Lucian Mîndruţă, povestea nespusă: ''Cel mai mare regret al vieţii mele e despărţirea părinţilor mei''
0
“Cea mai frumoasă amintire de Crăciun e o portocală în brad, în casa bunicii”, îmi mărturiseşte Lucian Mîndruţă. Şi povestea începe să curgă lin înainte Vorbeşte cu dragoste despre părinţi, despre o copilărie complicată, despre bunica, care, într-un fel, i-a decis destinul sentimental: căsătoria cu Ioana. E poate cel mai incisiv jurnalist, dar şi un excelent partener de discuţie.
Nu ai cum să nu îi apreciezi umorul fin şi judecata limpede, pentru că Lucian Mîndruţă nu se împiedică niciodată în cuvinte. Vorbim despre toate, despre trăirile prezentului sau ale trecutului.
Cum a ajuns să i se spună Furatu’, care au fost lipsurile cu care s-a luptat în copilărie, crescut fiind doar de unul dintre părinţi, cum e viaţa lângă un medic şi ce relaţie are cu cei doi băieţi, descoperă într-un interviu marca OK!
Lucian Mîndruţă este omul după-amiezilor, la Digi FM. de luni până vineri, între 16:00 şi 18:00, românii intră în direct cu el şi îşi expun sufletul, problemele sau doar dezbat, de multe ori înfocat, cele mai importante subiecte ale zile sau săptămânii. De curând, Lucian a început un nou proiect şi la Digi24, Oamenii Dimineţii, unde realizează o serie de interviuri cu personalităţi din zona artistică.
Cum a fost 2020 pentru ţine? Au existat multe renunţări în acest an cu multe restricţii?
A fost cam aşa: două luni de speranţe, două de spaime, două de ajustare la noile realităţi şi după aceea aproape normal până în noiembrie. Când văd că iar se îngroaşă gluma. A fost un roller coaster cu mască. Noroc că eu sunt obişnuit cu masca de cel puţin 5 ani, că o port împotriva poluării din Bucureşti. Şi port de-aia de ciclism, prin care se respiră mai greu decât prin tifon.
La ce am renunţat? La evenimentele cicliste, turele „Cu bicicleta la mare”, în Transilvania, Thassos, Franţa… Practic, am renunţat la viaţă..
Te-a speriat pandemia? Ţi-a fost vreodată teamă să nu iei boala?
Şi-acum îmi e, de aia dau interviul pe email. Îmi e teamă, e normal, e instinctul de conservare. Gândiţi-vă că la categoria mea de vârstă cam 1% dintre cei care fac boală gravă ajung să moară. Acum pare că nu e mult, dar de exemplu în aviaţie cam una din 2 milioane de decolări ajunge la prăbuşire. E mult mai puţin şi totuşi multora le e teamă de avion. Aşa şi cu boala. M-am mai relaxat totuşi când am constatat că soţia mea n-a luat, deşi a avut pacienţi cu COVID 19. Pentru că s-a protejat foarte bine şi încerc şi eu să fac la fel.
Care este cea mai frumoasă amintire de sărbători pe care o ai?
O portocală într-un brad, în casa bunicii, acum 40 de ani. Nici măcar un brad nu era, era doar o creangă, pusă în vaza, cu câteva globuri în jurul ei, şi în mijloc, comoara comorilor, portocala asta care se găsea foarte greu. Deşi globurile erau de sticlă, ea strălucea mai tare. Şi-a fost cu atât mai frumoasă cu cât bunica trăia, iar eu parcursesem 12 km într-un tractor, pe o zăpadă de un metru, ca să ajung la limanul acela al copilăriei mele…
Se încarcă comentariile...
