„Post coitum animal trist“, titlul acestui film mai vechi al lui Brigitte Roüan, i s-ar putea aplica şi acestui „Les infidèles“ – tradus anapoda şi incorect în română prin „Fustangiii“ (sic). Filmul – aparent o comedie à la française degajată şi dezinhibată – îşi doreşte să fie un studiu al infidelităţii „în toate formele ei“ şi aproape şi reuşeşte. Ceea ce îi iese cu siguranţă este să fie o comedie la care se mai şi râde (spre deosebire de atâtea altele, franţuzeşti şi nu numai), având în plus o latură dramatic-meditativă despre insatisfacţia resimţită aprioric de către „exemplarul“ bărbat.

Acesta – să-i spunem, mai precis, masculul – este strivit, conform realizatorilor filmului, între două instincte antagonice: cel al reproducerii, care-l împinge să copuleze cu cât mai multe femele, şi cel social, care-i cere să aibă o viaţă monogamă şi decentă. Fără să mai vorbim că lucrurile sunt complicate – după cum se vede, aici, la finalul filmului – de tendinţele latente homosexuale, inerente oricărui bărbat după anumite teorii.
 
Şapte poveşti despre sex
 
Filmul, compus din mai multe episoade/scheciuri, este realizat la iniţiativa actorului Jean Dujardin
(Oscar anul acesta, pentru rolul din marele succes „The Artist“). Acesta (precum şi Gilles Lellouche – „partenerul“ său) a scris o parte din scenariu, joacă roluri principale în aproape toate cele şapte „poveşti“ şi, în plus, regizează câte una dintre acestea. Echipei de regizori i se alătură Michel Haznavicius – autorul memorabilului „The Artist“ –, Jan Kounen (nume important în anii ’90, cu „Dobermann“ şi alte filme, dar intrat oarecum într-un con de umbră) şi alte nume mai puţin notorii.
 
Dincolo de hohotele sincere de râs pe care le stârnesc anumite situaţii şi replici, dincolo de scenele de copulaţie fără perdea (dar, cum spuneam, cu un permanent clin d’oeil comic), „Les infidèles“ îşi propune să aibă o latură dramatică şi să mediteze asupra „singurătăţii fustangiului de cursă lungă“.  S-a scris mult despre insatisfacţia lui Don Juan, despre faptul că acesta nu e decât o victimă a propriilor cuceriri, şi ideile acestui film de aici se trag.
 
„Adulterul este metoda cea mai convenţională de a te ridica deasupra convenţionalului“, spunea Nabokov, iar „fustangiii“ din acest film descoperă pe pielea lor adevărul acestor vorbe.
 
În final, personajele filmului se reunesc într-un grup de genul „infidelii anonimi“, unde sunt trataţi cu fermitate şi o „mână de fier“ de o „specialistă“ jucată de Sandrine Kiberlain. Vedem aici şi motivaţiile acestora, precum şi modul diferit în care tratează infidelitatea masculină şi cea feminină.
 
Două specii în război
 
Toate scenetele acestui film sunt haioase şi descriu situaţii reale, cu care te întâlneşti în viaţă. Avem cei doi prieteni care îşi alimentează unul altuia viciul, avem deplasarea în provincie la un simpozion unde trebuie neapărat, fiind departe de familie, să faci sex, dar nu reuşeşti. Îl avem şi pe Don Juan-ul matur, care începe să îmbătrânească; îndrăgostit de o puştoaică sexy, pe care şi-o face amantă, el trăieşte umilinţa de a fi părăsit de aceasta şi de a fi ironizat de cercul de prieteni adolescenţi al fetei.
 
Un episod-cheie este, însă, cel – aflat aproape de final – în care doi soţi, interpretaţi de Dujardin şi de Alexandra Lamy (nimeni alta decât soţia actorului), îşi mărturisesc unul altuia infidelităţile amoroase. Totul pleacă de la o glumă, dar ia treptat o turnură serioasă.
 
Textul, bine scris şi jucat, arată clar că bărbaţii şi femeile rămân două specii complet diferite, care mai sunt şi aflate într-un permanent „război“.
 
Info
 
Fustangiii / Les infidèles (Franţa, 2012)
 
Regia: Jean Dujardin, Michel Hazanavicius, Jan Kounen
 
Cu: Jean Dujardin, Gilles Lellouche, Guillaume Canet, Sandrine Kiberlain
 
Rulează la: Grand Cinema Digiplex
 
Trei stele