Alina Mungiu-Pippidi: Viitorul Europei, cu sau fără Moldova şi Ucraina

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Preşedintele Zelenski e supărat pe preşedintele Macron că a făcut nişte propuneri pentru viitorul Europei. La fel sunt şi românii, că nu vrem Europă cu două ranguri, că e clar ce rang o să avem noi.

Ucraina şi Moldova sunt într-adevăr mai precare decît au fost vreodată între Rusia, izolată şi agresivă, şi un Occident interesat de ele mai ales ca frontiere ale Rusiei. Dar subiectul nu e simplu şi clar, cum pare, şi viitorul acestor ţări este legat indisolubil de viitorul Europei. E greu de la Kiev să accepţi că nu numai Ucraina e în pericol, ci toată Europa. Europa s-a salvat la limită din crizele precedente, mai ales cea euro, pentru că înţelepciunea Angelei Merkel a ţinut Rusia deoparte în timpul refacerii noastre. Altfel nu mai aveam UE la ora asta. Evident, ca şi azi, problema era Ucraina. Spre deosebire de Victoria Nuland, al cărei obiectiv era să diminueze Rusia întărind Ucraina, pilonul politicii estice americane de 30 de ani, Merkel avea obiectivul principal să salveze UE, nu graniţele sovietice ale Ucrainei, şi de asta Germania s-a opus – pe bună dreptate – unei acceptări, de altfel imposibile (că toţi vecinii trebuie să fie de acord) a Ucrainei în NATO. Nu Merkel a vîndut Ucraina ruşilor, ci Merkel a protejat Europa de ruşi (pe care îi cunoaşte bine, a crescut în RDG) într-o perioadă de mare vulnerabilitate pentru noi. Şi ruşii tot ne-au făcut, că nu există criză, de la Catalonia la Brexit unde să nu fi pus ei (nu că ei le-au creat) umărul lor de „ajutor”, ca în reclama la napolitane.

Răspunsul e de două feluri, pe termen scurt şi pe termen lung.

Pe termen scurt cred că UE îşi pierde vremea schimbînd chestionare cu Moldova şi Ucraina (şi Georgia). Deşi Zelenski nu are dreptate că ezităm din cauza lobbyului rusesc (ce lobby rusesc, au ajuns doar la Turkish Airlines zilele astea), are dreptate că o invitaţie imediată e singurul lucru pe care îl putem face. Trebuie să le invităm în UE (pe toate trei) aşa cum s-a făcut cu România şi Bulgaria, distruse de embargoul iugoslav şi ameninţate de naţionalismul intern, care s-au angajat pe un traseu pozitiv de cum au primit invitaţia să adere la UE. O asemenea invitaţie e o ancoră politică şi economică, şi nu poţi opri deriva şi panica fără ea.

UE nu este însă în forma actuală capabilă să mai absoarbă nici o ţară, nici măcar una mică din Balcanii de Vest, după Croaţia (care va adera cu Bulgaria la euro). Ideea că dai drepturi de vot unor guverne conduse de crima organizată (proeuropeană, ce e drept) din Muntenegru sau Albania, ce să mai spun de Serbia, sau că aduci în UE Transnistria, Crimeea şi Osetia de Sud, care vor toate să fie în Rusia, e absurdă. UE ar fi mai în formă dacă ar ieşi Ungaria, ce să mai intre alţii. Uniunea noastră nu mai merge nicăieri, între populismele de toate felurile şi o birocraţie care a crescut dincolo de orice control ne consumăm toată energia pentru subzistenţă, nimic altceva. Am văzut la întîrzierea cu vaccinurile în ce formă suntem de fapt. Cei care se agită să sancţionăm pe polonezi şi pe maghari (pentru crima că gîndesc ca românii, pe fond, despre asta e vorba, ca în ultimul film al fratelui meu, că asta e Europa de Est profundă) sunt nişte fundamentalişti periculoşi care ne pun mai tare în pericol, încercînd să ne salveze. Da, Europa de Est e cam tradiţionalistă, cam reacţionară şi cam rurală, ştim din puţinele sondaje pe care nu le face direct Comisia (că spre deosebire de americani în UE opinia publică e aranjată prin Eurobarometre de sus în jos, aproape că nu există sondaje independente). Ce mai lipseşte la milioanele de est-europeni care nu au încredere în ştiinţă şi statul secular, ci în armată şi în Dumnezeu, nişte milioane de ucraineni sau sîrbi, cu drepturi egale de vot? Priviţi lucrurile din perspectiva lui Macron. Nu se poate. Orice extindere e nerealistă, Europa trebuie reorganizată ca să funcţioneze. Românii, pe care îi înţeleg, nu pricep însă că status quo-ul nu e sustenabil. Ne opunem schimbării, dar nu avem o soluţie pentru un impas. Şi atunci UE stagnează, Orban îşi face jocurile, etc.

În realitate, soluţia asta e. Invitaţie pe loc pentru cine are nevoie de ancoră, dar schimbarea UE pe termen mediu şi lung (evident, prin tratate). Nu o Europă cu multe viteze, ci una cu cercuri concentrice de integrare, de la mai profundă la mai superficială, în care să luăm şi Turcia, şi Libanul, şi Tunisia, şi Marocul, toată Mediterana lui Braudel, că alt fel de a opri imigrarea din şi prin aceste locuri nu există (numai Boris J cu trimiterea azilanţilor în Rwanda bate filmul). Evident, asta înseamnă mai puţin decît am promis la Salonic Balcanilor de Vest şi o regîndire fundamentală, dar care este alternativa? Mai crede cineva să România o să ajungă ca Franţa, altfel decît prin regresia Franţei (foarte rapidă deja), în aranjamentul actual? Avantajele, şi pentru cercul doi, şi pentru cercul trei, vor fi foarte mari, dar fără chestionare cu 900 de întrebări, ca acum, Tunisia sau Moldova au nevoie disperată de Europa ca ancoră, nu Europa ca birocraţie. Ce rost are să adopţi standarde pe care nu le poţi respecta? Ne trebuie o Europă mare, ca o navă performantă care are o plasă în jur de care sunt ancorate bărcile de salvare care altfel s-ar duce la fund, dar ideea de a da drepturi de vot egale bărcilor de cauciuc e sinucigaşă, şi toţi ştim. Da, ca români vrem pe navă, e de înţeles, dar cine e de vină că ne-am îndepărtat de zona euro şi că ţara a ajuns să fie guvernată cvasilimitar, ca unică formă de raţionalizare posibilă? Să fim realişti, barca noastră e de cauciuc şi ea. Nu depinde decît de noi să urcăm la bord, dar nu trebuie să sabotăm nava pentru că nu putem, că ne ducem la fund cu toţii.

Şi această mare Europă tot va trebui să găsească o soluţie cu Rusia, alta decît războiul, şi aici nu există mari idei şi suflu, decît tot la Macron. Nu că el are vreo soluţie, dar măcar îşi pune problema care trebuie. Europa, că va fi mare sau că va fi mică, trebuie să se stabilizeze. Nu putem trăi cu o Rusie care ne sapă pe timp de pace, şi care ne ruinează pe timp de război ca preţ al înfrîngerii ei. Şi nu e nevoie. Ne trebuie o relaţie raţională, reciproc avantajoasă sau măcar nu reciproc dezavantajoasă cu Rusia.

Navalny, din închisoare, şi nu Putin a recomandat să fie votat Macron în turul doi. Oare de ce? Macron nu vrea să vîndă pe nimeni lui Putin. Dacă facem vinovaţi pe puţinii noştri lideri care au curajul să gîndească şi să nu ne trateze ca pe publicul telenovelei lui Zelinski, ci ca pe nişte votanţi raţionali nu avem nici un fel de viitor, o să avem numai lideri care ne spun ce vrem să auzim ca să se facă aleşi şi nu rezolvă niciodată nimic.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite