
În fiecare an, la şcoala de vară de la Băile Tuşnad (denumită Tusvanyos pentru a marca legătura cu începuturile de la Balvanyos), Viktor Orban transmite un mesaj politic.
Anul acesta, autorităţile române au pus o
condiţie (justificată de acordul dintre România şi Ungaria prilejuit de vizita
la Bucureşti pe data de 12 iulie a ministrului ungar de externe Peter
Szijjarto, acord care are ca obiect folosirea mai intensă de către partea ungară
a interconectorului de gaz dintre cele două ţări): politicienii maghiari să nu mai transmită mesaje legate
de autonomia Ţinutului Secuiesc, problema Transilvaniei, etc.
Aflată în perioadă estivală, copleşită de ştiri legate de
secetă, litoral şi cele mai recente evoluţii ale războiului din Ucraina, media
autohtonă nu a acordat atenţie discursului din acest an al lui Viktor Orban. Ar
fi fost facil dacă Orban s-ar fi referit la un subiect care să aibă legătură cu
UDMR, maghiarii din România, problema secuiască, etc. Reflexul a fost
întrucâtva pavlovian: s-a acordat atenţie exagerată unui mesaj “Transilvania
pământ românesc”, dar nu s-a comentat nicăieri reacţia lui Orban la acest mesaj.
Ulterior discursului, s-a încercat o paralelă între acest discurs şi poziţia
rusă legată de războiul din Ucraina, fără a se ajunge la esenţa problemei,
anume că a compara poziţii similare în perioade de evoluţie diferite este ca şi
cum ai compara poziţii opuse exprimate în acelaşi moment.
Abia
ulterior, după ce media europeană a comentat poziţia lui Orban legată de
“amestecul raselor”, a venit şi poziţionarea autohtonă. A fost necesar un
demers simplu şi firesc jurnalistic, ca media străină să consulte pagina de web
a guvernului maghiar, să traducă discursul din maghiară în engleză şi apoi
acesta să fie comentat. Imediat după acest discurs, un jurnalist autohton mi-a
cerut părerea. Am întrebat ce versiune a discursului a fost parcursă, iar
răspunsul a fost descurajator “ce a scris presa”. După ce am comentat pe larg
discursul lui Orban, transcris în limba maghiară pe www.telex.hu
şi apoi tradus în limba română, declaraţia mea, amplă, nu a mai fost preluată.
Era mai simplu dacă aş fi declarat exact ce au relatat câteva website-uri de
ştiri în limba română - totul despre nimic sau nimic despre tot. În acest
moment, când afirmaţiile despre “amestecul raselor” sunt intens comentate de
media internaţională, cu siguranţă vor apărea câţiva epigoni şi în România care
vor afirma că au observat primii şi au condamnat cei dintâi.
Reacţia
lui Orban la incidentul minor generat de bannerul în limba română a fost să se
procedeze “politicos, precum poliţia din Budapesta pe poduri cu dependenţii de
droguri”. Miercuri seara au avut loc la Budapesta mari proteste faţă de
guvernul Orban, iar liderii Partidului Câinilor cu Două Cozi (de opoziţie),
Zsuzsanna Döme şi Gergely Kovacs, au fost duşi la poliţie unde s-a constatat că
cel din urmă avea asupra lui marijuana, dar cei doi au fost imediat eliberaţi.
Evident, media favorabilă Fidesz nu a pierdut ocazia să afirme că opoziţia la
Orban este reprezentată de drogaţi, fiind total neserioasă. Viktor Orban a
făcut spontan această paralelă:
cine afirmă caracterul românesc al Transilvaniei este la fel ca politicienii
maghiari drogaţi care i se opun lui, iar oponenţii săi trebuie trataţi fără
violenţă (din compasiune...), la Budapesta şi deopotrivă la Băile Tuşnad.
Lăsăm
la o parte viziunea lui Orban din acest discurs despre migraţie, demografie,
naţiune şi post-Occident. Sunt probleme care pot fi dezbătute şi într-un alt
cadru, de voci mai competente. Ne interesează însă cum vede Viktor Orban
viitorul Ungariei în sistemul relaţiilor internaţionale. Interesant este că în
acest discurs nu a vorbit de relaţia Ungariei cu România şi nici nu a pus
accentul pe Grupul Vişegrad. A oferit totuşi o justificare divergenţelor cu
Polonia:
această ţară ar fi mai apropiată de Ucraina, fiind două ţări slave, pe când Ungaria
nu este, dar înţelege atitudinea Poloniei. În realitate, poziţia Poloniei faţă
de Ucraina este justificată nu atât de apartenenţa la familia slavă, ci de
apelul la istorie, la perioada în care Polonia suferea acelaşi tratament precum
astăzi Ucraina din partea Germaniei naziste şi a URSS. Faptul că Orban a ţinut
să vorbească despre relaţia cu Polonia arată că există o reală îngrijorare la
Budapesta pentru menţinerea unităţii în cadrul V4, iar divergenţele legate de
Ucraina sunt mult mai profunde decât s-ar crede la prima vedere.
Orban
a afirmat că Ungaria are un obiectiv strategic: să devină al treilea producător
global de baterii. Ce se ascunde în spatele acestei afirmaţii: compania chineză
CATL care deţine 33% din piaţa globală de baterii bazate pe litiu - ion a
cumpărat recent în Ungaria un teren de 200 de hectare. Nu se ştie deocamdată
prea mult despre termenii acestei tranzacţii. Cert este că nu Ungaria, ci China
va profita mai mult de pe urma acestei investiţii. Orban a mai afirmat că va analiza
atent obiecţiile Turciei la aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, deoarece
forma suedeză Volvo a ales Slovacia pentru o investiţie majoră şi nu Ungaria. La
1 iulie Volvo divizia maşini a anunţat că va investi 1,2 miliarde euro în
Slovacia pentru o întreprindere care va produce maşini electrice. Ceea ce Orban
nu a spus este că, începând din 2017, grupul chinez Geely deţine majoritatea
acţiunilor de la Volvo Cars, astfel încât investiţia din Slovacia este de fapt
o investiţie chineză şi nu suedeză. Volvo divizia camioane a rămas însă suedeză
şi are o investiţie importantă în Ungaria. Argumentul lui Orban ar fi trebuit
să fie exact invers: Ungaria susţine fără rezerve candidatura Suediei la NATO,
deoarece Suedia investeşte serios în Ungaria.
Vorbind
despre centrala nucleară de la Paks, Viktor Orban a expus un argument care
merită semnalat: tehnologia nucleară provenită din Federaţia rusă va face ca
electricitatea să fie mai importantă în mixul energetic al Ungariei, iar
dependenţa de importurile de gaz a Ungariei să scadă. Altfel spus, sprijiniţi Ungaria în intenţia ei
de a determina ca UE să nu pună embargo asupra industriei nucleare ruse,
deoarece astfel Federaţia rusă va avea de suferit pentru că va exporta mai
puţin gaz în Ungaria. Va reuşi Ungaria acest pariu? În realitate, energia produsă
de centrala de la Paks va rămâne constantă, cu sau fără embargo asupra
tehnologiilor ruse. Prin urmare, Viktor Orban vede o Ungarie mult mai dependentă
în viitor de tehnologia nucleară rusă şi de investiţiile chineze. Este o
opţiune. Vom vedea dacă se va materializa sau nu şi cu ce efecte.
Pentru
a îndeplini obiectivul reducerii dependenţei europene de gazul rusesc, Orban a
încercat captatio benevolentiae faţă de Germania, afirmând că reţeta
Germaniei în materie de gaz şi austeritate a funcţionat foarte bine.
De
la începutul războiului din Ucraina, Viktor Orban a afirmat constant că nu este
războiul Ungariei, Ungaria este parte a NATO care este mai puternică decât
Rusia, prin urmare Rusia nu va ataca niciodată NATO. Este linia de argumentare
folosită şi în discursul de la Băile Tuşnad. Personal, consider că războiul din
Ucraina este războiul Occidentului împotriva duşmanilor democraţiei, Federaţia
rusă fiind cel mai tipic exponent al acestor duşmani în acest moment. Soluţia
enunţată de Viktor Orban în problema războiului din Ucraina merită a fi pusă în
lumină. Potrivit acestuia, Rusia a cerut doar ca Ucraina să nu fie admisă în
NATO, dar NATO nu a dat garanţii ferme în această direcţie, drept pentru care
Rusia a fost întrucâtva nevoită să înceapă războiul pentru a opri expansiunea
NATO. Această descriere nu reflectă de fapt cerinţele Federaţiei ruse care a
pus drept condiţie iniţial ieşirea din NATO a tuturor statelor care au aderat
începând cu 1997, inclusiv Ungaria, iar la această condiţie s-a adăugat un lung
şir de condiţii imposibil de acceptat. Viktor Orban a afirmat în acest discurs
că occidentalii s-au compromis prin nerespectarea Acordurilor de la Minsk,
drept pentru care nu mai pot avea iniţiativa păcii în Ucraina. Este nevoie de o
analiză complexă legată de felul în care aceste Acorduri puteau fi aplicate şi
dacă aplicarea lor ar fi eliminat complet riscul războiului din Ucraina. Un
lucru este însă cert:
SUA nu a dorit să negocieze în formatul Minsk, lăsând europenilor această
misiune. Pacea în Ucraina are nevoie de garanţii atât din partea europenilor,
cât şi a SUA. Nu există o formulă magică prin care, înlocuind Franţa şi
Germania cu SUA, Ucraina şi Federaţia rusă vor sta din nou la aceeaşi masă a
tratativelor. Viktor Orban sugerează negocieri directe SUA - Federaţia rusă
pentru rezolvarea războiului din Ucraina. Însă aceste negocieri au avut deja
loc la începutul anului 2022, fără niciun rezultat. Orban a afirmat şi că, dacă
Merkel şi Trump ar fi fost la putere, războiul din Ucraina nu ar fi început.
Astfel, Orban pare a fi sugerat în acest discurs că, după alegerile parţiale
din SUA, republicanii reveniţi la putere ar avea cheia care să deschidă porţile
Kremlinului. Personal, sunt sceptic că se va modifica ceva după aceste alegeri:
Preşedintele SUA este principalul actor de politică externă, iar poziţia faţă
de războiul din Ucraina este şi a fost bipartizană la Washington de când a
început acest război.
Nu
cumva Viktor Orban a dorit să testeze anumite idei care se discută tot mai des
în rândul republicanilor? În luna august Orban va vorbi la Dallas unde se va
adresa CPAC, cea mai importantă adunare a conservatorilor americani. Nu cumva
acest discurs are la bază şi câte ceva din ceea ce Serghei Lavrov i-a transmis
lui Peter Szijjarto, cu o zi înainte de discursul de la Băile Tuşnad, legat de
disponibilitatea de a discuta doar cu SUA (precum în ianuarie - februarie 2022)
şi doar după o eventuală nouă majoritate în Congres a republicanilor? Nu cumva
Viktor Orban a vrut să marcheze prin acest discurs disponibilitatea de a media
între ruşi (Putin) şi americani (Trump) pe tema războiului din Ucraina? România
s-a confruntat cu situaţia în care un lider politic aflat la putere a avut
iluzia că, prin poziţia ieşită din comun faţă de partenerii tradiţionali
ideologici, poate media cu succes între marile puteri. Ironia întregului
discurs de la Băile Tuşnad este că istoria se repetă - dar nu în sensul
imaginat de Viktor Orban. În orice caz, merită remarcat că, poate pentru prima
oară în relaţia cu autorităţile române, Orban a făcut o promisiune şi a respectat-o:
nu a mai vorbit despre relaţia Ungariei cu România, după cum nici nu a avut
referinţe la situaţia politică din Ungaria. Prin comparaţie cu discursul lui
Orban, cel al lui Laszlo Tokes care l-a precedat, exact în aceiaşi termeni ca
la începutul anilor 1990, a arătat precum o bicicletă pe lângă o trotinetă
electrică ce se îndreaptă cu mare viteză spre un viitor mai luminos - posibil
al Ungariei, posibil al întregii lumi, vom vedea.