46 de milioane de bebeluşi de sex feminin au fost avortaţi forţat în ultimii 50 de ani în India. „Familiile vor un fiu cu orice preţ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFP
FOTO: AFP

Fiica nenăscută a lui Laali se numără printre cele 46 de milioane de fete „dispărute" în ultimii 50 de ani în India. Tânăra povesteşte, pentru The Guardian, despre coşmarul prin care trece, obligată fiind să avorteze până când va naşte un băiat.

Laali era în a treia lună de sarcină când familia a dus-o la un control pentru determinarea prenatală a sexului copilului.

„Când am aflat că era o fată, am început să simt că mă sufoc", povesteşte ea. O pastilă pentru avort i-a fost băgată cu forţa pe gât, fără supravegherea unui medic. A sângerat continuu timp de opt ore. În timp ce-şi pierdea cunoştinţa, avea impresia că va muri odată cu fătul pe care îl pierdea. 

Din cauza complicaţiilor, a ajuns la spital. În noaptea în care a fost externată, Laali a plâns până a adormit. Însă dimineaţa era înapoi la munca ei de pe câmp, ca şi cum nimic nu se întâmplase.

Fiica nenăscută a lui Laali se numără printre cele aproximativ 46 de milioane de „femei dispărute" din India în ultimii 50 de ani. Numărul este de zece ori mai multe decât populaţia feminină a Londrei. 

Explicaţia rezidă într-o prejudecată de gen din ce în ce mai accentuată: „Modelul tradiţional al căsătoriei şi obiceiurile dictează o poziţie inferioară a femeilor în societăţile indiene", spune o activistă de gen şi profesoară la Universitatea din Delhi, Prem Chowdhry. Deoarece fetele îşi părăsesc familia naturală după căsătorie, spune ea, zestrea şi costul creşterii unei fete sunt considerate o obligaţie nedorită, iar avorturile selective în funcţie de sex sunt frecvente. Din acest motiv, India este responsabilă pentru aproape jumătate din infanticidele feminine la nivel mondial.

Legea nu e de ajuns. „Familiile vor un fiu cu orice preţ”

Determinarea prenatală a sexului a fost incriminată în 1994 în India, dar legea este încălcată pe scară largă. Practica a prosperat odată cu progresele medicale, s-a răspândit în mai multe regiuni şi este încă uşor accesibilă în clinicile private.

„Familiile îşi doresc un fiu cu orice preţ. Cu orice preţ! Dacă mor, soţul meu se va recăsători mâine dimineaţă, în speranţa că următoarea femeie va da naştere unui fiu.", spune Laali.

Laali avea 19 ani când i-a fost aranjată căsătoria cu un fermier, în 2009. Primul său copil a fost o fetiţă, iar în timpul celei de-a doua sarcini, a fost drogată în mod regulat de vindecători tradiţionali pentru a-i da soţului său un băiat. Dar încercările lor au dat greş.

Când s-a născut a doua fetiţă, nimeni din familia lui Laali nu a venit s-o vadă la spital. Întoarcerea acasă a fost şi mai brutală. „Soacra mea a refuzat să se uite la chipul fiicei mele", povesteşte Laali pentru The Guardian. „A refuzat să aibă grijă de mine, spunând: « Naşti fată după fată. Până când să am grijă de tine? »”..

Coşmarul prin care trece Laali este împărtăşit de milioane de femei din India, practica fiind aceeaşi indiferent de clasă socială sau zonă geografică.

O altă femeie a trecut prin 8 avorturi şi 1.500 de injecţii hormonale pentru că nu năştea băieţi

În august, o femeie de 40 de ani dintr-o familie bogată din clasa superioară din Mumbai a spus că a fost forţată să avorteze de opt ori pentru a satisface dorinţa familiei de a avea un fiu, potrivit news18.  Ea a primit peste 1.500 de injecţii hormonale şi steroizi înainte de a depune o plângere la poliţie. 

Anul trecut, în Karnataka, sudul Indiei, o femeie de 28 de ani a murit în urma unor complicaţii, în timpul unui al treilea avort forţat. 

Bhavna Joshi, 39 de ani, din Chittorgarh, Rajasthan, a avut opt ​​sarcini în cei 11 ani de căsnicie şi consideră că experienţa ei atât de dureroasă trebuie făcută cunoscută. A fost dusă la „vindecători tradiţionali”, a făcut trei avorturi şi a pierdut doi bebeluşi de sex feminin. Nu s-a oprit până când nu a născut un fiu, acum în vârstă de cinci ani.

Guvernul nu se grăbeşte să acţioneze. Drepturile femeilor din India, un vis îndepărtat

Un studiu guvernamental recent a salutat faptul că, pentru prima dată, există mai multe femei decât bărbaţi în India. Cu toate acestea, activiştii de pe teren şi experţii sunt sceptici în privinţa acestor date. „Principalul obiectiv al sondajului a fost să analizeze datele privind sănătatea reproductivă şi indicatorii de bunăstare a familiei şi nu raportul dintre sexe în rândul populaţiei", a declarat Sabu George, cercetător şi activist stabilit în Delhi. „Toate tendinţele la nivel de stat arată o imagine diferită", precizează el.Un studiu realizat de Lancet în 2021 susţine că situaţia s-a înrăutăţit, infanticidele feminine crescând de la 3,5 milioane în 1987-1996 la 5,5 milioane în perioada 2007-2016.

În societatea profund patriarhală a Indiei, drepturile sexuale şi reproductive ale femeilor sunt încă un vis îndepărtat. Pentru Laali, hărţuirea face parte din viaţa de zi cu zi. Până la vârsta de 15 ani, mama ei a avortat doi copii, iar sora ei mai mică a avortat cel puţin trei. 

„Eşti crescută într-un mediu în care această violenţă împotriva femeilor este complet acceptat. Întrebarea este: cum rezişti? Şi asta e înfricoşător”, afirmă Laali.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite