Iar în materie de anti-imigraţie, sondajele sunt atât de complexe încât marchează, în anumite cazuri, chiar majorităţi ale cetăţenilor europeni care refuză să accepte migranţi de orice fel.

Salvini-Kaczinski şi ignorarea temei cooperării de către polonezi

De aici până la accepta valul de lamentări care a început după întâlnirea de la Varşovia Salvini-Kaczinski este, însă, cale lungă. Nici titluri alarmiste care anunţă că se destramă Europa nu mi se par la locul lor, pentru cineva care ştie minimal şi percepe nuanţele orientărilor acestor partide. Şi priveşte chiar atent istoria şi contextele.

Pentru că nici întâlnirea în cauză, nici susţinerea marcată de Viktor Orban, nici anunţul privind alte ţinte ale lui Salvini pe politici anti-imigraţie nu justifică o asemenea temere. Ca să nu mai vorbim despre precedentele din Parlamentul European.

Da, proiectul european a suferit momentul de cotitură la respingerea de către două state fondatoare ale UE – Olanda şi Franţa – a Tratatului Constituţional. De atunci însă, cursul de tumult şi turbulenţele repetate ce au împins către frământările europene şi au divizat cetăţenii europeni s-au atenuat şi schimbat în natură.

Brexitul e, probabil, cel mai nefast rezultat al acestor politici de divizare, însă alegerea lui Emmanuel Macron ca preşedinte şi a partidului său En Marche ca majoritar în Parlamentul francez, în faţa unor partide eurosceptice şi anti-europene, de pe poziţiile unui program profund pro-european, a schimbat sensul centrifug al Uniunii Europene.

Lecţiile învăţate din proiectele internaţionalei naţionaliste eşuate

Nu înseamnă că s-au lămurit toate lucrurile sau că am ajuns la o atractivitate crescută a proiectului european peste noapte sau că cetăţenii europeni au ajuns, brusc, să iubească şi să susţină sosirea migranţilor. Sigur că nu. Dar lecţii învăţate din precedentele încercări de coagulare a unor internaţionale naţionaliste sunt elocvente.

Mai întâi, ne-o demonstrează chiar experienţa europeană, acolo unde Lega face parte din grupul european Europa Naţiunilor şi libertăţii, în timp ce PiS, Partidul Dreptate şi Adevăr, la guvernare în Polonia, face parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor, al treilea ca mărime din Parlamentul European. Dacă adăugăm faptul că Viktor Orban şi Fidesz-ul său sunt membri PPE – Partidul Popular European, avem deja contraexemplul. Iar existenţa a două grupuri naţionaliste în precedentul parlament, la un moment dat, a fost determinată de refuzul unora de a se alătura unui partid anti-semit.

Subiectul internaţionalei naţionaliste a fost încercat şi de către Vladimir Putin, cu Congresul său al Naţionaliştilor de la Sankt Petersburg, dar şi acesta s-a dovedit un eşec. Mai întâi pentru că partidele naţionaliste sunt departe de a fi... internaţionaliste, deci de a putea constitui o internaţională naţionalistă. Apoi, pentru că diferenţele între diferitele partide naţionaliste sunt atât de evidente încât le fac nemiscibile, incapabile să se alinieze în politici comune. De altfel, grupurile europene au avut istorii zbuciumate, de desfiinţare şi reaşezare, încât şi sustenabilitatea grupurilor euro-parlamentare de această factură e discutabilă.


Viktor Orban şi Jaroslaw Kaczinski FOTO EPA-EFE

Divergenţele italiano-ungaro-poloneze: Rusia, coeziunea, migranţii

Ca să luăm cazurile concrete în cauză - lăsând deoparte pe ceilalţi campioni de aceeaşi factură, din Germania, Austria, Franţa, Spania, Danemarca, Olanda - deja avem diferenţe majore. Mai întâi, în relaţia cu Rusia: Fidesz-ul lui Orban şi Lega lui Salvini au o înclinaţie spre relaţiile cu Rusia – deşi şi aici diferă motivaţiile, de la unele pragmatice la unele ideologice – în timp ce PiS-ul polonez este complet opus prin construcţie acestei orientări pro-ruse.

Apoi pe teme de coeziune şi convergenţă, politici de alocare bugetară europeană în materie, Lega respinge alocările spre noile state din Europa Centrală şi de Est, în timp ce Fidesz şi PiS le susţin în mod susbstanţial. Ba chiar şi în principala temă de atracţie şi convergenţă a partidelor naţionaliste, migranţii, sunt diferenţe majore: Italia lui Salvini şi Lega susţin nevoia împărţirii migranţilor şi a eforturilor de integrare în statele din Nordul Europei şi, în general, la nivel european, chiar dacă susţin apărarea puternică a frontierelor şi respingerea noilor migranţi, în timp ce atât Orban, cât şi Kaczinski resping primirea oricărui migrant şi sistemul cotelor alocate automat. Şi lista de divergenţe poate continua.

Pentru că aici nuanţele devin importante, iar coagularea grupurilor europarlamentare sunt afaceri pe termen lung, un mandat, şi care vizează teme mult mai largi şi mai puternic divizive decât migraţia. De aceea nu poţi supravieţui aceste grupuri în timp, şi apar dizidenţe. Şi vorbim strict despre partidele euro-sceptice, care doresc rămânerea ţărilor în UE, doar propun alte direcţii de mers a Uniunii, mai aproape de o Europă a naţiunilor. Partide care reclamă deseori „puterea nealeşilor“ – cu referire la tehnocraţii şi eurocraţii de la Bruxelles sau de la nivel naţional, în contrapondere cu politicienii.

Pentru rigoarea dezbaterii, şi emfaza de la întâlnire a fost împărtăşită doar de Mateo Salvini. El a dat declaraţii, în timp ce Kaczinski şi alţi politicieni din partea poloneză au refuzat să iasă public pe subiecte de această factură. Asta pentru că şi conservatorismul european e mai nuanţat faţă de naţionalismul şi extrema dreaptă. Cât despre Viktor Orban, cel care a salutat întâlnirea şi noua axă a „primăverii Europene“ Italia-Polonia, premierul ungar a anunţat că susţine componenta anti-imigraţie, şi-ar dori chiar o majoritate anti-imigraţie în viitorul Parlament European, dar va rămâne fidel partidului PPE în care e membru.