Chestiunea este deosebit de importantă deoarece poate crea un precedent juridic şi justifica sau interzice de acum înainte posibilitatea, dovedită extrem de fructuoasă în termeni de rezultate imediate, ca un un guvern aflate într-o situaţie dramatică să decidă, aşa cum au făcut-o autorităţile de la Kiev -  să lanseze un apel internaţional de ajutor. Este o noutate deoarece, până acum, luptătorii străini au venit să participe la un conflict dintr-o ţară străină fie din proprie iniţiativă, din convingere politică reală (vezi brigăzile internaţionale din Spania) sau din convingeri religioase şi/sau spirit de aventură aşa cum au făcut-o cei care au răspuns apelului imamilor în favoarea înrolării în trupele ISIS. Drept care, fără probleme, au acceptat de la început faptul că, în cazul în care vor fi prinşi, nu vor beneficia nicidecum de protecţia internaţională conferită de prevederile Convenţiei de la Geneva şi protocoalelor sale adiacente. Firesc, din momentul în care nici entitatea pentru care luptau nu recunoştea legislaţia internaţională a războiului şi, ca atare, nu respecta nici una dintre prevederile umanitare.

Dar asta este oare situaţia şi în Ucraina sau datele de aici sunt complet altele şi presupun posibilitatea ca statele lumii civilizate să poate începe schimbarea regulilor de angajament în conflictele militare?

Iată, în rezumat, datele problemei: pe 24 februarie, imediat după începerea invaziei ruse, preşedintele Zelenski adresa un apel chemând „oamenii liberi din întreaga lume” să vină să lupte, căci, spunea el, „oricine vrea să se alăture apărării securităţii în Europa şi a lumii poate veni alături de ucrainieni împotriva invadatorilor secolului XXI”. Rezultatul fiind că, doar după trei săptămâni, mii şi mii de voluntari sosiţi din peste 60 de ţări ale lumii fiind reuniţi în „legiunea internaţională pentru apărarea teritorială a Ucrainei (ILDU)”.

Toţi cei care aveţi o experienţă de luptă şi nu mai vreţi să contemplaţi indecizia responsabililor voştri politici, puteţi veni în ţara noastră pentru a apăra Europa...Cum oare vă veţi apăra pe voi înşine dacă sunteţi atât de lenţi în a ajuta Ucraina?  Anulând vizele pentru ruşi? Deconectând reţeaua Swift? Izolarea totală a Rusiei? Retragerea ambasadelor? Embargou pe petrol? Azi toate opţiunile trebuie să fie pe masă. Căci ameninţarea este la adresa tuturor, a întregii Europe?”

Apelul lui Volodimir Zelenski

Operaţiunea „voluntari pentru Ucraina” se organizează excepţional de bine şi rapid, beneficiind în mod evident de sprijinul a mai multe guverne occidentale şi asta permite trecerea la prima etapă esenţială, adică organizarea logisticii administrativ-militare care să permită înregistrarea voluntarilor şi emiterea documentelor oficiale. Toate informaţiile necesare se găsesc aici, cu asigurarea că le este ofertă toată asistenţa necesară, că guvernele din ţările lor nu vor cere pe aeroport dovada de viză şi că, în Ucraina, de la 1 martie, este abolită, temporar, pe durata legii marţiale, obligaţia intrării cu viză. Ambasadele Ucrainei din întreaga lume oferă tot ce este nevoie pentru a facilita operaţiunea şi, la sosirea în Ucraina, voluntarii semnează contractul pentru înrolare în Legiune. Iată lista de instrucţiuni:

Asta îi face direct asimilabili cu mercenari, aşa cum susţine Kremlinul şi reprezentanţii republicilor separatiste? În nici un ca, răspunde Ministerul afacerilor externe de la Kiev printr-un comunicat în care precizează care este, din punctul său de vedere, statutul cetăţenilor străini şi al apatrizilor care participă la ostilităţi pe teritoriul ucrainean:

Toţi cetăţenii străini şi apatrizii care participă la ostilităţi pe teritoriul Ucrainei în cadrul forţelor armate ucrainiene sunt admişi voluntari în serviciul voluntar pe baza unui contract conform legii ucrainiene din 1992. Persoanele respective sunt militari ai forţelor armate ale ale Ucrainei care, conform dispoziţiilor Convenţiei de la Geneva din 1949 privind protecţia victimelor războiului şi Protocoalelor adiţionale din 1977, beneficiază de statutul juridic de combatant. Acest statut de persoanelor respective dreptul de a fi tratate ca prizonieri de război în cazul în care cad pe mâinile inamicului”.

Asta lămureşte lucrurile? Nu neapărat deoarece ar trebui să plecăm de la premisa că toate statele participante la conflict recunosc, au semnat şi ratificat respectivele convenţii, ceea ce, în orice caz, nu este valabil pentru cele două republici separatiste care, de altfel, spre deosebire de Rusia, aplică pedeapsa cu moarte.

Dar, dacă acceptăm varianta dată de Ucraina, anume că, din momentul semnării contractului, toţi „luptătorii străini” au devenit automat soldaţi ai armatei regulate, în cazul în care vor fi încălcate prevederile internaţionale de protecţie atunci autorităţile statului care este dovedit că a tolerat asemenea practici va fi acuzat de crime de război. Chestiune foarte serioasă în privinţa viitoarelor dezbateri de la Curtea Penală Internaţională, previzibile deoarece un comunicat TASS precizează că oricare dintre prizonierii non-ucrainieni nu vor beneficia de protecţia legislaţiei internaţionale...

Un context extrem de dificil şi sensibil în care, în urmă cu câteva zile, a apărut un comunicat al Ministerului rus al apărării în care se spune că în Ucraina ar fi sosit aproximativ 7000 de voluntari proveniţi din 64 de ţări şi că aproape 2000 dintre ei au fost ucişi în lupte: Dar, desigur, nu pomeneşte nimic de voluntarii străini veniţi să lupte de partea armatei ruse, unii din Grupul Wagner, alţii recuperaţi din Siria.

Pe 17 iunie, pe listele noastre apar mercenari şi specialişti în sisteme de armament din 64 de ţări. De la începerea operaţiunii militar speciale în Ucraina au sosit 6956 , au fost eliminaţi 1956 şi 1779 s-au întors în ţările lor”. Nu ştiu dacă ceea ce urmează este adevărat sau pură dezinformare, dar în comunicat se mai spune că Polonia este „liderul absolut” între ţările europene în ce priveşte combatanţii străini veniţi în Ucraina, pe locul doi fiind citată România urmată de Marea Britanie. Poate, dată fiind gravitatea problemei, vom avea, totuşi, o poziţie oficială a ministerului nostru de externe pe o problemă care s-ar putea dovedi foarte dificil de rezolvat în caz că ar trebui, Doamne fereşte, să fie nevoie să fie recuperaţi prizonieri români de la separatiştii pro-ruşi.

Nu cred că informaţia, de altfel reprodusă de multe surse occidentale, ar putea fi reală,, altfel, sigur, ar fi zis ceva miniştrii noştri de resort care, iată, sunt extrem de liniştiţi în continuare că nu există niciun fel de primejdii.