PORTRET Laura Stoica, rockeriţa care a refuzat compromisul: „Producătorii şi casele de discuri îi cereau să facă nişte copilării“

PORTRET Laura Stoica, rockeriţa care a refuzat compromisul: „Producătorii şi casele de discuri îi cereau să facă nişte copilării“

Laura Stoica a ajuns cea mai cunoscută rockeriţă a României postdecembriste              FOTO: Adevărul

Laura Stoica a fost cea mai puternică voce rock a României până la finalul anilor ’90. Nimeni nu mai era ca ea. Însă brusc nu a mai fost la modă în ochii producătorilor. Ei au încercat s-o schimbe, iar ea s-a încăpăţânat să meargă pe drumul ei şi să nu accepte trocul de a deveni „mai comercială“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Era o zi oarecare din România anilor ’80, când doamna Mariana Ionescu şi-a cumpărat o carte de chiromanţie şi, împreună cu prietena ei, a început să-şi desluşească destinul în liniile palmelor. Au fost surprinse-n fapt de nepoata doamnei Ionescu. Curioasă, fetiţa a întins palma ca să vadă ce-i rezervă viitorul. N-a durat mult până a început să plângă: linia vieţii era scurtă. „Nu vreau să mor devreme“, le-a spus printre suspine copila, în vreme ce mătuşa şi prietena acesteia o asigurau că metodele de ghicit viitorul sunt, de fapt, doar nişte bazaconii.

Pe 9 martie 2006, televiziunile din România intrau în breaking news: nepoata doamnei Ionescu murise într-un accident auto. Profeţia – oricât de neverosimilă părea – se adeverise: Laura Stoica, celebra solistă pop-rock, cu voce răguşită, care le oferise românilor hituri precum „Un actor grăbit“, „Mai frumoasă“, „Vreau să am steaua mea“ şi „Nici o stea“, se stinsese la doar 38 de ani.

Destinul o obliga să se retragă pentru totdeauna în backstage, alături de copilul de trei luni pe care-l purta în pântece şi de logodnicul ei, toboşarul Cristian Mărgescu. În acea seară, cuplul se întorcea de la un spectacol dedicat femeilor, organizat de Primăria Urziceni, care încheiase un contract cu Teatrul de Revistă din Ploieşti, unde cântăreaţa era angajată la acea vreme. Iniţial, cap de afiş era Daniel Iordăchioaie, dar pentru că acesta a fost nevoit să-şi anuleze apariţia, teatrul a decis s-o trimită, în schimb, pe Laura Stoica.

Înainte de fatidicul moment în care maşina artiştilor a fost lovită de o Dacia Papuc venită de pe contrasens, viaţa cântăreţei era dulce-amăruie. Personal, dorinţele i se împlineau, căci visa demult să-şi întemeieze o familie. Profesional însă, producătorii muzicali începuseră să-şi mute reflectoarele de pe ea – nu o mai considerau „la modă“.

„Eu nu mai ştiu ce mai vrea publicul românesc“

Sursă Foto: Sorin Lupşa/ Agerpres

În viaţa de zi cu zi, Laura Stoica era o persoană jovială şi energică, însă când urca pe scenă parcă se descătuşa complet şi devenea o adevărată showwoman. Pentru ea, muzica nu însemna doar să-i iasă perfect notele înalte, ci să atingă publicul într-un fel unic, motiv pentru care-şi analiza cu atenţie spectatorii.

„Nu pot ieşi de pe scenă fără să am senzaţia că ceva din mine a rămas acolo, fără să ştiu că tot ce-am avut mai bun din mine i-a convins pe cei din faţa mea. Nu pot să cobor de pe scenă dacă nu sunt mulţumită, dacă nu-i simt bucurându-se, dacă reacţiile lor n-au fost imediate la semnalele mele. Un artist se bucură de viaţa pe care o are pe-o scenă mai mult decât de cea pe care o are în afara scenei. Aşa simt eu, aşa sunt, poate se va schimba ceva vreodată, dar întotdeauna a fost pe primul plan cariera, dorinţa de a dărui celorlalţi dragoste, forţă“, spunea cântăreaţa, în 2002, în emisiunea TVR „Scrinul cu amintiri“.

În ciuda dăruirii sale, care n-a slăbit nicicând în intensitate, în ochii producătorilor români Laura Stoica începea să fie depăşită de vremuri. Însă talentul ei era de netăgăduit, iar ei ştiau asta. Aşa că au încercat să o schimbe: i-au propus să mai umble la stilul abordat în concerte şi la genul muzical. Însă pentru Laura lucrurile stăteau cât se poate de simplu: fie reuşită sau eşec, măcar a făcut ceva în care a crezut cu adevărat sau, aşa cum cânta ea, şi-a dorit mereu să aleagă drumul bun oricât de greu ar fi părut. „Nu pot, pentru că eu simt rock. Îmi pare rău, nu vreau să cânt altceva.“

„Încercam să scoatem nişte piese, s-o ducem la TV, prin pilele pe care le aveam, ca să o scoatem în faţă şi ea spunea: «Băi, eu nu mai ştiu ce mai vrea publicul românesc. Nu mai ştiu, pur şi simplu»“, povestea, în 2010, una dintre prietenele cântăreţei, Maggie Chiţoran, pentru Acasă TV.

Nu pot ieşi de pe scenă fără să am senzaţia că ceva din mine a rămas acolo, fără să ştiu că tot ce-am avut mai bun din mine i-a convins pe cei din faţa mea. Nu pot să cobor de pe scenă dacă nu sunt mulţumită, dacă nu-i simt bucurându-se, dacă reacţiile lor n-au fost imediate la semnalele mele. Un artist se bucură de viaţa pe care o are pe-o scenă mai mult decât de cea pe care o are în afara scenei. 

Un impresar generos şi un album refuzat

Să renunţe la muzică nu a fost niciodată o opţiune pentru Laura, aşa că nu s-a lăsat deznădăjduită de piedicile puse şi s-a concentrat pe crearea unui nou album. „Vino“ a fost gata de lansare în 2000, însă casele de producţie şi presa i-au întors spatele. Nici să producă albumul nu i-a fost uşor, însă impresarul Aurel Mitran a avut încredere în potenţialul produsului şi i-a fost alături, moral şi financiar, când nimeni altcineva nu a vrut s-o facă. 

„În perioada respectivă, n-a găsit absolut niciun producător care să vrea să-i scoată acest album. Cel care i-a fost alături o perioadă destul de lungă a fost domnul Aurel Mitran, care i-a fost chiar impresar. I-a îndrumat foarte mult paşii în domeniul acesta. Dânsul i-a produs albumul, l-a finanţat şi, pentru că n-a găsit pe nimeni să-l scoată mai departe, care să-l masterizeze, l-a ţinut până când Laura n-a mai fost“, explică fratele cântăreţei, Alexandru Stoica.  Ca un ultim gest de preţuire, după moartea Laurei, impresarul a oferit albumul familiei artistei, fără să ceară nimic la schimb. „A fost un gest extraordinar de frumos şi de fiecare dată îi mulţumesc. Chiar o fac şi-n momentul acesta. Nu ştiu cine ar fi făcut aşa ceva. Dânsul n-a urmărit recuperarea banilor, mi l-a dat pur şi simplu, iar eu l-am scos şi există pe piaţă“, continuă Alexandru Stoica.

Refugiul în actorie

Din cauza acestui sentiment profund de inadecvare pricinuit de industria muzicală românească, în anul 2000, cântăreaţa a decis să se detaşeze pentru o scurtă perioadă. În paralel cu activitatea de solistă, urmase cursuri de actorie la Universitatea Ecologică din Bucureşti, sub îndrumarea unor artişti precum Adriana Popovici, Constantin Codrescu, Vlad Rădescu şi Doru Ana. Văzând că în muzică lucrurile stagnau, a hotărât să-şi îndrepte atenţia către teatru.

„Am ales actoria. Am făcut-o cu foarte mare plăcere. Am terminat facultatea, am jucat pe scenă, am avut satisfacţii din acest punct de vedere. Am simţit mai ales că cei din jurul meu aşteaptă ceva de la mine, o schimbare. Şi atunci am făcut o strategie. Am vrut să aduc în jurul meu oameni pe care să mă pot baza şi care să creadă în planurile mele“, povestea cântăreaţa, în 2005, într-un interviu pentru „Formula AS“. 

Sursă foto: Arhiva personală Alexandru Stoica/ laurastoica.ro

„Cânta româneşte, dar suna internaţional“

Totuşi, Laura nu-şi putea ascunde amărăciunea provocată de faptul că fusese dată la o parte şi recunoştea că teatrul era un loc în care, la acel moment, putea să facă mai mult decât în muzică. „Ea era foarte dezamagită pentru că-i era marginalizată muzica. Şi nu e corect, nu e drept. Ea era o artistă internaţională şi era cea mai mare voce rock a României“, confirma Maggie Chiţoran.

În plus, trăia un paradox frustrant: în ţară i se cerea să devină „mai comercială“, deşi peste hotare se bucurase de succes. De pildă, în 1991, a susţinut un turneu în Bulgaria, în 1992, a câştigat locul doi la International Pop Festival, în Austria, în 1997, cânta pe scenele din Israel, iar în anii 2000 a susţinut show-uri în Statele Unite şi în Malta. „Putea să facă faţă oriunde, în orice context internaţional. Cânta româneşte, dar suna internaţional“, o descria textiera Nana Cnejevici, pentru „Jurnalul Naţional“.

Mi-aduc aminte că în momentul în care a apărut pe scenă toată unitatea din Târgovişte m-a întrebat: «Cum? Sora ta e Laura Stoica?». Chiar şi comandantul meu m-a sunat personal

Alexandru Stoica, fratele Laurei Stoica

În mod ironic, pentru solistele în vogă astăzi, „demodata“ Laura Stoica a rămas un reper: Inna, Andra şi Lidia Bubble sunt doar câteva dintre artistele care au făcut cover-uri după piesele sale, unele depăşind 3,5 milioane de vizualizări. Mai mult, o reinterpretare a melodiei „Un actor grăbit“, realizată de Ami în colaborare cu What’s Up, a strâns 8,5 milioane de vizualizări. E drept însă că nu există încă o altă cântăreaţă pe portativul românesc care să-i poată egala sau imita vocea răguşită. „Cu tot respectul pentru Andra, nimeni nu poate cânta «Mai frumoasă» aşa cum o făcea Laura Stoica“, comenta recent un român pe un cont de YouTube.

Seara în care toată România a aflat cine e Laura Stoica

Sursă Foto: Arhiva personală Alexandru Stoica/ laurastoica.ro

Numele Laurei Stoica şi-a păstrat sonoritatea în istoria muzicii româneşti nu doar graţie vocii sale, ci şi pentru abilitatea de a umple scena, de a face show – prin mişcări, mimică şi ţinută. Reuşea să atragă atenţia şi să se facă ascultată încă din copilărie, după cum povestea mama ei în urmă cu un an, la Antena 1. Colegii de la grădiniţă se adunau în jurul ei şi-o ascultau cum cântă la pixul-microfon, pentru că ea era „doamna de la televizor“. Mama ei a încurajat-o constant în această direcţie, înscriind-o la cursuri de canto clasic la Şcoala Populară de Arte din Târgovişte, oraşul în care familia Stoica s-a mutat la câţiva ani după naşterea Laurei. Apoi, când au început să apară festivaluri de muzică prin ţară, aceasta a lăsat în urmă „Cântarea României“ şi s-a dus să cânte prin alte oraşe. „Primul festival la care a participat a fost la Amara. Am fost şi eu cu ea. A fost foarte încântată, a luat locul doi. A fost super“, îşi amintea mama artistei.

„N-am mai fost un simplu soldat. Eram fratele Laurei Stoica“

Succesul a venit în 1990, când a câştigat cinci premii la Festivalul de la Mamaia, inclusiv premiul cel mare. Atunci, Laura i-a cucerit pe spectatori cu piesa „Dă, Doamne, cântec!“, defilând pe scenă cu părul dat pe spate şi cu rochia ei albastru-electric. În acea seară, toată lumea a aflat cine era Laura Stoica, asta după ce trei ani la rând fusese refuzată în etapa preselecţiilor. 

Aflat atunci în armată, fratele cântăreţei, Alexandru, devenea şi el celebru –doar că-n unitate: „Mi-aduc aminte că în momentul în care a apărut pe scenă toată unitatea din Târgovişte m-a întrebat: «Cum? Sora ta e Laura Stoica?». Chiar şi comandantul meu m-a sunat personal. De atunci n-am mai fost un simplu soldat. Eram fratele Laurei Stoica“, îşi amintea acesta într-un interviu pentru „Jurnalul Naţional“.

Cât despre necunoscuta din ecuaţia familiei Stoica – tatăl –, golul a fost umplut chiar de Laura. „Eu, fiind
cea mai mare, am fost primul bărbat în familie“, spunea ea într-un interviu. „Tatălui ei i-a plăcut băutura şi nu a fost un tată aşa cum ar fi trebuit să fie“, explica mama absenţa bărbatului.  

O împlinire întreruptă de soartă

După ce a început să cunoască succesul profesional, Laura Stoica a încercat să şi-l clădească şi pe cel personal, fiind de părere că împlinirea unei femei „constă foarte mult şi-n dragostea oferită de un bărbat“. În 1992, s-a căsătorit cu Florin Ionescu, toboşarul formaţiei Direcţia 5, însă au divorţat după patru ani. Şi-a găsit liniştea alături de Cristian Mărgescu, toboşar în trupa ei şi omul datorită căruia a apărut celebra piesă „Mai frumoasă“. De fiecare dată când se vedeau, Laura îl scruta cu atenţie, din cap până-n picioare, în speranţa că-i va găsi vreun defect. „Îl vedeam că are prea multe calităţi şi încercam să-i găsesc slăbiciunile“, explica ea într-un interviu din 2005. „Eram foarte atent şi le lăsam acasă“, glumea Mărgescu. El a fost cel care i-a adus cea mai mare bucurie, căci pentru ca împlinirea Laurei să fie completă trebuia să-şi potolească ceea ce ea numea dorul de a fi mamă: „Foarte mult mi-aş dori copii. Este un lucru pe care cred că-l poartă orice femeie în ea. Este un dor de a fi mamă“.

Toboşarul Cristian Mărgescu a fost cel de-al doilea soţ al Laurei FOTO Adevărul 

Artista s-a bucurat de această fericire doar trei luni, perioadă în care, spun cunoscuţii, a vorbit mult despre moarte. Laura Stoica a fost înmormântată alături de logodnicul ei în Cimitirul Bellu din Capitală, cei doi fiind conduşi pe ultimul drum de peste 2.000 de persoane.

Alexandru Stoica, fratele Laurei Stoica:
Publicul a apreciat-o mereu la maximum

Laura Stoica era completă doar în momentul în care apărea pe scenă – atunci renunţa la orice barieră pe care şi-o punea în viaţa de zi cu zi şi se purta aşa cum îi plăcea. Publicul a apreciat-o întotdeauna pentru stilul ei rebel şi liber, însă producătorii muzicali au fost cei care i-au curmat, nedrept, elanul, mărturiseşte fratele ei, Alexandru Stoica. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, el subliniază însă că, în ciuda tuturor piedicilor care i s-au pus, Laura nu s-a plâns niciodată, iar dezamăgirile – şi personale, şi profesionale – le uita repede. ştia că tot ce-i rău o să treacă. 

Sursă foto: Captură Kanal D/ „Teo Show“

„Weekend Adevărul“: Domnule Stoica, ce fel de ascultător de muzică era sora dumneavoastră? Ce preferinţe avea?
Alexandru Stoica: Întotdeauna artiştii urmăresc mai multe curente. Aşa făcea şi ea, dar asta nu însemna neapărat că o influenţa sau că era fan al nu-ştiu-cărui artist. Urmărea tot ce se petrecea la nivel muzical, şi în ţară, şi în străinătate. Tot timpul se punea la punct cu noile apariţii şi cu ce însemna muzica în perioada respectivă. Ştiu că în 1996, când a venit Sting prima dată în ţară, am fost cu ea la spectacol şi-am fost foarte încântaţi amândoi de apariţia lui.

Apropo de apariţii pe scenă, se pregătea în vreun fel înainte să înceapă un concert? Avea vreun ritual?
Nu! În momentul în care apărea pe scenă, Laura era ea, cu toată energia pe care o emana. Dacă te întâlneai cu ea pe stradă sau dacă convieţuiai cu ea, era o persoană normală, ca toţi ceilalţi, dar pe scenă putea să se manifeste aşa cum simţea în adâncul sufletului ei. Şi fără niciun fel de oprelişti! N-avea nevoie de nimic altceva, ştia că acolo e locul ei.

„Tot ce vreau e ca ea să fie cât se poate de vie“

La un moment dat recunoştea că nu ştie ce mai vrea publicul românesc. Se simţea uitată de public?
Nu ştiu despre acest lucru, nu-mi aduc aminte de aşa ceva, dar ştiu sigur că nu era vorba de public, ci era vorba, în mod deosebit, de producători, de casele de discuri, care începuseră să alunece pe altă latură şi-i cereau şi ei să facă nişte lucruri care i se păreau nişte copilării. Ea ştia că trebuie să se manifeste aşa cum simţea şi că nu trebuia să facă aşa cum voia cineva anume.

Foto: Laura, în copilărie/ Sursă foto: Captură Antena Stars

Adică?
I se cerea puţin mai mult comercial, ca să zic aşa. Producătorii, de regulă, caută vânzare. Câteodată, anumite genuri scapă publicului sau nu sunt cumpărate pentru că nu toată lumea le înţelege. Poate sunt mai puţini cei care înţeleg anumiţi cântăreţi într-un anumit moment şi nu-i mai cumpără dacă ar fi poate mai comerciali, mai în ton cu lucrurile pe care, de multe ori, producătorii le scot în faţă.

Dezamăgiri, Laura n-a avut, nu în sensul că era aproape să se lase de muzică. Ea n-a avut niciodată aşa ceva, doar că nu întotdeauna avea suficiente concerte, atâtea câte şi-ar fi dorit ea, nu întotdeuna a putut să-şi scoată toate albumele aşa cum ar fi vrut s-o facă.

A fost Laura Stoica suficient de apreciată?
Fără s-o iau personal acum, dar uitându-mă şi la alţi artişti şi la alte personalităţi care s-au stins, am observat că mulţi au fost insuficient apreciaţi cât au fost în viaţă. Aşa a fost şi-n cazul Laurei. Tot ce vreau eu e ca ea să fie în continuare cât se poate de vizibilă, cât se poate de vie – dacă pot să zic aşa.

Dar ea se simţea neapreciată?
Ea întotdeauna a fost foarte bine sprijinită de public. Deci publicul a apreciat-o mereu la nivelul la care era ea, adică la maximum. Numai că, din cauza faptului că n-avea tot timpul contact cu publicul, a avut un dezavantaj.

Pentru că nu primea suficiente oferte?
Da, pentru că n-a fost mereu chemată să susţină concerte, nu tot timpul i s-au oferit contracte să meargă la spectacole. Aici a fost dezavantajul care a făcut ca ea să nu primească totala apreciere pe care o merita.

Sursă Foto: Arhiva personală Alexandru Stoica/ laurastoica.ro

„Laura nu s-a plâns niciodată“

Mulţi spuneau că, înainte de a se stinge din viaţă, avea o situaţie financiară dificilă…
Aici e discutabil, dar n-aş vrea să intru în amănunte. Pentru că dacă ar fi s-o luăm aşa, nu ştiu dacă vreunul dintre noi putem spune că suntem plătiţi aşa cum vrem. Ea era plătită aşa cum era plătită, nu trăia de pe o zi pe alta, dar, ca orice artist, avea nevoie de mai mult faţă de un om obişnuit, care poate să-şi cumpere o singură bluză pe sezon. La ea necesităţile erau mult mai mari. Pe scenă nu putea să apară mereu în aceeaşi costumaţie. Ştiţi cum e, nevoi sunt tot timpul. Toţi suntem la fel din punctul ăsta de vedere. Dar Laura nu s-a plâns niciodată.

Avea vreo dezamăgire legată de carieră?
Dezamăgiri, Laura n-a avut, nu în sensul că era aproape să se lase de muzică. Ea n-a avut niciodată aşa ceva, doar că nu întotdeauna avea suficiente concerte, atâtea câte şi-ar fi dorit ea, nu întotdeuna a putut să-şi scoată toate albumele aşa cum ar fi vrut s-o facă. Lucruri de genul ăsta mai apar, mai ales când eşti singur într-o carieră. Pentru că ea n-avea o trupă care s-o susţină tot timpul. Chiar dacă a fost prima solistă din România care a cântat cu trupă, chiar dacă a avut tot timpul oameni lângă ea, trupa nu era una omogenă, care să cânte numai cu ea. Toţi aveau şi alte colaborări. Când era invitată la anumite concerte, Laura nu era chemată cu trupă, că unii nu-şi permiteau să plătească atâţia oameni. Şi-atunci mai mergea şi singură.

Muzica şi dragostea o făceau să trăiască

Dar n-a mai fost singură nici pe scenă de când a apărut Cristian Mărgescu.
Da, când cineva iubeşte şi e iubit începe să radieze. În momentul în care s-a întâlnit cu el, mai ales că a fost o iubire foarte frumoasă între ei, i-a fost foarte bine. El o susţinea din toate punctele de vedere, îşi veneau unul altuia ca o mănuşă. I-a mers altfel, a început să se vadă treaba asta, pentru că avea alte manifestări. Bine, ea a fost tot timpul o fire foarte veselă şi chiar şi micile dezamăgări în dragoste au fost trecătoare pentru ea, pentru că ei muzica îi dădea un tonus bun. Pentru ea, muzica era totul şi acolo ea ştia să se încarce, să-şi administreze energie.

Tinerii o ascultă pe Laura Stoica

Ce fel de mesaje primiţi pe site-ul dedicat Laurei Stoica?
În momentul de faţă, melodiile ei se cântă foarte mult prin festivaluri. Din punctul ăsta de vedere, este foarte vie, ca să zic aşa. Aşa ajung să-mi scrie diverse persoane: vor să participe la festivaluri şi-mi cer voie să cânte anumite piese. Cei care vor să se afirme abordează şi melodiile Laurei, pentru că nu-s piese uşoare, sunt cu totul altfel decât alte piese româneşti care se mai cântă prin festivaluri. Îmi mai scriu oamenii şi-mi spun că au ţinut şi ţin foarte mult la ea sau că au descoperit-o acum. Sunt tineri care n-au trăit în perioada respectivă sau care erau foarte mici şi care-mi scriu că se bucură că încă se ocupă cineva de melodiile ei.

Dumneavoastră vă ocupaţi şi de fundaţia care-i poartă numele. Ce rol are aceasta?
Da, eu sunt preşedintele fundaţiei, dar ea a fost înfiinţată de Laura, cu scopul de-a ajuta tinerele talente. Am făcut şi un festival prin intermediul fundaţiei. Când a înfiinţat-o, Laura a avut ceva activitate, a făcut donaţii prin intermediul ei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: