Anul acesta, autorităţile române au pus o condiţie (justificată de acordul dintre România şi Ungaria prilejuit de vizita la Bucureşti pe data de 12 iulie a ministrului ungar de externe Peter Szijjarto, acord care are ca obiect folosirea mai intensă de către partea ungară a interconectorului de gaz dintre cele două ţări): politicienii maghiari să nu mai transmită mesaje legate de autonomia Ţinutului Secuiesc, problema Transilvaniei, etc.

Aflată în perioadă estivală, copleşită de ştiri legate de secetă, litoral şi cele mai recente evoluţii ale războiului din Ucraina, media autohtonă nu a acordat atenţie discursului din acest an al lui Viktor Orban. Ar fi fost facil dacă Orban s-ar fi referit la un subiect care să aibă legătură cu UDMR, maghiarii din România, problema secuiască, etc. Reflexul a fost întrucâtva pavlovian: s-a acordat atenţie exagerată unui mesaj “Transilvania pământ românesc”, dar nu s-a comentat nicăieri reacţia lui Orban la acest mesaj. Ulterior discursului, s-a încercat o paralelă între acest discurs şi poziţia rusă legată de războiul din Ucraina, fără a se ajunge la esenţa problemei, anume că a compara poziţii similare în perioade de evoluţie diferite este ca şi cum ai compara poziţii opuse exprimate în acelaşi moment.

Abia ulterior, după ce media europeană a comentat poziţia lui Orban legată de “amestecul raselor”, a venit şi poziţionarea autohtonă. A fost necesar un demers simplu şi firesc jurnalistic, ca media străină să consulte pagina de web a guvernului maghiar, să traducă discursul din maghiară în engleză şi apoi acesta să fie comentat. Imediat după acest discurs, un jurnalist autohton mi-a cerut părerea. Am întrebat ce versiune a discursului a fost parcursă, iar răspunsul a fost descurajator “ce a scris presa”. După ce am comentat pe larg discursul lui Orban, transcris în limba maghiară pe www.telex.hu şi apoi tradus în limba română, declaraţia mea, amplă, nu a mai fost preluată. Era mai simplu dacă aş fi declarat exact ce au relatat câteva website-uri de ştiri în limba română - totul despre nimic sau nimic despre tot. În acest moment, când afirmaţiile despre “amestecul raselor” sunt intens comentate de media internaţională, cu siguranţă vor apărea câţiva epigoni şi în România care vor afirma că au observat primii şi au condamnat cei dintâi.

Reacţia lui Orban la incidentul minor generat de bannerul în limba română a fost să se procedeze “politicos, precum poliţia din Budapesta pe poduri cu dependenţii de droguri”. Miercuri seara au avut loc la Budapesta mari proteste faţă de guvernul Orban, iar liderii Partidului Câinilor cu Două Cozi (de opoziţie), Zsuzsanna Döme şi Gergely Kovacs, au fost duşi la poliţie unde s-a constatat că cel din urmă avea asupra lui marijuana, dar cei doi au fost imediat eliberaţi. Evident, media favorabilă Fidesz nu a pierdut ocazia să afirme că opoziţia la Orban este reprezentată de drogaţi, fiind total neserioasă. Viktor Orban a făcut spontan această paralelă: cine afirmă caracterul românesc al Transilvaniei este la fel ca politicienii maghiari drogaţi care i se opun lui, iar oponenţii săi trebuie trataţi fără violenţă (din compasiune...), la Budapesta şi deopotrivă la Băile Tuşnad.

Lăsăm la o parte viziunea lui Orban din acest discurs despre migraţie, demografie, naţiune şi post-Occident. Sunt probleme care pot fi dezbătute şi într-un alt cadru, de voci mai competente. Ne interesează însă cum vede Viktor Orban viitorul Ungariei în sistemul relaţiilor internaţionale. Interesant este că în acest discurs nu a vorbit de relaţia Ungariei cu România şi nici nu a pus accentul pe Grupul Vişegrad. A oferit totuşi o justificare divergenţelor cu Polonia: această ţară ar fi mai apropiată de Ucraina, fiind două ţări slave, pe când Ungaria nu este, dar înţelege atitudinea Poloniei. În realitate, poziţia Poloniei faţă de Ucraina este justificată nu atât de apartenenţa la familia slavă, ci de apelul la istorie, la perioada în care Polonia suferea acelaşi tratament precum astăzi Ucraina din partea Germaniei naziste şi a URSS. Faptul că Orban a ţinut să vorbească despre relaţia cu Polonia arată că există o reală îngrijorare la Budapesta pentru menţinerea unităţii în cadrul V4, iar divergenţele legate de Ucraina sunt mult mai profunde decât s-ar crede la prima vedere.

Orban a afirmat că Ungaria are un obiectiv strategic: să devină al treilea producător global de baterii. Ce se ascunde în spatele acestei afirmaţii: compania chineză CATL care deţine 33% din piaţa globală de baterii bazate pe litiu - ion a cumpărat recent în Ungaria un teren de 200 de hectare. Nu se ştie deocamdată prea mult despre termenii acestei tranzacţii. Cert este că nu Ungaria, ci China va profita mai mult de pe urma acestei investiţii. Orban a mai afirmat că va analiza atent obiecţiile Turciei la aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, deoarece forma suedeză Volvo a ales Slovacia pentru o investiţie majoră şi nu Ungaria. La 1 iulie Volvo divizia maşini a anunţat că va investi 1,2 miliarde euro în Slovacia pentru o întreprindere care va produce maşini electrice. Ceea ce Orban nu a spus este că, începând din 2017, grupul chinez Geely deţine majoritatea acţiunilor de la Volvo Cars, astfel încât investiţia din Slovacia este de fapt o investiţie chineză şi nu suedeză. Volvo divizia camioane a rămas însă suedeză şi are o investiţie importantă în Ungaria. Argumentul lui Orban ar fi trebuit să fie exact invers: Ungaria susţine fără rezerve candidatura Suediei la NATO, deoarece Suedia investeşte serios în Ungaria.

Vorbind despre centrala nucleară de la Paks, Viktor Orban a expus un argument care merită semnalat: tehnologia nucleară provenită din Federaţia rusă va face ca electricitatea să fie mai importantă în mixul energetic al Ungariei, iar dependenţa de importurile de gaz a Ungariei să scadă.  Altfel spus, sprijiniţi Ungaria în intenţia ei de a determina ca UE să nu pună embargo asupra industriei nucleare ruse, deoarece astfel Federaţia rusă va avea de suferit pentru că va exporta mai puţin gaz în Ungaria. Va reuşi Ungaria acest pariu? În realitate, energia produsă de centrala de la Paks va rămâne constantă, cu sau fără embargo asupra tehnologiilor ruse. Prin urmare, Viktor Orban vede o Ungarie mult mai dependentă în viitor de tehnologia nucleară rusă şi de investiţiile chineze. Este o opţiune. Vom vedea dacă se va materializa sau nu şi cu ce efecte.

Pentru a îndeplini obiectivul reducerii dependenţei europene de gazul rusesc, Orban a încercat captatio benevolentiae faţă de Germania, afirmând că reţeta Germaniei în materie de gaz şi austeritate a funcţionat foarte bine.

De la începutul războiului din Ucraina, Viktor Orban a afirmat constant că nu este războiul Ungariei, Ungaria este parte a NATO care este mai puternică decât Rusia, prin urmare Rusia nu va ataca niciodată NATO. Este linia de argumentare folosită şi în discursul de la Băile Tuşnad. Personal, consider că războiul din Ucraina este războiul Occidentului împotriva duşmanilor democraţiei, Federaţia rusă fiind cel mai tipic exponent al acestor duşmani în acest moment. Soluţia enunţată de Viktor Orban în problema războiului din Ucraina merită a fi pusă în lumină. Potrivit acestuia, Rusia a cerut doar ca Ucraina să nu fie admisă în NATO, dar NATO nu a dat garanţii ferme în această direcţie, drept pentru care Rusia a fost întrucâtva nevoită să înceapă războiul pentru a opri expansiunea NATO. Această descriere nu reflectă de fapt cerinţele Federaţiei ruse care a pus drept condiţie iniţial ieşirea din NATO a tuturor statelor care au aderat începând cu 1997, inclusiv Ungaria, iar la această condiţie s-a adăugat un lung şir de condiţii imposibil de acceptat. Viktor Orban a afirmat în acest discurs că occidentalii s-au compromis prin nerespectarea Acordurilor de la Minsk, drept pentru care nu mai pot avea iniţiativa păcii în Ucraina. Este nevoie de o analiză complexă legată de felul în care aceste Acorduri puteau fi aplicate şi dacă aplicarea lor ar fi eliminat complet riscul războiului din Ucraina. Un lucru este însă cert: SUA nu a dorit să negocieze în formatul Minsk, lăsând europenilor această misiune. Pacea în Ucraina are nevoie de garanţii atât din partea europenilor, cât şi a SUA. Nu există o formulă magică prin care, înlocuind Franţa şi Germania cu SUA, Ucraina şi Federaţia rusă vor sta din nou la aceeaşi masă a tratativelor. Viktor Orban sugerează negocieri directe SUA - Federaţia rusă pentru rezolvarea războiului din Ucraina. Însă aceste negocieri au avut deja loc la începutul anului 2022, fără niciun rezultat. Orban a afirmat şi că, dacă Merkel şi Trump ar fi fost la putere, războiul din Ucraina nu ar fi început. Astfel, Orban pare a fi sugerat în acest discurs că, după alegerile parţiale din SUA, republicanii reveniţi la putere ar avea cheia care să deschidă porţile Kremlinului. Personal, sunt sceptic că se va modifica ceva după aceste alegeri: Preşedintele SUA este principalul actor de politică externă, iar poziţia faţă de războiul din Ucraina este şi a fost bipartizană la Washington de când a început acest război.

Nu cumva Viktor Orban a dorit să testeze anumite idei care se discută tot mai des în rândul republicanilor? În luna august Orban va vorbi la Dallas unde se va adresa CPAC, cea mai importantă adunare a conservatorilor americani. Nu cumva acest discurs are la bază şi câte ceva din ceea ce Serghei Lavrov i-a transmis lui Peter Szijjarto, cu o zi înainte de discursul de la Băile Tuşnad, legat de disponibilitatea de a discuta doar cu SUA (precum în ianuarie - februarie 2022) şi doar după o eventuală nouă majoritate în Congres a republicanilor? Nu cumva Viktor Orban a vrut să marcheze prin acest discurs disponibilitatea de a media între ruşi (Putin) şi americani (Trump) pe tema războiului din Ucraina? România s-a confruntat cu situaţia în care un lider politic aflat la putere a avut iluzia că, prin poziţia ieşită din comun faţă de partenerii tradiţionali ideologici, poate media cu succes între marile puteri. Ironia întregului discurs de la Băile Tuşnad este că istoria se repetă - dar nu în sensul imaginat de Viktor Orban. În orice caz, merită remarcat că, poate pentru prima oară în relaţia cu autorităţile române, Orban a făcut o promisiune şi a respectat-o: nu a mai vorbit despre relaţia Ungariei cu România, după cum nici nu a avut referinţe la situaţia politică din Ungaria. Prin comparaţie cu discursul lui Orban, cel al lui Laszlo Tokes care l-a precedat, exact în aceiaşi termeni ca la începutul anilor 1990, a arătat precum o bicicletă pe lângă o trotinetă electrică ce se îndreaptă cu mare viteză spre un viitor mai luminos - posibil al Ungariei, posibil al întregii lumi, vom vedea.