Care este explicaţia?

Este posibil ca opinia publică franceză să fie dominată de acelaşi tip de reacţie de neîncredere care afectează serios sau chiar foarte profund în unele cazuri, poziţia marilor partide politice tradiţionale, cele mai multe, de ani de zile, angajate într-o formulă de discurs european ce a devenit de neînţeles în măsura în care el vorbeşte de valori percepute de o parte a opiniei publice ca opozabile grijilor de fiecare zi, insecurităţii sociale şi stagnării sau evoluţie pozitive infime pe pieţele economice.

Este limpede, acum, că în acest moment, fie că ne place sau nu, se încheie un ciclu politic foarte lung care, la nivelul partidelor politice mainstream, a coincis cu naşterea, consolidarea şi extinderea geografică a proiectului european. Argumentul, de valoare incontestabilă, a fost că a reuşit să asigure o lungă perioadă de pace în care economiile occidentale au reuşit să se dezvolte şi să asigure populaţiei un nivel fără precedent de bunăstare şi de siguranţă aproape absolută a zilei de mâine. După căderea Zidului Berlinului, acest vis a dat substanţă tuturor mişcărilor politice care, în statele post-comuniste, au văzut singura speranţă de dezvoltare care, alături de securitatea reprezentată de NATO, putea să le schimbe fundamental sensul existenţei de până atunci. Şi aşa a şi fost, diferenţele de dezvoltare ulterioare fiind date de capacitatea claselor politice naţionale de a şti să profite de oportunităţile oferite şi să folosească din plin TOATE canalele de obţinut bani europeni pentru priorităţile naţionale.

Numai că, acum, suntem în momentul în care acest vis european bazat pe principiul solidarităţii şi coeziunii, în primul rând pe plan social şi economic, se găseşte într-un punct critic, într-un moment de balans deosebit de primejdios. Se simt încă efectele marii crize economice şi sociale, se tot vorbeşte despre acumularea de nori de furtună care anunţă o nouă criză sistemică de foarte mari proporţii, relaţiile politice din cadrul spaţiului occidental se degradează, iar entităţile componente par să înceapă să devină opozabile. Fricţiunile din perioada de dinainte de ajungerea lui Trump la Casa Albă au devenit componente foarte evidente şi active ale unui conflict economic care se transformă pe zi ce trece într-un război economic greu şi de uzură. În interiroul spaţiului european au apărut disensiuni majore între cei care merg pe ideea consolidării formale a proiectului european existent, întărind formulele de colaborare între cei care vor, pot şi au cu ce şi anunţând o disponibilitate de cooperare punctuală şi cu ceilalaţi membri ai clubului.

Problema este că, odată cu asta, la Summitul de la Sibiu, vor aceste ţări care dau cei mai mulţi bani la bugetul comunitar, să introducă şi reguli foarte severe în respectarea cu rigurozitate a valorilor europene. Penalizând abaterile cu non-accesare fondurilor de coeziune. Ceea ce atrage, aproape în bloc, revolta ţărilor din centrul şi estul Europei, mai ales a celor deja nominalizate la afişierul cu "băieţii răi" adică Polonia, Ungaria, următoarea pe listă fiind România.

 Pe de altă parte, aşa cum spuneam, liderii ţărilor din "grupul dur" par mai hotărâţi ca niciodată să ducă mai departe, aproape în maş forţat, un demersul "spaţiilor comune", cu tot ceea ce înseamnă asta ca transfer de atribuţii naţionale înspre nivelul comunitar.

Şi asta sperie. Iar liderii politici ai Franţei şi Germaniei (aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Italiei) încep să plătească dividendele negative ale unor poziţii justificate prin retorice europeană dar primite negativ sau chiar cu deplină ostilitate pe plan naţional. Angela Merkel nu încetează să plătească pentru poziţiile sale privind primirea şi găzduirea migranţilor ca şi pentru propunerile, susţinute active de Franţa, de sancţionare a ţărilor care nu primesc cotele obligatorii de migranţi, propunerea tragică prin irealismul său făcută de Comisia Europeană. În plus, pentru Macron, o acumulare de crize interne, de la demisia ministrului său al Mediului la opoziţia sa la limitarea vitezei la 80 km/h sau scandalul care l-a implicat pe unul dintre membrii de bază ai dispozitivului său personal de securitate.

Sunt motivaţii într-atât de serioase încât să justifice o asemenea pierdere de popularitate? Întrebarea este importantă şi pentru că sondajul apare în momentul în care a lansat oficial perspectiva unei acţiuni europene la care s-au coalizat deja politcieni ce au deţinut funcţii importante (de la noi, Dacina Cioloş) cu speranţa că-şi vor face un loc la Bruxelles la europarlamentare şi vor deveni o forţă de care să se ţină seama.

Da, motivele sunt serioase dar cauza cred că trebuie căutată cu mult mai în adâncime, deoarece, din punctul meu de vedere, prăbuşirea de popularitate de care vorbeam se datorează unei stări de spirit reale generată de sentimentul unui început de criză: opinia publică este din ce în ce mai sensibilă la discursul extremi drepte popliste care întreabă simplu dacă "nu v-aţi săturat ca din banii noştri, din impozitele şi taxele plătitte de noi toţi, să fie subvenţionate state care ne trimit migranţi ilegali, cerşetori, oameni care caută în primul rând să muncească la negru în regim de dumping şi care dezorganizează pieţele noastre de cerere/ofertă"? Şi, ca în orice asemenea moment, se vor căuta sau, şi mai rău, se nominalizează deja vinovaţii.

Şi, pe plan intern, iată, cei mai rapid identificabili sunt promotorii politici necondiţionaţi ai unei Europe percepute ca prea laxiste şi care nu se preocupă de instaurarea unei ordini severe în ce priveşte reglementarea condiţiilor de angajare, de urmărire şi expulzare a cetăţenilor UE găsiţi în neregulă etc.

Cum vor încerca liderii din "nucleul dur" să repare situaţia? Foarte simplu. Vor începe să adapteze în propriul folos electoral câteva dintre cele mai interesant puncte politice din platformele dreptei naţionaliste. Liniştindu-şi propriul electorat şi promiţând, pe bază de exemple, o întărire a retoricii şi măsurilor concrete pentru apărarea Europei valorilor şi principiilor, garanţie, din nou, a bunăstării şi stabilităţii economice.

Vor fi ţări care s-au poziţionat deja ca ţintă şi vor fi folosite ca atare? Sigur că da. Iar Macron a început ofensiva în acest sens condamnând ţările care spun "...iubesc Europa când îmi dă bani, când permite să se ofere prosperitate poporului meu, când permite oamenilor mei să se ducă să muncească în altă parte pentru a-şi câştiga viaţa. Dar nu iau niciun migrant, niciun refugiat".

Va reuşi asta să-i stopeze căderea de popularitate? Poate. Dar cum vor susţine patidele din est asociate cu el în mişcarea europeană poziţii ultra europene şi fără un fundament social şi economic corespunzător şi care, ca atare, să nu spună nimic alegătorului local?

Macron are dreptate când spune : "criza pe care Europa o trăieşte în ultimul deceniu este una existenţială, capacitatea de a şti dacă mai poate prevala proiectul politic demarat de părinţii fondatori şi care consta a şti să combini interesele naţionale oentru a defini ceva cu mult mai măreţ". Da, chiar asta este problema.

Dar şi, pe de altă parte, problema existenţială pentru Macron şi Merkel este de a vedea dacă pentru răspunsul corect politic european la această întrebare vor vota alegătorii din Statele Membre sau, dimpotrivă, este posibil să prefere alte soluţii, de tip polonez sau italian, un fel de Piaţă Comună cu principii şi valori ale statului de drept posibil de ales "a la carte" şi cu migranţii din est trimişi acasă la ei, rapid şi cât mai definitiv posibil.

După părerea mea, în aceşti termeni se va juca, în imediat, întregul proiect european. Şi o parte a cestei dezbateri va privi, pe octombrie, situaţia statului de drept din România, situaţie analizată în prezenţa doamnei prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă în vedera stabilirii termenilor Rezoluţiei ce se va vota în noiembrie.