Analiză realizată de Gagu Laurenţiu*

Mai mult, nivelul de dezvoltare al acestei regiuni nu este foarte ridicat, iar din acest motiv minoritatea musulmană cere Chinei sa îi acorde dreptul la independenţă teritorială. De ce este importantă această zonă pentru China?

În Xinjiang există aproximativ 40% din cantităţile de resurse naturale-gaz şi petrol-ale Chinei. Pe de altă parte, putem afirma că de Xinjiang se leagă succesul sau eşecul Iniţiativei Economice „Belt and Road“, lansată în anul 2013, deoarece această regiune este hub-ul comercial a trei din cele şase coridoare economice iniţiate odată cu „Belt and Road“. Deoarece această minoritate etnică a devenit tot mai vocală cu privire la revendicarea dreptului la independenţă, iar cotidianele importante ale lumii relatează frecvent abuzurile ale forţelor de poliţie chineze, atunci Guvernul din China a decis că epurarea culturală, prin introducerea Uyghurilor în tabere concentraţionale, ar putea fi un instrument util pentru asanarea revendicărilor acestora. De asemenea, „lupta“ pe care oficialii chinezi o duc împotriva Uyghurilor nu este legată doar de dorinţa acestora de independenţă, dar şi de crezul lor religios, primii considerându-l a fi drept o „boală ideologică, care necesită a fi vindecată“.

„Bolnavii ideologici“ ai Chinei?

Foto: Vechiul oraş Kashgar in Xinjiang (Photographer: Kevin Frayer/Getty Images)

Guvernatorul Regiunii Autonome Xinjiang - Shohrat Zakir - pretinde, în ziarul Xinhua – total controlat de Partidul Comunist Chinez -, că taberele în care sunt încarceraţi Uyghurii sunt, de fapt, tabere vocaţionale, unde aceştia învaţă anumite meserii, legile statului, sau limbi străine. După eliberare, şi sub protecţia anonimatului, unii dintre deţinuţi au declarat că „am fost ţinuţi în cătuşe, torturaţi, şi forţaţi să cântăm cântece patriotice şi să slăvim numele preşedintelui“. Etnicii Uyghuri sunt adesea arestaţi fără să fi încălcat legea, fără a li se explica motivul arestării, sau fără a avea dreptul angajării unui avocat.

Este clar, fie şi din puţinele relatări de presă pe care le avem la dispoziţie, că avem de-a face, din partea oficialităţilor, cu deformarea realităţii, exagerări şi evaluări cel puţin excesive (cu privire la Uyghuri ca fiind o posibilă ameninţare teroristă), contextualizarea informaţiilor de către „trusturile de casă“, care susţin politicile chineze de încarcerare a etnicilor musulmani.

O dispută internaţională cu manipulări pe măsură

Foto: minoritatea etnică Uyghură din Vestul Chinei (Al Jazeera)

Epurarea etnică a minorităţii Uyghure din Vestul Chinei reprezintă un subiect care atrage atenţia la nivel global, dar care nu este dezbătut suficient, şi care este extrem de sensibil cu privire la respectarea drepturilor omului. De asemenea, mass-media internaţională nu dispune de uneltele necesare pentru a livra suficiente informaţii, şi pertinente, cu privire la procesul de epurare desfăşurat în Xinjiang, de către autorităţile chineze.

De exemplu, Stephanie Nebehay relatează pentru Reuters într-un articol scris pe 10 August 2018, că „Naţiunile Unite au condamnat China pentru reţinerea a 1 milion de Uyghuri în taberele secrete de concentrare din Xinjiang“. Deşi în acest articol nu sunt prezentate dovezi solide, Ben Norton şi Ajit Singh au afirmat într-un articol scris 23 August 2018, pentru Global Research, că „un membru american al unui organism independent al ONU a făcut o afirmaţie provocatoare precum că Republica Populară Chineză a întemniţat un milion de musulmani, dar acesta nu a reuşit să ofere o singură sursă sustenabilă. Iar Reuters şi mass-media occidentală au folosit-o, pretinzând că acuzaţiile neîntemeiate ale unui individ din SUA au fost făcute de Naţiunile Unite“. Considerând articolele scrise despre acest subiect de marile trusturi de presă ale lumii, reiese că Naţiunile Unite au iniţiat investigaţii cu privire la evenimentele din Xinjiang, şi au ajuns la concluzia că Republica Populară Chineză este vinovată. Însă, Naţiunile Unite nu au făcut nimic în acest sens.

De asemenea, Xinjiangul este dovada clară că războiul informaţional este unealtă utilizată cel mai des de RPC, prin care se încearcă remodelarea realităţii evenimentelor în desfăşurare din această regiune. Astfel, Partidul Comunist Chinez furnizează aceste informaţii prin intermediul a trei trusturi de presă, şi anume Xinhua, China Daily, Global Times. Pe de altă parte, RPC utilizează şi un instrument de tip hard pentru menţinerea controlului în Vestul Chinei. Din anul 2016, Chen Quanguo preia poziţia de secretar al Partidului Comunist din Xinjiang. Acesta este cunoscut pentru politicile dure pe care le-a implementat în Tibet, în principal pentru a diminua dorinţele legate de independeţă ale nativilor. În prezent, Quanguo a „restabilit pacea“ în Xinjiang prin încarcerarea a mai mult de 1 milion de etnici Uyghuri. Ca răspuns la criticile aspre venite din mass media internaţională şi de la apărătorii drepturilor omului cu privire la presupusele arestări fără temei legal, Guvernul din Xinjiang adoptă o lege, Articolul 33 din Octombrie 2018, care enunţă „instituţiile de transformare educaţională, cum ar fi centrele de educaţie şi formare a competenţelor profesionale, trebuie să predea limba comună naţională, legile şi regulamentele ţării şi alte abilităţi profesionale. Centrele ar trebui să organizeze şi să realizeze educaţie ideologică anti-extremistă, corecţie psihologică şi comportamentală pentru a transforma gândirea cursanţilor astfel încât să îi ajute să se întoarcă în societate şi în familia lor“.

Într-o altă ordine de idei, rolul războiul informaţional este de a influenţa sau corupe procesul de luare al deciziilor dintr-un alt stat, de exemplu. Însă în cazul RPC, această confruntare informaţională are şi o componentă internă, şi nu doar externă, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor în care sunt implicate statele care au un sistem de guvernare i-liberal. Probabil, rolul componentei interne este de a distrage atenţia organizaţiilor care se ocupă cu apărarea drepturilor omului de la acţiunile Guvernului din Regiunea Autonomă Xinjiang. Prin intermediul celor trei trusturi de presă, oficialii RPC adesea acuză presa din Occident de „dublu-standard, sau că reportajele sunt iresponsabile, şi că se bazează pe zvonuri, surse false sau ficţionale“. Deopotrivă, presa din Occident a mai fost acuzată de utilizarea „dublului-standard“, şi cu ocazia atentatului terorist din 2014, din Kunming, unde au fost rănite câteva sute de persoane.

De asemenea, Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al PRC, Hua Chunying, a declarat că „Guvernul Chinez se opune cu insistenţă asocierii terorismului cu anumite religii sau naţionalităţi“. Cu alte cuvinte, Guvernul Chinei respinge acuzaţiile presei din Occident, susţinând în acelaşi timp că „minoritatea Uyghură trăieşte în pace şi armonie cu celelalte 55 minorităţi de pe teritoriul Chinez“. Însă, declaraţiile purtătorului de cuvânt sunt contrazise de faptul că RPC dezvoltă un sistem de supraveghere care are la bază un model de recunoaştere facială şi inteligenţă artificială, iar pe de altă parte, cheltuielile pentru securitate din Xinjiang s-au dublat, de la 4,6 miliarde de $ în 2016 la 8,8 miliarde $ în anul 2017. Sistemul de supraveghere facială este utilizat pentru a afla informaţii cu privire la nivelul de corectitudine al cetăţeanului faţă de sistemul politic şi legislativ domestic. Dacă nivelul de supunere este scăzut, atunci cetăţeanului i se reduce accesul la multe dintre bunurile comune, precum achiziţionarea unui bilet la trenurile de mare viteză, sau călătoria cu avionul etc.

Între incompatibilitate identitară şi opacitate ideologică

Foto: un grup de persoane cu steagul Partidului Comunist Chinez în faţa unui afiş cu preşedintele Xi Jinping in Kashgar, Xinjiang (Photographer: Kevin Frayer/Bloomberg)

Ulterior conferinţei „Surveillance, Suppression, and Mass Detention: Xinjiang’s Human Rights Crisis“, a cărui gazdă a fost Senatorul Marco Rubio, împreună cu ambasadorul USA-Kelley E. Currie- la ONU, profesori universitari, dar şi jurnalişti cu rădăcini în Xinjiang, sau experţi în politică externă, editorialul Global Times a reacţionat, apreciind că „străinii nu înţeleg măsurile de securitate care sunt extrem de necesare pentru a preveni transformarea Xinjiangului în haos“. De asemenea, tot în acest articol se regăseşte faptul că Occidentul se bazează pe informaţii eronate, şi că „este imposibil pentru un reporter străin să realizeze un tablou corect cu ceea ce se întâmplă în această regiune, atât timp cât se bazează pe informaţii false“. Mai mult, din finalul articolului reiese că RPC este „dispusă sa facă orice pentru a proteja interesul şi securitatea persoanelor din regiunea Xinjiang, sau a întregului popor“. Limitarea manifestărilor de exprimare religioasă, dar şi reducerea accesului la bunurile comune, poate determina apariţia unei implozii sociale în Xianjiang, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării atât legitimitatea Partidului Comunist, cât şi proiectele economice desfăşurate de China.

În final, este necesară evidenţierea a două chestiuni sensibile cu privire la relaţia dintre minoritatea Uyghură şi mass media.

În primul rând lipsa unei identităţii comune între etnicii Uyghuri şi cultura Chineză. Intenţionând să reducă decalajul identitar dintre cele două parţi, Xi Jinping declară că „[Uyghurii trebuie]..să-şi consolideze sentimentul de identitate cu patria-mamă, naţiunea chineză, cultura chineză, Partidul Comunist Chinez şi socialismul cu caracteristici chineze".

În al doilea rând, opacitatea instituţională caracteristică sistemelor autoritare, limitează crearea unei realităţi obiective asupra evenimentelor din Xinjiang, lucru evident în unele relatări ale presei din Occident.

*Gagu Laurenţiu este doctorand la SNSPA şi participant la programul Internship LARICS. Este absolvent al SNSPA din Bucureşti şi al Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea din Iaşi.