Din păcate, vocea Adinei Vălean nu s-a auzit şi pe planul politicilor interne, România văzându-se, astăzi, în postura unei ţări dominată de interesele unui grup de birocraţi şi oameni politici care pun la grea încercare securitatea aprovizionării cu energie, printr-un management total defectuos al producţiei de cărbune şi prin amânarea celei mai mari investiţii în producţia offshore de gaze naturale. Nici PNL nu s-a manifestat pe plan intern cu vreo viziune europeană pronunţată, alegând o strategie de a combate, doar punctual, temele autarhice propuse de PSD.

Experienţa Corinei Creţu (Pro România) de vicepreşedinte al Parlamentului European (2014) şi de fost comisar european îi va folosi în noua postură de europarlamentar. În Comisia Juncker a avut în responsabilitate Politica Regională, un portofoliu care a avut de gestionat, în perioada 2014 – 2020, aproape 352 de miliarde de euro. Şi s-a văzut că fondurile regio au avut un rol important în contextul însănătoşirii economiei Uniunii afectată de criza euro.

În plus, a lansat împreună cu Maros Sefcovic două iniţiative importante – Alianţa Bateriilor şi Platforma Regiunilor Carbonifere în Tranziţie, reuşind să înţeleagă mizele tranziţiei de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse de energie curată, cu emisii scăzute de carbon.

La finalul mandatului a lăsat o nouă viziune privind modul de alocare a fondurilor europene în perioada 2021-2027, cu un accent puternic pe simplificare şi pe punerea în valoare a responsabilităţii locale şi pe o ierarhizare a regiunilor în funcţie de gradul lor de dezvoltare, pentru reducerea decalajelor. A încercat să conecteze alocarea fondurilor europene de respectarea disciplinei fiscale, însă propunerea a picat în Parlamentul European.

Credibilitatea mesajului său cu privire la nevoia de a atrage fonduri europene pentru a ne dezvolta infrastructura ar putea fi umbrită dacă Pro România se va baza pe un contingent din ce în ce mai mare de parlamentari recrutaţi de la PSD şi care s-au dovedit a fi mari susţinători ai „dezvoltării” cu bani din PNDL, puşculiţa creată de Liviu Dragnea. S-ar putea ca, pe plan intern, să nu găsească o voce nouă şi credibilă în partid care să-i ducă mesajul în Parlamentul României.

Siegfried Mureşan (PNL) este la al doilea mandat de europarlamentar şi a parcurs rapid traseul de la postul de consilier politic pentru probleme economice în PPE (2011) la cel de purtător de cuvânt al grupului politic (2015). Cunoaşte regulile jocului de la Bruxelles şi are experienţa bătăliilor din Parlamentul European, calificându-se drept unul dintre cei mai tenace europarlamentari români. S-a profilat ca o voce europeană puternică în România, având mai multe poziţii şi iniţiative cu privire la modul în care Uniunea Europeană ar trebui să urmărească respectarea statului de drept.

A fost desemnat de PPE raportor pe bugetul UE din 2017 şi negociator-şef din partea grupului politic pentru cel din 2018, acolo unde a insistat, printre altele, să existe o majorare a sumelor alocate statelor aflate în Parteneriatul Estic. S-a opus, însă, distribuirii unui ajutor financiar de 100 de milioane de euro Republicii Moldova, condiţionând aceşti bani de garanţii ferme pe care guvernul de la Chişinău să le dea în domeniul justiţiei. Susţine ca alocarea banilor europeni să fie condiţionată de respectarea statului de drept.

În ciuda prestaţiei sale din Parlamentul European, el va trebui să-şi demonstreze abilităţile de negociator şi la Bucureşti, pentru a aduce în dezbaterea parlamentară viitoarele teme cu miză ridicată de la Bruxelles şi Strasbourg.

Pe cine trebuie să mai urmărim în Parlamentul European 

Iuliu Winkler (UDMR) este la al patrulea mandat de europarlamentar, un atu extrem de important, ţinând cont de configuraţia Parlamentului European după alegeri. În ultima legislatură a fost vice-preşedintele Comisiei pentru Comerţ Internaţional, una foarte importantă, ţinând cont că a avut o contribuţie importantă pe acordul comercial UE-Canada (CETA). În plus, Iuliu Winkler a fost raportor pe un dosar care a introdus o serie de preferinţe comerciale autonome pentru Republica Moldova şi a participat la discuţiile anevoioase cu privire la încheierea unui acord de investiţii UE-China. Este un adversar al ideii de Europă cu două viteze, dar îmbrăţişează ideea unei Europe unde fiecare regiune poate să-şi pună în evidenţă propria identitate.

Marijean Marinescu (PNL) este şi el unul dintre veteranii Parlamentului European. În ultimul mandat a fost membru în Comisia pentru Transporturi şi Turism şi a fost raportor pe mai multe dosare importante, printre care şi Mecanismului de Interconectare a Europei. Acest proiect pune la dispoziţie surse de finanţare pentru crearea de sinergii şi complementaritate între transporturi, energie şi sectorul digital pentru a reduce emisiile de carbon. Experienţa lui a fost folosită mult prea puţin în România, rămânând un europarlamentar de carieră, dar ignorat la Bucureşti.

Traian Băsescu (PMP), în cele două mandate de preşedinte al României, s-a numărat printre liderii europeni cei mai vocali în privinţa sancţionării Rusiei după ce a anexat Crimeea, a pledat pentru cauza europeană a Republicii Moldova şi a încurajat cu fermitate parteneriatul transatlantic, mai ales în zona de securitate. La cinci ani de când a părăsit Cotroceniul, fostul preşedinte al României se va găsi într-un Parlament European total schimbat, cu abordări contrare şi cu teme diferite faţă de cele din anul 2014. Totuşi, fiind unul dintre cei mai vechi lideri europeni, experienţa sa de fost şef de stat va conta, chiar dacă suportul său politic de pe plan intern s-ar putea dovedi cvasi-inexistent. Preşedintele Băsescu îşi păstrează, însă, o voce personală puternică în rândul unei părţi a electoratului românesc. Rămâne de văzut dacă acest avantaj va conta.

Cristi Ghinea (USR/PLUS) este arhitectul unui ONG a cărui expertiză s-a remarcat în politici europene şi în politici publice pentru democratizarea Europei de Est, cu focus pe România şi Republica Moldova. CRPE a fost platforma care l-a scos în evidenţă pentru postul de ministru al Fondurilor Europene în guvernarea Cioloş. Abilitatea de a crea alianţe, gândirea strategică şi înţelegerea problematicii europene pot să constituie nişte atuuri care ar putea să-l transforme într-o voce puternică a României la Bruxelles.

Rovana Plumb (PSD) este la al doilea mandat de europarlamentar iar în politica românească s-a remarcat ca un om de partid influent. În primul său mandat din Parlamentul European a fost membru în Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale şi supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară. Interesant este că, dacă în România imaginea sa de ministru nu este una foarte plăcută, în Parlamentul European, Rovana Plumb a avut o poziţie care a meritat luată în seamă. A evidenţiat că eforturile statelor membre pentru tranziţia către o economie cu emisii scăzute de carbon nu sunt similare. Rovana Plumb are datoria de a identifica un partener în politica românească cu care să continue selectarea de proiecte de dezvoltare durabilă pentru Valea Jiului şi care s-ar preta la finanţare europeană prin Platforma Regiunilor Carbonifere în Tranziţie.

Ramona Strugariu (USR/PLUS) a colaborat cu Monica Macovei la cabinetul său de europarlamentar şi a avut un aport consistent pentru două rapoarte extrem de importante care au avizat măsuri de combatere a spălării banilor şi de confiscare. Este cunoscută în societatea civilă, ştie aspectele tehnice din spatele scenei Parlamentului European, dar va fi de urmărit dacă va avea posibilitatea de a duce mai departe mesajul anticorupţie la care şi-a adus contribuţia în mandatul Monicăi Macovei. 

Nicu Ştefănuţă (USR/PLUS) era, până la alegerile europarlamentare, un personaj puţin cunoscut alegătorilor români. Cu toate acestea, s-a făcut remarcat ca funcţionar la Parlamentul European, fiind singurul român desemnat să reprezinte Parlamentul European la Washington, cu misiunea de a face legătura dintre forul european şi Congresul american. Se distinge în spaţiul public printr-un mesaj puternic conturat în jurul politicilor care privesc acţiunile climatice. Rămâne de văzut dacă se va apleca şi asupra dimensiunii sociale a tranziţiei energetice sau asupra provocărilor la adresa securităţii aprovizionării.

Dragoş Tudorache (USR/PLUS) se află pe lista europarlamentarilor desemnaţi de familiile politice din Parlamentul European pentru a defini priorităţile legislative pentru următorii cinci ani. Tudorache face parte din echipa Renew Europe care duce negocierile privind statul de drept, frontiere şi migraţie. Are un background solid în ceea ce priveşte provocările cu care se confruntă spaţiul Schengen. Ar fi interesant dacă ar putea să-şi asume rolul de a explica simplu şi să arate care sunt paşii pe care România i-ar mai avea de parcurs pentru a adera la Schengen până la negocierea politică. 

Dan Nica (PSD) a fost raportor în precedentul mandat de europarlamentar pentru programul Orizont – Europa (succesorul Orizont 2020), o facilitate care pune la dispoziţie 160 de miliarde de euro în domeniul cercetării. Are, însă, o problemă de imagine: Dan Nica s-a făcut remarcat printr-o intervenţie în plenul Parlamentului European prin care a preluat retorica lipsită de sens împotriva statului de drept folosită în apărarea lui Liviu Dragnea.