Trei sferturi dintre afgani trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi. „Ne confruntăm cu o prăbuşire totală a dezvoltării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţă din Afganistan Foto: AFP
Piaţă din Afganistan Foto: AFP

Afganistanul, una dintre cele mai sărace ţări, riscă să devină şi mai săracă. Situaţia ar putea deveni disperată, dacă nu se acţionează rapid, a declarat joi directoarea pentru Asia şi Pacific a Programului de Dezvoltare ONU (PNUD), Kanni Wignaraja.

În acest moment aproape trei sferturi din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, cu mai puţin de un dolar pe zi, iar aeastă proporţie ar putea urca la 97% până la mijlocul anului viitor, a afirmat directoarea, preluată de Hotnews.

"Ne confruntăm cu o prăbuşire totală a dezvoltării, care se adaugă la crizele umanitară şi economică" din Afganistan, a spus ea. Un studiu realizat de PNUD arată că "suntem pe drumul unei deteriorări rapide şi catastrofale a vieţii celor mai vulnerabile persoane", a afirmat ea.

Cauzele acestei situaţii sunt legate de pandemia de COVID-19 şi de tranziţia politică pe fondul îngheţării rezervelor de valută în străinătate. 

Abdallah Al Dardari, responsabil al PNUD în Afganistan, a subliniat că 70% din economia afgană se baza pe comerţul informal practicat de femei. Acestea sunt "coloana vertebrală" a economiei, au subliniat reprezentanţii PNUD, evidenţiind importanţa de a păstra aceste realizări.

Pentru a împiedica prăbuşirea în sărăcie, acest organism al ONU a pus la punct o serie de intervenţii pentru a ajuta persoanele vulnerabile, urmărind în special să protejeze drepturile femeilor şi fetelor.

Criza "cere o acţiune urgentă", a subliniat Kanni Wignaraja, care a făcut apel la generozitatea comunităţii internaţionale.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a convocat pentru luni la Geneva o conferinţă internaţională pentru trimiterea unui ajutor umanitar în Afganistan.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite