„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns şoferul de la Buftea, Anastase Niţă, zis „Fifi“, să joace alături de Adrian Pintea sau Ilarion Ciobanu

„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns şoferul de la Buftea, Anastase Niţă, zis „Fifi“, să joace alături de Adrian Pintea sau Ilarion Ciobanu

Anastase Niţă, zis „Fifi“ a lucrat trei decenii la Studioul Cinematografic Bucureşti, ca şofer, răstimp în care a fost şi interpret de ocazie în filmele unor regizori ca Gheorghe Vitanidis, Lucian Pintilie, Sergiu Nicolaescu, Dinu Cocea, Andrei Blaier, Stere Gulea sau Mihai Constantinescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Weekend Adevărul“ reconstituie portretul unuia dintre cele mai pitoreşti personaje din istoria Studioului Cinematografic Bucureşti, Anastase Niţă, zis „Fifi“, şoferul devenit actor de ocazie, cu ajutorul confesiunilor sale, păstrate cu sfinţenie, pe două casete audio, de nepotul său, Ştefan Eugen Chiriac.

Anastase Niţă (1944 - 2000) provenea dintr-o familie săracă, cu opt copii, şi şi-a pierdut tatăl încă de la vârsta de 10 ani. „Am trăit timpurile amărâte de după război. Mama a fost casnică, femeie bătrână, care s-a chinuit cu noi, ne-a crescut cum a putut, că eram mulţi copii. Dar uite că viaţa ne-a învăţat să ne ducem la muncă pe unde puteam să apucăm fiecare, ca să fie bine, să nu fie rău...Eu am făcut iniţial patru clase, atât s-a putut. Nici n-aveam ghiozdane, eram vai de capul nostru, n-aveam nici haine. Plecam de-acasă într-o cămaşă de-asta lungă de in şi aveam pe sub ea nişte chiloţi făcuţi de bunica, iar în sacoşă puneam cărţile şi o bucată uscată de mămăligă...Aşa erau timpurile! Dar munceam mult. Peste tot am muncit, m-am dus şi cu 2 lei pe zi. Aşa era atunci, dacă nu munceai, nu puteai trăi“, se confesa „Fifi“ în faţa reportofonului, în urmă cu 21 de ani.

„Bă, futu-le muma-n cur, ăştia doi parcă sunt făcuţi de-o mamă“

După ce a devenit şofer cu acte-n regulă şi a efectuat stagiul militar obligatoriu, Anastase Niţă s-a angajat, cu ajutorul unor consăteni, la Studioul Cinematografic Bucureşti. Deşi i s-a oferit posibilitatea de a se muta la Buftea, la bloc, a preferat să rămână în satul natal, Dârza (comuna Crevedia, Dâmboviţa): „Mi-am iubit satul şi am vrut să-mi fac o casă. Studioul îmi dăduse apartament, dar m-am gândit că sunt aproape de oraş, la trei kilometri, însă mi-a fost greu de tot cu naveta. 30 de ani m-am chinuit, aveam o pungă sau un celofan în care îmi puneam pantofii şi luam cizmele în picioare. Când ajungeam în oraş scoteam pantofii din pungă şi puneam cizmele. Şi tot aşa“. 

Mirajul cinematografiei l-a atras încă la început, mai ales că a şi avut şansa de a petrece destul de mult timp în preajma vedetelor internaţionale care filmau la mijlocul anilor ‘60 în România. „Am dus-o de foarte multe ori pe Marie-José Nat, care stătea la «Lido» pe vremea când se filma «Dacii». L-am dus un timp şi pe Jean Marais, la «Ambasador», venise să turneze «Şapte băieţi şi o ştrengăriţă». Tot aşa, pe Georges Marchal, care l-a jucat pe Fuscus în «Dacii», pe Pierre Brice, care fusese Winnetou şi a filmat tot în «Dacii», pe Richard Johnson, când s-a făcut «Columna». Şi l-am dus de multe ori cu maşina pe marele regizor René Clair, la «Serbările galante», care s-a turnat la noi. A venit atunci şi Philippe Avron. I-am fost şi lui şofer. Ieşise atunci un film în care jucase, «Fifi Înaripatul». Şi într-o zi, când mă întorceam cu el la Buftea, m-am întâlnit cu Doru Năstase. Zice: «Bă, futu-le muma-n cur, ăştia doi parcă sunt făcuţi de-o mamă». Şi de atunci toată lumea mi-a zis Fifi!“.

„Treceau mereu trenuri încărcate cu tancuri ruseşti, invadasera Cehoslovacia“

Primul regizor care i-a oferit un rolişor a fost Gheorghe Vitanidis, care realiza, în decembrie 1966, filmul „Şeful sectorului suflete“, cu Radu Beligan, Irina Petrescu, Mircea Crişan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Coca Andronescu, Ştefan Bănică şi Forry Etterle în distribuţie: „Îmi zice domnu’ Vitanidis: «Te rog, Fifi, am şi eu o filmare în seara asta cu tine, să duci un comision d-ăsta de flori la Irina Petrescu». Am avut acolo un pic, a deschis uşa, i-am dat florile, iar ea mi-a dat 5 lei pentru deranj, că m-am dus cu florile la ea la hotel. Eram băiat bun, tânăr, puteam să muncesc zi şi noapte! Căuta apoi Lucian Pintilie pe cineva ca să joace un rol de şofer în «Reconstituirea». Şi îi zice cineva din echipă: «Domnu’ Pintilie, am un băiat bun, dacă vreţi, e un şofer extraordinar, are şi moacă bună. Îl cheamă Fifi». «Păi să-l vedem». Şi m-am dus la ACIN, m-a văzut domnu’ Pintilie, m-a bătut pe umăr şi a zis: «Da, dom’le, eşti bun». Şi aşa l-am jucat pe miliţanul cel tânăr, şoferul procurorului, conduceam un GAZ. La Sinaia am filmat. Era o cârciumă special făcută, un decor, un poduleţ ca să trecem apa, calea ferată. Treceau mereu trenuri încărcate cu tancuri ruseşti, invadasera Cehoslovacia. Pintilie i-a zis operatorului să filmeze, dar au tăiat apoi cei de la cenzură. Tot ce a fost în filmul ăsta, toate secvenţele parcă le am în ochi şi în inimă, le-am avut toată viaţa. Filmul a fost interzis mulţi ani. A stat pe piaţă o lună şi jumătate, la cinema «Luceafărul», şi după aia l-au furat băieţii de la Buftea, l-au filmat de pe ecran şi l-au dat la străini. Filmul a intrat în arhivă, dar a avut ecou afară, am şi fost în străinătate cu filmul ăsta, pe timpul lui Ceauşescu. În Bulgaria, cu avionul. Am plecat la Sofia, am văzut filmul, mâncărică, am dormit la hotel şi am venit acasă. Nu m-a costat nimic. Iar după «Reconstituirea» am început să primesc tot mai des solicitări pentru noi filme“, povestea Niţă.

Următorul regizor care l-a distribuit pe carismaticul şofer din Buftea a fost Sergiu Nicolaescu, care tocmai pregătea filmul „Cu mâinile curate“, în primăvara anului 1972: „A venit la mine şi mi-a zis: «Băi, Fifi, am un rol de şofer. Vrei să-l faci?» «Dacă mi-l daţi, îl fac», am răspuns. Şi aşa l-am jucat pe Alexe, şoferul comisarului Roman. După aia am făcut «Un comisar acuză», în care fugea comisarul Moldovan de legionari şi l-am luat eu în maşină, eram şofer de taxi. Ziceam eu: «Dom’le comisar, ne urmăreşte o maşină!». Chestii d-astea“.

„Am luat puşca Stelei Furcovici şi am tras spre nişte fete“

Însă cel care l-a îndrăgit cel mai mult pe „Fifi“ a fost Dinu Cocea, care l-a distribuit mai întâi în „Stejar, extremă urgenţă“, iar ulterior în toate filmele sale, oferindu-i partituri din ce în ce mai consistente. „În «Stejar, extremă urgenţă» eram tot şofer, Costică îmi zicea, am îndeplinit rolul cu brio. Îl conduceam pe Constantin Diplan, adică pe căpitanul Udrea. Cocea mi-a zis: «Bă, te mai iau, îmi placi, te mai iau». Apoi m-a distribuit în «Ecaterina Teodoroiu», unde am avut un rol consistent, eram soldatul Titoi. Cu filmul ăsta am dat lovitura. M-au pus în materialul publicitar în prima coloană de actori şi au dat şi o fotografie cu mine. La premieră m-au chemat pe scenă, m-au aplaudat şi începuse lumea să mă cunoască. Da’ am şi muncit mult! Mai greşeam, o mai luam de la început, mai zicea lumea: «Hai, Fifi, că o să fie şi mai bine!». Şi eu făceam. Am mai pus şi de la mine. Când e scena în care mă duc eu la ea cu flori, că o făcuse sublocotenent şi zic: «Să trăiţi domnişoara sublocotentent Pe Valea Sohodolului, am luat, fără să ştiu, puşca Stelei Furcovici şi am tras spre nişte feteşi la mai mare», din capul meu a fost. Am avut şi multe întâmplări amuzante. , costumiere la noi, fără să ştiu că avea glonţ, eu credeam că e puşca mea. Noroc că erau «oarbe», dar fetele alea au făcut pe ele!“, mărturisea longevivul angajat al cinematografiei româneşti, care a bifat un rol, cel al haiducului Tite, în dipticul „Iancu Jianu zapciul“ şi „Iancu Jianu haiducul“, ambele în regia lui Dinu Cocea. De asemenea, Anastase Niţă a bifat scurte apariţii şi în filme precum „Un oaspete la cină“, regizat de Mihai Constantinescu, „Înnebunesc şi-mi pare rău“, realizat de Jon Gostin, „Crucea de Piatră, ultimul bordel“, regizat de Andrei Blaier, respectiv seria „Subspecies“, regizată de Ted Nicolaou şi filmată în mare parte în România, la Castel Film, după 1990.

A luat „Ordinul Muncii“ pentru un rol de tractorist

Anastase a jucat şi în câteva scurtmetraje utilitare, regizate în special de Haralambie Boroş. Pentru unul dintre ele, „Ulciorul nu merge de multe ori la apă“, a fost chiar premiat cu „Ordinul Muncii“. „Eram tractorist într-un film din ăsta comunist. Am filmat pe la Ciulniţa. Tractoristul ăsta fură tractorul, un exemplu pentru tractorişti ca nu cumva să facă aşa ceva, de parcă, dacă l-ar fi furat, ar fi avut ce să facă cu el. Şi s-a dat ani de zile pe timpul lui Ceauşescu, să nu facă cineva cumva aşa ceva. Bineînţeles că mă prinde Miliţia şi fac puşcărie. Frumos rău, educativ! Pentru filmul ăsta am luat «Ordinul Muncii». Şi am luat şi cu «Reconstituirea» un premiu, dar s-a dus altcineva în locul meu şi a luat banii. Am aflat chestia asta din presă şi de la colegi. Asta e o mârlanie, cum să mă duc eu în locul altcuiva să iau premiul?!“, povestea Niţă.

Plătit doar pentru „Reconstituirea“ şi filmele de după ‘90

Nu toată lumea a văzut cu ochi buni distribuirea lui Anastase Niţă în filme. Se uitau chiorâş la el atât unii colegi, cât şi actori: „Auzeam şi eu vorbe, chiar şi Mihai Mereuţă le mai zicea la unii: «Cine l-a adus p-ăsta aici?!» Dar regizorul Dinu Cocea zicea de multe ori: «E omul pe care l-am ales eu, ştiu ce fac». Şi nu mai putea să zică nimeni nimic. Mai ziceau câte unii: «Nu te mai saturi de bani...», deşi eu eram tot amărât. Din păcate, nu m-au plătit în nici un film, de fapt, numai în «Reconstituirea» am luat 10.000 de lei, care au fost mari. Da’ cu ţârâita. Cu banii ăştia mi-am terminat casa, că la o parte din camere nu aveam nici acoperiş. În rest, ziceau că-s salariat şi n-am voie să apar pe două state de plată. Pe regizori nu-i interesa...Oricum, au fost actori buni, adevăraţi, cu facultate, care au plecat prin ţară, pe la teatre, şi ar fi meritat să joace în filme. Dar n-au avut noroc...“.

Povestea pistolului furat de la „Iancu Jianu“

În confesiunile sale, Anastase Niţă şi-a reamintit şi de dispariţia pistolului pe care Adrian Pintea l-a utilizat atunci când l-a întruchipat pe haiducul Iancu Jianu. „Eu eram cu armele atunci, cu maşina de pirotehnie: explozii, cartuşe, capse, pistoale, puşti. Când să plecăm de la filmare, nu e pistolul lui Adrian Pintea! Am mai stat o zi, am mai stat două, pistoalele astea erau de la Muzeul Militar din Sofia, de la bulgari. Ne-am dus în comună, la Miliţie: «Dom’le, noi îl bănuim pe unul de aici din sat». L-a bătut Miliţia p-ăla de l-a snopit. «Nu l-am luat eu, nu l-am luat eu». Şi avea dreptate omul. Miliţianul, comunist împuţit, l-a bătut de-i sărea sângele din picioare, pentru pistol. Nu l-am găsit, asta e, hai să plecam, facem proces-verbal, îl plătim şi cu asta basta! Ca după vreo şase-şapte ani să mă duc la X acasă, aici, la vilă, şi să văd pistolul agăţat pe perete. Era o piele de urs, o piele de nu ştiu ce şi pistolul. Uite, dom’le pistolul pentru care a mâncat omul ăla bătaie degeaba, pentru nenorocitul ăsta!“, povestea indignat şoferul.

