Pandemia de COVID-19. Kim Jong-un a ordonat instituirea carantinei la Phenian şi executarea a doi oficiali

Pandemia de COVID-19. Kim Jong-un a ordonat instituirea carantinei la Phenian şi executarea a doi oficiali

Kiim Jong-un FOTO EPA-EFE

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un a instituit carantina în capitala Phenian şi interdicţii în mai multe oraşe, inclusiv într-unul de la graniţa cu China, în scopul de a combate răspândirea noului coronavirus. Doi oficiali au fost executaţi totodată din cauza unor probleme economice întâmpinate recent, relatează presa internaţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Kim Jong-un a manifestat o „furie excesivă” şi a adoptat „măsuri iraţionale” în combaterea pandemiei de COVID-19 şi a efectelor sale economice, anunţă Serviciului sud-coreean de informaţii (NIS), potrivit NBC News.

Potrivit NIS, Kim Jong-un a interzis pescuitul marin şi producţia de sare, „în scopul de a împiedica infectarea apei de mare cu noul coronavirus”.

Această măsură a fost însoţită de instituirea carantinei în Phenian şi a unor interdicţii în mai multe oraşe, inclusiv într-unul de la graniţa cu China.

Măsurile au fost instituite în cadrul unor eforturi de a ţine noul coronavirus în afara ţării, transmite agenţia de presă Kyodo.

În urma izbucnirii pandemiei, Coreea de Nord a întrerupt traficul către şi dinspre China şi Rusia.

În plus, potrivit NIS, un înalt oficial nord-coreean a fost executat luna trecută din cauză că nu a putut menţine rata cursului de schimb, fapt ce a dus la deprecierea monedei naţionale.

În august, un alt oficial guvernamental nord-coreean a fost executat pentru că nu a respectat regulile privind regimul bunurilor comerciale venite din afara ţării.

În pofida acestor acţiuni, Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de infectare cu noul coronavirus.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările