Cozmin Guşă: „Eu l-am inventat pe Rareş Bogdan moderatorul“. Condiţia impusă de patron pentru ca realizatorul să revină pe post VIDEO

Cozmin Guşă: „Eu l-am inventat pe Rareş Bogdan moderatorul“. Condiţia impusă de patron pentru ca realizatorul să revină pe post VIDEO

Cozmin Guşă FOTO Inquam Photos

Continuă conflictul dintre patronul Realitatea TV, Cozmin Guşă, şi jurnalistul Rareş Bogdan, principalul realizator al postului. Primul susţine că marca „Jocuri de putere“ îi aparţine şi anunţă în ce condiţii poate reveni pe post realizatorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Eu am inventat brandul «Jocuri de putere». Ca şi pe Rareş moderatorul“, a declarat Cozmin Guşă după ce Rareş Bogdan a declarat public că numele emisiunii nu aparţine postului şi a atras atenţia conducerii să nu folosească brandul fără consimţământul său. Amintim că realizatorul „Jocuri de putere“ a fost scos temporar de pe post după ce i-a cerut demisia în direct directorului televiziunii, Edward Pastia. „Adevărul“ a încercat să-i contacteze atât pe Rareş Bogdan, cât şi pe Edward Pastia, însă aceştia nu au răspuns. 
 
Patronul Realitatea TV a intrat în direct în ediţia „Jocuri de putere“ de miercuri seară, în care Rareş Bogdan a fost înlocuit de Claudiu Popa, şi a oferit unele clarificări. 
 
„Sigur că «Jocuri de putere» este şi a lui Rareş, dar este emisiunea Realităţii, e marcă înregistrată, dar mai important decât atât, este marca noastră colectivă. Nu este o chestie individualistă. Emisiunile tuturor moderatorilor au audienţă pentru că echipe întregi lucrează pentru ei“, a declarat Guşă. 
Patronul postului a subliniat şi faptul că Rareş Bogdan nu va intra pe post până când nu admite că a greşit şi prezintă scuze publice pentru scandalul pe care l-a iscat şi de pe urma căruia are de suferit imaginea televiziunii. 
 
„Scuzele pe care trebuie să le prezinte colegilor este o parte de la care nu voi abdica (…) A mers mult prea departe de data asta. Întotdeauna o greşeală se remediază în acelaşi mediu. Dacă tot a generat asta în faţa telespectatorilor, trebuie asumată în faţa telespectatorilor“, a precizat Cozmin Guşă, adăugând că realizatorul a avut „proasta inspiraţie“ să-l găsească ţap ispăşitor pe directorul staţiei, Edward Pastia, căruia i-a cerut demisia în direct. 
 
Legat de motivele pentru care realizatorul a izbucnit în direct, Guşă este de părere că a cedat presiunii: „Îmi pare rău că la o televiziune de ştiri trebuie să vorbim despre asemenea momente cu caracter de telenovele, dar câteodată cedezi, probabil Rareş a cedat unor presiuni, ce face el seară de seară nu e simplu, să lupte cu toată lumea. Eu cu Rareş sunt prieten de vreo 20 de ani, nu vreau să exagerez, dar după părinţii lui, s-ar putea să-l cunosc cel mai bine. M-a durut ce a făcut Rareş, nu mă asistam în niciun caz la aşa ceva. Eu îl cunosc pe Rareş şi are doar două viteze: de a fi foarte curajos şi talentat sau de a da cu bâta-n baltă de frică sau din alte emoţii“.
 
 
În ceea ce priveşte situaţia jurnaliştilor Oreste Teodorescu şi Oana Stănciulescu, patronul Realitatea TV  a explicat: „Oreste şi Oana fac parte din familia Realitatea şi sigur că a fost un lucru mai dureros ceea ce s-a întâmplat. A fost dureros pentru toată lumea, însă treburile trebuie să le judecăm din două unghiuri: personal, dar şi profesional. Nici nu vreau să comentez prostiile pe care le debitează Oreste, pe care îl cunosc de 20 de ani, despre PSD şi «ciuma roşie»“. 
 
Cozmin Guşă a afirmat că l-a deranjat, din punct de vedere profesional, faptul că Rareş Bogdan a adus în faţa publicului chestiuni interne. Guşă a negat că eliminarea  de pe post a lui Oreste Teodorescu are legătură cu faptul că acesta nu a vrut să se implice în Partidul Realitatea: „Nici vorbă. Şi Rareş ştie adevărul. Oreste ştie şi mai bine, nici nu i-am propus vreodată acest lucru, să intre în partid. Oreste nu a mai apărut pe post pentru că nu s-a lămurit o anumită situaţie ciudată în care el a apărut şi s-a folosit de numele Realitatea, dar este o treabă internă“.
 
 
La rândul lui, Rareş Bogdan a transmis un mesaj pe Facebook după ce emisiunea a fost difuzată fără el în prim-plan: „Am sperat până în ultima clipă că le va veni mintea la cap celor din conducerea Realitatea Tv şi nu vor da satisfacţie unora şi altora, ei au preferat să mă oprească să îmi fac emisiunea pentru dumneavoastră. Păcat. Sunt unii care le vor trimite mesaje de mulţumire. Aceia nu sunteţi însă dumneavoastră. Au fost aproape 7 ani grei, dar frumoşi. Ne revedem curând“. 
 
   
 
Amintim că pe 20 noiembrie realizatorul „Jocuri de putere“ a cerut în direct demisia directorului staţiei, Edward Pastia, şi a ameninţat cu propria demisie dacă nu le este permis accesul în platou jurnaliştilor Oana Stănciulescu şi Oreste Teodorescu, pe care conducerea editorială nu-i mai vrea pe post momentan. Ulterior, Cozmin Guşă a explicat că a fost de acord cu decizia de a nu mai fi invitaţi cei doi jurnalişti deoarece s-ar fi folosit de brandul Realitatea în interes personal. 
 
Miercuri, patronul trustului i-a transmis lui Rareş Bogdan printr-un SMS că va fi suspendat de pe post, iar realizatorul a declarat că dacă nu-i va fi permis accesul în platou, va considera că a încheiat colaborarea cu televiziunea, deşi a menţionat în repetate rânduri că nu-şi doreşte acest lucru. 
 
Mai mulţi jurnalişti, invitaţi constanţi ai Realitatea, s-au solidarizat cu Rareş Bogdan şi au anunţat că nu vor mai participa în emisiunile postului dacă acesta nu se întoarce. 
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările