Timpul de lucru al francezilor a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce ministrul francez Arnaud Montebourg l-ar fi invitat pe Maurice Taylor, patronul grupului american Titan, la o discuţie pentru preluarea unei uzine din Amiens pe care Goodyear a anunţat că o va închide. Răspunsul dur - "Cât de proşti ne credeţi? Angajaţii francezi primesc salarii mari dar muncesc doar 3 ore pe zi, le-am spus asta liderilor de sindicat şi răspunsul a fost acesta este stilul franţuzesc" - a determinat un răspuns la fel de acid din partea ministrului pentru redresarea producţiei. Acesta i-a adus la cunoştinţă patronului american că mii de oameni de afaceri din SUA, şi nu numai, investesc în Franţa printre altele şi pentru talentul şi competenţele angajaţilor francezi, dar şi că firma lui e de 20 de ori mai mică decât Michelin.

A venit şi răspunsul: "Dacă angajaţii francezi vor să fie plătiţi pentru 7 ore atunci ar trebui să muncească măcar 6." Taylor mai susţine că sindicaliştii i-au adus la cunoştinţă că, dacă nu face cum vor ei, nu-l vor lăsa să cumpere fabrica de la Amiens.

Şi mi-am adus aminte de şocul meu când am ajuns în sudul Franţei. A durat ceva până am înţeles că de la orele 12.00 la 14.00 Franţa e la masă, că majoritatea magazinelor şi toate mall-urile sunt închise duminica, că altele au şi luni uşa închisă pentru că au lucrat sâmbătă, că vinerea e program scurt la mai toate toate instituţiile statului, că boulangeria de peste drum e închisă joia pentru că ţine deschis în weekend, că restaurantele servesc mâncare doar până la 14.30 şi apoi, începând cu ora 19.00, că dacă nu fac cumpărăturile sâmbătă rămân cu frigiderul gol (puţine supermarketuri au program duminica, doar de la 9 la 12.00), sau că poşta, să zicem, poate fi în grevă din senin. Nu e o critică, dimpotrivă.

Vecinii mei, care lucrau aproape, veneau acasă la amiază pentru că aveau două ore pauză de masă. La prânz toate restaurantele erau pline şi toate instituţiile goale. Muncitorii care au renovat apartamentul vecinilor au stat 4 săptămâni pentru un var şi gresie nouă. Şi ei, la amiază, închideau uşa şi plecau la masă. Am înţeles că e o altă mentalitate, alte obiceiuri, alte valori, altă atitudine în faţa muncii. Dar i-am înţeles şi pe românii, portughezii, ungurii şi chiar englezii, amici de-ai mei, care spuneau că nu au mai văzut nicăieri atâtea pauze peste pauze, de masă, de cafea, de ţigară, şi atâtea discuţii inutile, interminabile, când vine vorba de rezolvarea unei probleme, de terminarea unui proiect, de exemplu.

Francezii muncesc mai puţin, dar sunt mai productivi. Aşa răspunde Le Figaro acuzaţiilor care au deranjat o ţară întreagă şi care au determinat până şi Washingtonul să ia poziţie. Purtătorul de cuvânt al departamentului de stat american, Victoria Nuland, a declarat că e vorba despre o afacere privată, nu de una între două guverne, şi a amintit relaţiile bune cu Franţa, cel mai vechi aliat al nostru, dar şi că o mulţime de firme americane au afaceri de succes în Franţa şi invers.

Remarca lui Maurice Taylor e cam deplasată cred jurnaliştii de la Le Figaro, în condiţiile în care datele arată că timpul de muncă, în Franţa, e peste media europeană. Şi chiar dacă salariile sunt mai mari şi productivitatea e mai crescută.

Conform OCDE, salariul mediu anual în Franţa, în 2011, era de 28,920 de euro. Mai mic decât în Germania (30.509 de euro), Marea Britanie (33,937 euro) şi SUA (41,300 euro).

Dar salariul lunar minim brut e de 1.430 de euro în Franţa, dublu faţă de media UE, 724 de euro.
Costul mediu orar al forţei de muncă e de 34,2 euro, media UE e de 27,6.
Timpul de lucru săptămânal: Franţa: 41,2 ore. Media UE: 41,4 ore

(date din 2011)

Un studiu al Institutului de cercetări economice, COE-Rexecode, dat publicităţii anul trecut, arată că Franţa e la coada clasamentului la capitolul timp de lucru.

Durata medie anuală a timpului de lucru (cu normă întreagă) /2010

Franţa: 1679 de ore/an
Spania: 1798 ore/an
Italia: 1813 ore/an
Marea Britanie: 1856 ore/an
Germania: 1904 ore/an

Le Monde pune declaraţiile celor doi faţă în faţă şi se întreabă cine are dreptate. Arnaud Montebourg i-a răspuns amercanului că Franţa se mândreşte că a reuşit să atragă peste 20 000 de firme străine şi tendinţa nu e în scădere ci dimpotrivă. Adevărat şi nu prea. Raportul anual pentru investiţii străine arată într-adevăr că peste 20 000 de firme din străinătate au afaceri în Franţa numai că, din 2006 încoace, a scăzut numărul locurilor de muncă generate de acestea. În plus, aceeaşi agenţie franceză pentru investiţii străine arată că de ani buni numărul firmelor care investesc în Hexagon a rămas cam acelaşi.

Angajaţii francezi sunt prea scumpi, susţine Taylor. Sunt, arată statisticile, dar nu sunt mai scumpi ca norvegienii, suedezii sau danezii.

Labour cost per hour in euros

 

2008

2009

2010

2011

EU27

21.6

22.1

22.5

23.1

EA17

25.8

26.5

26.9

27.6

Belgium

35.6

37.0

38.2

39.3

Bulgaria

2.5

2.9

3.1

3.5

Czech Republic

9.3

9.3

9.9

10.5

Denmark

35.4

36.5

37.6

38.6

Germany

28.4

29

29.1

30.1

Estonia

8.0

7.9

7.7

8.1

Ireland

27.2

28.0

27.9

27.4

Greece

16.5

17.6

17.5

:

Spain

18.9

20.0*

20.2*

20.6

France

31.8

32.1

33.1

34.2

(sursa:Eurostat)

Liberation compară costul orar mediu al forţei de muncă. Reiese că într-adevăr în Franţa e mai scump, 35,30 de euro. Un pic mai mult ca Germania, 32,30 şi mult peste Marea Britanie, 22,80 de euro. Dar nu şi în sectorul industrial, cel afla în centrul discuţiilor mai mult sau mai puţin amabile dintre cei doi. În trimestrul trei din 2012 costul orar mediu al forţei de muncă a fost cam acelaşi în Franţa şi în Germania, 36,6 respectiv 36,9 euro.

Şi, reamintesc cei de la Liberation, ziar de stânga, că dacă un angajat e mai scump asta poate însemna şi că e mai productiv, dar şi că orele mai puţine de lucru sunt o urmare a trecerii la 35 de ore de muncă/săptămână, nu a unei reticenţe de a munci. (În anul 2000 codul muncii francez a fost schimbat şi s-a trecut de la săptămâna de lucru de 39 de ore la cea de 35 de ore).

Probabil că adevărul e undeva la mijloc. Stau însă şi mă întreb cât mai poate rezista Franţa cu un cod al muncii de 35 de ore pe săptămână, cu taxe şi impozite mari, mai ales pentru micii întreprinzători, cu o legislaţie fiscală mereu imprevizibilă, cu un aparat administrativ stufos, cu un sistem social mai mult decât generos. Spre binele lor, şi nu numai, sper că mult timp de acum înainte.