Întâlnirea cu Maria Tănase de la Târgul Moşilor

„Azi Maria lui Tănase / Cântă-n Târgul Moşilor / Din Obor...“. Cu siguranţă multă lume a auzit cel puţin o dată acest cântec, care a beneficiat şi de un videoclip, realizat de Televiziunea Română în anii ‘50. Prin mulţimea care a asistat la filmările realizate chiar în Obor s-a numărat şi copilul Anastase Niţă, fugit de acasă cu cei 10 lei furaţi de la mama sa: „Era bâlci la «Moşi» cum se făcea pe timpuri şi la noi la ţară. Parcă mă uit şi acum la Maria Tănase, o femeie slăbuţă, bruneţică, înaltă, care cânta. O frumuseţe! Eu eram jos acolo, nu ştiam că se filmează. Mă descurcam o zi întreagă cu cei 10 lei: 25 de bani tramvaiul până la Grant, după care mă mai piteam, mergeam pe blat, şi aşa ajungeam de la Bucureştii Noi la Obor. 25 de bani dus, 25 de bani întors, adică 50 de bani, de 50 de bani mi-am luat o juma’ de pâine, de 2 lei mi-am luat sucuri, de alţi 2 lei salam, era 1 leu şi 20 de bani suta de grame, am mâncat pe săturate şi îngheţată pe băţ la 55 de bani. Mamăă, câte puteam să fac cu 10 lei“.

Cu Toma Caragiu am fost bun prieten, cu Amza Pellea, săracu’,  la fel. I-am apucat şi p-ăia bătrâni: Geo Barton, Nicolae Gărdescu, Jean Georgescu. Şi pe Victor Iliu l-am prins, când m-am angajat era directorul general al Studioului. Când a murit, în ‘68, m-am dus la el acasă, am cumpărat o butelie de la soţia lui, că n-avea bani. I-am dat 5.000 de lei pe ea!

Anastase Niţă
fost şofer al Studioului Cinematografic Bucureşti

Mi-au scris de la un teatru, voiau să mă ia într-o piesă, nu ştiu ce rol să joc, dar nu am vrut. Le-am spus că nu sunt în stare, n-avea rost să-i încurc. M-au luat şi la Buftea, la Casa de Cultură ca să prezint un concert cu Maria Ciobanu. Nu mi-a plăcut! Nu am fost pregătit pentru aşa ceva. Acolo trebuie să ai «papagal» serios, am eu «papagal», dar nici chiar aşa!

Anastase Niţă
fost şofer al Studioului Cinematografic Bucureşti

Am cunoscut şi scriitorii. Iosif Lupulescu a scris de mine în vreo două-trei cărţi. Am stat cu Fănuş Neagu, cu Marin Preda. Mă duceam la Mogoşoaia, la o bere, un vin bun. Vorbeam în general despre vânătoare, mai un iepure, un fazan. Marin Preda avea un Fiat 1500 şi-mi zicea: «Fifi, vezi că am ceva sub ea, nu-mi merge bine». N-avea nimic, era el speriat de şofat!

Anastase Niţă
fost şofer al Studioului Cinematografic Bucureşti

Scos de cenzură din filmul „Iarba verde de acasă“

Anastase Niţă a fost distribuit şi de Stere Gulea în filmul său de debut, „Iarba verde de acasă“, însă rolul său a fost eliminat în urma celebrelor vizionări ideologice: „Eram potcovar de cai şi aveam un băiat. Florin Zamfirescu juca rolul principal, un profesor de ţară. Eu potcoveam caii şi mai beam din ţuică. Aveam casă, o Dacie nouă. Şi-i spuneam lui Florin să aibă grijă de băiat, iar dacă nu învaţă să-l bată. Şi-i dădeam de băut. M-au tăiat la cenzură! Că, vezi Doamne, e împotriva oamenilor de la ţară, eu potcovar, eu casă frumoasă, eu maşină nouă şi vede lumea, mai şi beau pe deasupra. Şi a tăiat filmul şi mi-au dat mie bucata aia, la montaj. S-a ales praful de el, s-au jucat copiii şi l-au rupt. O rolă întreagă. Şi uite aşa trece timpul şi viaţa...“.

citeste totul despre: