Mirabela Dauer, mesaj de revoltă pentru cei care nu respectă carantina: „De ce vrei să îţi omori familia?“

Mirabela Dauer, mesaj de revoltă pentru cei care nu respectă carantina: „De ce vrei să îţi omori familia?“

Mirabela Dauer este revoltată pentru că oamenii nu respectă carantina FOTO Facebook

Cântăreaţa Mirabela Dauer (72 de ani) este revoltată din cauza oamenilor care nu respectă carantina şi recomandările autorităţilor.

Într-o intervenţie video la „Vorbeşte lumea“, Mirabela Dauer a mărturisit că s-a autoizolat la domiciliu de pe 9 martie, iar faptul că unii oameni nu ţin cont de regulile impuse de criza generată de coronavirus o revoltă. 
 
Întrebată dacă perioada de criză a afectat-o, cântăreaţa a dezvăluit: „Eu fac haz de necaz de obicei. Eu m-am autoizolat de pe 9 martie. Este valabil pentru toate ţările, nu numai pentru români: dacă tu vrei să mori, e treaba ta. Dar de ce vrei să omori şi pe alţii, de ce vrei să îţi omori familia?“.
 
Mirabela a dezvăluit că ultimele măsuri adoptate o bucură nespus.
 
„Sunt cred cea mai bucuroasă pentru starea asta care s-a dat acum în ţară. Pentru că numai disciplina militară poate să îi organizeze pe aceşti oameni. Ce e atât de greu să stai în casă? Dacă trebuie să stăm acasă pentru noi, pentru siguranţa noastră şi pentru siguranţa oamenilor dragi, ce nu se înţelege? În ce limbă trebuie să vorbim cu oamenii care nu înţeleg? Ce se întâmplă acum cu disciplina militară este extraordinar! O sută de mii de puncte pentru cei care au gândit această chestie“, a mai spus artista. 
 
Ea i-a criticat dur pe cei care nu respectă autoizolarea la domiciliu: „Probabil că numai cu băţul se pot ordona oamenii. Este imposibil! Staţi acasă, fraţilor, dacă vreţi să vă omorâţi duceţi-vă pe linia tramvaiului şi puneţi-vă capul acolo şi gata. Fiţi o dată în viaţa voastră disciplinaţi, dragi români“.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: