Armata americană îşi dublează numărul puşcaşilor marini desfăşuraţi în Norvegia

Armata americană îşi dublează numărul puşcaşilor marini desfăşuraţi în Norvegia

Puşcaşi marini americani mobilizaţi în Norvegia FOTO nrk.no

Armata americană îşi va dubla numărul puşcaşilor marini mobilizaţi în Norvegia, potrivit unui anunţ al Ministerului Apărării acestui stat din nordul Europei care are graniţă comună cu Rusia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numărul puşcaşilor marini desfăşuraţi de armata americană în Norvegia este ridicat la 700 de la 330. Mai mult, ei vor fi mutaţi mai aproape de graniţa norvegiano-rusă, transmite agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres în pagina electronică.

Dacă ministrul norvegian de Externe Eriksen Soereide dă asigurări că această prezenţă militară nu vizează Rusia, Moscova denunţă o mişcare „în mod clar neprietenoasă“.

Puşcaşii marini americani au sosit în Norvegia în 2017, la trei ani de la anexarea Crimeei, şi vor rămâne, prin rotaţie, timp de cinci ani, potrivit planului actual.

Este vorba de prima prezenţă militară străină în Norvegia după Al Doilea Război Mondial.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: