INTERVIU Andreea Mantea, vedetă TV: „Am pozat în Playboy din răzvrătire faţă de tatăl meu“
0
Începând de duminică, Andreea Mantea şi Bursucu vă invită să savuraţi frumuseţea nunţilor tradiţionale româneşti, în cadrul unei noi emisiuni, „Se strigă darul“, difuzată de la ora 20.00, pe Kanal D. Andreea Mantea a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul“ despre ce vă pregăteşte noul proiect, dar şi despre viaţa personală.
Pe Andreea Mantea o cunoşti înainte de toate ca mamă. De un an, de când a apărut David în viaţa sa, radiază de fericire şi nu pierde nicio ocazie să vorbească despre el. Aşa am cunoscut-o şi eu. A întârziat la întâlnirea stabilită pentru că David al ei nu voia să mănânce, iar când în cele din urmă a ajuns, mi-a povestit prin ce a trebuit să treacă pentru a pleca de acasă, schimonosindu-se ca un copil şi imitându-l pe cel mic. Ei doi au o relaţie specială, o conexiune aparte.
„Dacă eu încep să plâng acum, în secunda doi mă sună mama să-mi spună că plânge şi el“, îmi explică Andreea. A ştiut că este însărcinată fără să aibă nevoie de vreun test. A simţit. Mergea cu maşina într-o seară şi dintr-o sperietură şi-a dus instinctiv mâinile la pântec. Din acea clipă a ştiut că acolo este cineva care trebuie protejat cu orice preţ.
Se teme puţin că David se va răzvăti împotriva ei atunci când va creşte, aşa cum s-a răzvrătit şi ea împotriva tatălui ei, care nu voia să o lase să dea la teatru. A pus la cale un plan de a se răzbuna, ştiind că cel mai rău lucru pentru tatăl ei ar fi să facă o facultate privată. Aşa s-a înscris, fără să clipească, la Universitatea Româno-Americană. De atunci, nu i-a mai intrat în graţii tatălui său. Tot aşa a decis să pozeze în Playboy, deşi acum ştie că n-a fost o decizie bună, dar nu regretă nimic. A învăţat din greşeli şi ştie că fiecare decizie luată a adus-o unde este acum.
„Toată viaţa mea a fost ca o telenovelă. Totul e cu demonstraţii, cu pasiune, cu certuri, cu planificări. Nu-mi place simplu şi sec. Nu pot, mă plictisesc.“
„Adevărul“: Din 26 iunie vei prezenta alături de Bursucu emisiunea „Se strigă darul“. Te-ai specializat în nunţi, având în vedere că o bună perioadă de timp ai prezentat emisiunea „Nuntă cu surprize“, alături de Cove.
Andreea Mantea: Da, cine ar fi crezut? Până la emisiunile astea cu nunţi am fost doar la nunta unor prieteni buni. Invitată am fost de multe ori, dar am găsit mereu scuze să nu merg, pentru că o nuntă mi se părea ceva îngrozitor. Cum să stau acolo, să bem, să chiuie lumea, să dansăm hore? Nu! N-am înţeles niciodată şi m-am sustras mereu. Nu prea aveam experienţă în ceea ce priveşte nunţile, iar prima nuntă (n.r. – în calitate de prezentatoare) a fost un şoc total. Îmi doream atât de mult să mă implic, să văd despre ce e vorba. Îmi plac nunţile la care mergem noi pentru că oamenii respectă tradiţia, pentru că se întâmplă lucruri interesante şi eu sunt atrasă de tradiţii, de superstiţii. Încerc să descos toate doamnele în vârstă de acolo: „Dar de ce faceţi aşa?“, „De ce e aşa?“ Şi ele îmi explică. E foarte frumos. Da, m-am specializat şi vorba lui Cove: „- Ce meserie aveţi? – Mesean.“
Ce aduce nou proiectul „Se strigă darul“?
În primul rând un nou coleg, Bursucu (Adrian Cristea), şi o nouă abordare. Este total diferit de ce a fost. E un nou capitol. Facem o echipă foarte bună. El este un bun orator, un bun MC şi cu vorbele de distracţie tot timpul la el, iar eu sunt romantică, cu vorbele dulci. E un concurs între noi doi, care stânge mai mult în lada de zestre, el pentru mire, eu pentru mireasă. N-aş putea să îţi spun exact ce strângem în lada aia, pentru că nu avem o limită. Adică dacă vine cineva cu un porc de 150 de kilograme, noi îl luăm fără niciun fel de problemă. E plăcut să vezi între mire şi mireasă joaca asta „Uite, eu am câştigat mai mult“. Facem o echipă frumoasă şi eu zic că aducem un plus de sare şi piper la toate nunţile la care mergem.
Andreea Mantea şi Bursucu se întrec în obţinerea celei mai bogate zestre, la „Se strigă darul“ FOTO Kanal D
Cum obţineţi practic zestrea?
Cerşind (Râde). Ce să o mai luam pe ocolite? Mergem şi folosim tot felul de cuvinte frumoase şi încercăm să-i introducem într-o poveste frumoasă pe oamenii la care mergem, dar noi de fapt cerşim.
Dar cine sunt oamenii la care mergeţi?
Mergem la rudele mirilor, nu la toţi, la cei care ştim noi că sunt mai înstăriţi (Râde). Glumesc. Mergem unde credem de cuviinţă, unde ne primeşte lumea, peste tot sau nicăieri. De exemplu, dacă mă opreşte cineva pe stradă şi îmi cere să facem o poză, eu îi spun: „Fac, dar trebuie să îmi dai ceva să bag în ladă.“ Strângem şi foarte mulţi bani. Am strâns lucruri foarte valoroase la unele nunţi. Nu ştiu dacă vreodată ar fi fost mătuşa capabilă să se ducă la mireasă şi să-i zică: „Uite, nu ştiu dacă te interesează, dar eu îţi dau ţie ţolul ăsta să-l ai în casă.“ Un ţol de 150 de ani. Nu ştiu dacă s-ar fi dus, că ar fi zis „nu cred că o interesează pe ea, mai bine îi pun nişte bani în plic şi aia e.“ Pe când aşa, uite, ai amintire. Ţin minte că eu i-am furat bunicii mele nişte pahare de cristal, doar să le am amintire. Eu zic că obţinem lucruri foarte frumoase pe care le punem în lada de zestre şi le obţinem cu greu.
FOTO Kanal D
Şi cum reacţionează mirii când vă întoarceţi cu purcelul, de exemplu?
Îţi dai seama că râd, sunt surprinşi total. Când aud de lucruri normale sunt mulţumiţi, dar în momentul în care aud de tot felul de nebunii de care noi facem rost, îţi dai seama că râd şi se gândesc: „Noi acum ce facem cu astea? Unde le punem?“
Ai mers prin mai toate zonele României şi ai văzut tradiţii dintre cele mai diverse în materie de nuntă. Ce obiceiuri te-au impresionat cel mai mult?
Mie îmi plac toate. În primul rând îmi place ideea de a păstra tradiţia. Depinde şi de zonă. Îmi plac şi cele mai sofisticate, în care mireasa trebuie să poarte straie populare înainte şi abia a doua zi să poarte rochia de mireasă. Îmi plac şi cele mai simple, când mireasa îşi trece numele domnişoarelor de onoare pe pantof şi la sfârşitul nunţii îl întoarce şi vede care nume s-a şters. În funcţie de care s-a şters, aia se mărită prima. Toate zonele au ceva aparte. Noi avem o ţară foarte frumoasă, poate că mulţi dintre noi nu ştim. Uite, de exemplu, am fost acum, de curând, la Berzasca (Caraş-Severin) şi aş renunţa la vacanţa pe care mi-am stabilit-o vara asta pentru a merge acolo. Este ceva incredibil! Zici că eşti într-o altă lume. Parcă se uneşte cerul cu pământul. Este totul foarte aproape de tine şi peisajul arată într-un fel şi ceaţa şi ploaia arată într-un anumit fel. Ploua foarte tare, iar eu stăteam afară să mă plouă ca să mă uit la cum arată norii şi cerul şi cum se apropie totul. Sunt multe zone speciale la noi în ţară, dar trebuie doar să le căutăm sau să avem norocul să ajungem la ele.
Tradiţiile populare româneşti sunt respectate cu sfinţenie în ziua nunţii, în anumite zone ale României FOTO Kanal D
Că tot vorbim de nuntă, după ce ai fost alături de atâţia oameni în cea mai importantă zi din viaţa lor, nu te-a făcut şi pe tine să te visezi mireasă?
Nu mă mai văd mireasă, dar dacă ar fi să fac nuntă cred că mi-aş chinui puţin prietenii şi i-aş pune să facă toate tradiţiile alea (Râde). Cred că pentru distracţie şi pentru a le arăta ce trăiesc eu în fiecare week-end, pentru că ei mă ceartă că nu ieşim ami des. Dacă n-aş supăra pe cineva, aş face toate tradiţiile. Dar toate, ori niciuna. Ori să fie o nuntă simplă, fără prea multă lume.
„Am prins buchetul miresei la o nuntă“
Povesteşte-mi ceva inedit de la filmări.
Ceva inedit se întâmplă în fiecare secundă. Ceva inedit pentru mine a fost că am prins o găină. Eu alerg după găini de când sunt copil şi n-am prins niciodată una din alergare. Pe asta am prins-o. Ori era iarba prea mare şi săraca nu avea avânt, ori a obosit găina că era prea bătrână. Pentru că multă lume zice: „Da, v-o dau, dar duceţi-vă s-o luaţi dumneavoastră.“ Şi du-te şi ia-o. Sunt oameni care te invită să faci parte din tradiţia lor şi pentru mine contează mult. La un moment dat a venit un mire şi m-a întrebat dacă pot să-i ţin eu buchetul miresei până ajungem la ea, pentru că trebuia să-l ţină o domnişoară. M-am simţit onorată. Mai mult, am prins buchetul la o nuntă. Ideea este că eu niciodată nu am prins buchetul, iar la nunta asta dacă nu-l prindeam mă lovea în cap.
Andreea a prins buchetul miresei FOTO Kanal D
Ai zis că eşti superstiţioasă, deci…
Da, ar trebui ca până la sfârşitul anului să mă mărit. (Râde) Sau cel puţin să-l cunosc, habar n-am.
Anul trecut l-ai adus pe lume pe băieţelul tău David. Cum te-ai simţit când l-ai ţinut pentru prima oară în braţe?
Nu ştiu dacă simţi responsabilitate în acel moment. Pur şi simplu simţi fericire. Cred că, de fapt, ceea ce ai crezut tu că înseamnă fericirea, nu ai simţit niciodată în viaţa ta şi de abia atunci cunoşti sentimentul de fericire, de iubire, de protecţie. Nu cred că aş putea să redau într-un singur cuvânt ce am simţit atunci, dar ştiu că m-am simţit importantă, m-am simţit poate cel mai important om de pe faţa pământului. Şi mi-am dat seama că pentru a avea parte de aşa ceva trebuie să fii cineva, un om important sau un om care contează. Să fii mamă mi se pare într-adevăr o minune. Să dai naştere unui copil mi se pare un lucru special, iar eu m-am simţit specială.
„Am simţit că sunt însărcinată fără să fară să fac vreun test. Am ştiut din prima“
Înainte să-l ai pe David, îţi doreai să fii mamă?
Îmi doream din tot sufletul. Poate că mi-am dorit prea mult la un moment dat şi văzând că nu pot să rămân însărcinată au fost mai multe momente în care pot să zic că am atins depresia, dar m-am resemnat, pentru că sunt o persoană puternică şi pot să trec foarte repede peste multe lucruri, oricât de grele ar fi. Undeva acolo tot mai era o urmă de regret. Ideea este că în momentul în care am aflat că sunt însărcinată, viaţa mea s-a schimbat. Am ştiut fără să fac vreun test sau analize medicale. Am simţit că sunt însărcinată, că este acolo în mine.
Povesteşte-mi.
Era într-o seară, mergeam liniştită cu maşina, iar pe sensul celălalt o maşină şi-a schimbat banda şi farurile au venit spre mine, dar brusc. În momentul acela m-am speriat, am luat mâinile de pe volan şi le-am dus la burtă în ideea să protejez ce e acolo. Mai mult de atât este că am simţit că este băiat. Ţin minte şi acum. Aveam programare la cosmetică. Mi-am revenit repede şi mă întrebam eu pe mine: Ce am făcut? De ce am făcut asta? Ce se întâmplă cu mine? Ce am vrut să fac? Am zâmbit undeva înlăuntrul meu, gândindu-mă că poate într-adevăr aş fi însărcinată, dar nu am vrut să mă gândesc prea mult. În momentul în care am ajuns la cosmeticiană, am simţit că durerea respectivă nu se mai duce aşa cum se ducea în mod normal, am simţit că se duce la el. Şi atunci am ştiut sigur că sunt însărcinată pentru că am simţit că este cineva acolo care e deranjat de durerea pe care eu o simt. Şi i-am zis fetei: „Gata, hai să nu mai continuăm!“ Am inventat nişte scuze. Nu aveam cum să-i zic: „Ştii, cred că eu sunt însărcinată, simt eu că-l deranjează şi aş vrea să ne oprim“. Am ieşit de acolo, ştiam că e o farmacie pe colţ, m-am dus repede, când am văzut câtă lume era am renunţat. Am sunat o prietenă să-mi ia un test de sarcină şi m-am dus la ea să-l fac. Nici măcar lui Cristi n-am vrut să-i zic până n-am fost sigură.
Andreea Mantea are un băieţel cu luptătorul de MMA Cristi Mitrea FOTO Facebook Andreea Mantea
Am observat că eu şi David avem şi o legătură foarte puternică. Dacă eu mă culc acum şi se culcă şi el, iar eu mă trezesc în zece minute, se trezeşte şi el. Dacă eu sunt plecată la nuntă şi nu dorm până la ora şapte, nu doarme nici el. La un moment dat m-a sunat maică-mea şi mi-a zis: „Poţi să te linişteşti puţin? Eşti foarte neliniştită şi fiul tău nu stă locului.“ Eram eu agitată şi era şi el agitat. Dacă eu încep să plâng acum, mă sună mama să-mi spună că plânge şi el. Aşa a fost să fie, să vină el. A fost scris. N-a fost nimic programat şi probabil de aici şi legătura asta foarte puternică dintre noi.
Mai ai timp pentru tine?
Chiar nu mai contează dacă am sau nu timp pentru mine. Noaptea am timp pentru mine. Azi noapte, de exemplu, m-am culcat pe la patru. Am stat să ud grădina. Nu o udă nimeni, pentru că dimineaţa la prima oră ne ocupăm de David. Se trezeşte şi trebuie să fim drepţi cu toţii în faţa lui. Sau dacă vreau să gătesc ceva, tot noaptea, dacă vreau să mă vopsesc, la fel. Fac toate lucrurile de care am nevoie în toiul nopţii.
Îţi mai rămâne timp liber pentru activităţi de relaxare?
Mie îmi ajung cinci-zece minute să mă relaxez. De exemplu, dacă sunt la o nuntă şi e foarte frumoasă zona, dacă mă retrag din filmare şi stau zece minute singură şi beau ceva, stau eu cu mine, pentru mine e de ajuns. Minutele alea mă încarcă extrem de mult. Mie îmi place foarte mult să conduc. Pe mine mă încarcă nunţile. La început nu prea mi-a fost OK cu gândul că stau departe de David, dar acum mi-am dat seama că de fapt asta mă ajută. În momentul în care conduc, mă „încarc“ cu peisaje, mă liniştesc. Plec la nunţi şi îmi pun ordine în gânduri, capăt energie, văd oameni frumoşi. Sunt oameni buni, calzi, te îmbrăţişează şi îţi dau din energia şi bunătatea lor. Cred că aveam nevoie de proiectul ăsta. Eu nici nu sunt o fire aşa dornică de ieşiri şi distracţii. Am fost crescută altfel şi mă atrag alte lucruri, lucruri pe care pot să le fac şi cu David.
Andreea se relaxează chiar şi în timpul filmărilor pentru „Se strigă darul“, bucurându-se de peisajele pitoreşti ale României FOTO Facebook
Ce fel de cărţi citeşti?
Până să rămân însărcinată citeam tot felul de cărţi de dragoste, cu iubiri neîmplinite. Până să rămân însărcinată, ultima carte citită a fost „Iubirile croitoresei“ de Maria Duenas. Deci ce era acolo în cartea aia! N-am terminat-o. Ce eram eu de neînţeleasă, dar ce era femeia aia! Mă enervam. Când am rămas însărcinată am început să citesc cărţi de psihologie pentru părinţi, căutam şi pe internet foarte multe lucruri.
Ai ţinut cont de sfaturile psihologilor în creşterea lui David?
O singură frază aş putea să o scot din acea carte şi să o fac cadou tuturor viitoarelor mămici: „Cel mai important şi mai bun lucru pentru copilul tău este să faci ceea ce simţi tu ca mamă“. Este cea mai bună alegere. Aşa este şi aşa a fost şi pentru mine. Şi m-am oprit, n-am mai citit tot felul de sfaturi. Sunt multe moduri de a privi treaba asta, unele puţin exagerate din punctul meu de vedere, pentru că sunt scrise de bărbaţi. N-am nimic cu ei, dar nu sunt mame şi nu au cum să simtă anumite lucruri, care sunt dincolo de înţelegere. E important să faci ceea ce simţi ca mamă şi atunci faci cel mai bine, din punctul meu de vedere.
Cât de greu este să fii mamă singură?
Pentru mine este foarte tare. Pentru alte mame nu ştiu cum este şi nu cred că sunt în măsură să judec pe altcineva. Mie mi se pare cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla. Când văd câte probleme sunt în jurul meu, câte probleme au părinţii din jur şi cum ajung în pragul despărţirii, să se înşele unul pe celălalt, ajung la tot felul de discuţii din cauza copiilor... Doar pentru că tu crezi că eşti mai deştept şi crezi că e mai bine cum zici tu, intervine orgoliul şi lupta aia nebună. Şi dacă asta se întâmplă între două persoane care se iubeau din tot sufletul şi se înţelegeau de minune, apoi între mine şi tatăl copilului meu, care nu ne înţelegeam deloc, nici nu vreau să-mi imaginez. Oricum David a suportat foarte multe încă din burtică, în sensul de certuri, neînţelegeri, contraziceri, stres, lacrimi, urlete şi cred că a suportat destul. Eu zic că este cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla mie şi lui pentru că nu cred că ar fi fost un copil fericit.
Andreea Mantea, alături de băieţelul său David, în vârstă de un an FOTO Facebook Andreea Mantea
Şi dacă vrei să-ţi refaci viaţa?
Eu nu-mi doresc asta, dar dacă se va întâmpla, va fi cu un om cu care să mă înţeleg şi care să-l iubească pe David. Cu toate că mie îmi dă puţin cu virgulă asta. Eu n-aş face niciodată un compromis care să-mi afecteze copilul. Aş alege să-mi trăiesc viaţa ca şi femeie, departe de el din când în când, să am eu câte o ieşire, dar acasă să fiu mami, tati, soră, frate şi tot ce este necesar. Pentru că nu văd posibil ca un om să-l iubească atât de mult pe cât mi-aş dori eu sau să-l accepte aşa cum mi-aş dori eu. Eu până să-l am pe David n-aş fi acceptat un om care avea un copil deja. M-am trezit la un moment dat că unul dintre partenerii mei mi-a adus un copil la uşă şi nu am acceptat deloc situaţia respectivă, poate şi pentru că am fost minţită. Dar de când îl am pe David văd altfel lucrurile. Adică aş putea să accept un om care are un copil. Sunt înconjurată de prea multe persoane care trec prin ceea ce trec eu. Trăim într-o perioadă în care nu ne mai judecă nimeni dacă facem asta.
Că tot vorbim de copii, cum îţi aminteşti copilăria ta?
Cea mai frumoasă copilărie pe care ar putea-o avea cineva. Am fost un copil liber, care învăţa fără să fie certat sau obligat. Învăţam de drag, de ruşine. Noi nu ştiam ce e aia tabletă sau telefon. Eu furam tot felul de cărţi, ce găseam prin casă pe la naşul meu. Câteodată găseam o carte cu poveşti, câteodată găseam una mai porno, Sandra Brown sau altele de genul ăsta şi stăteam şi chicoteam pe acolo prin căpiţe că nu înţelegeam oricum mare lucru. A fost cu totul şi cu totul altfel. Mâncarea era altfel, jocurile erau altfel. Aş vrea dacă se poate să-mi cresc copilul aşa.
Am făcut multe năzbâtii în copilărie. Era să dăm foc la grajd
Ai copilărit la ţară?
Da, am copilărit şi la ţară foarte mult.
Făceai şi năzdrăvănii?
Ţin minte că umblam foarte mult desculţă, că mâncam din grădină tot ce apucam, fără să le spălăm. Ştiu că nu primeam atât de multă îngheţată pe cât ne-am fi dorit, nu aveam bani şi atunci luam legume din grădină şi mergeam să le vindem, făceam bani şi ne cumpăram îngheţată şi caramele. Până într-o zi când s-a prins mamaia şi ne-a zis că va chema poliţia, doar ca să ne sperie. (Râde)
Tu mai ai o soră.
Da, o soră mai mare. Ieşea la poartă şi mă ţineam după ea. Îmi zicea „Pleacă de aici!“ şi eu o pândeam pe după poartă, după copac.
Erai şi pârâcioasă?
Nu, pârâcioasă nu eram, dar o ameninţam că o spun şi mai făcea tot felul de compromisuri : „Bine, hai şi tu“. Am făcut multe nenorociri. Era să dăm foc la grajd odată pentru că nu am vrut să ne ducem pe câmp cu toată lumea şi ne-au zis că dacă nu mergem ne închide uşa de la casă şi rămânem pe afară, fără mâncare. Am zis că noi nu avem nevoie de nimic. Am rămas acasă, ni s-a făcut foame şi am luat ouă să le gătim. Am găsit pe undeva pe afară o farfurie de tablă şi ne-am gândit să facem focul. Noi am crezut că trebuie să facem foc de tabără şi apoi nu se mai oprea focul. A fost cu emoţii aşa, dar până la urmă am reuşit să-l stingem. Am făcut multe năzbâtii.
Ce visai să devii?
Cântăreaţă.
Ai voce?
Nu. (Râde) Deloc. Dar mama mea are o voce foarte frumoasă şi ne cânta foarte mult. Voiam şi eu să cânt cum cânta ea. Mi se părea aşa de frumoasă când cântă! Şi ea avea părul foarte lung şi când îşi dădea aşa părul pe spate şi cânta, mă uitam la ea şi mi se părea ca o zână: „Doamne! Vreau şi eu să fiu ca ea!“, îmi spuneam.
Ai fost silitoare la şcoală?
Eram, chiar eram. N-am fost niciodată certată de părinţi să învăţ. Ştiau de la şedinţele cu părinţii că sunt cuminte şi îmi fac temele şi vedeau şi notele. Luam premii, nu te gândi că premiul întâi, asta era în clasele primare, dar premiul doi, trei şi până şi în clasa a XI-a am luat menţiune. Dar vezi tu, că eram şi hoaţă. Să zicem că aveam note mai micuţe şi când eram mai aproape de încheiere, stăteam şi calculam, le întrebam pe fetele mai tocilare să văd cam pe unde ajungeau cu media şi trăgeam tare exact la final. Nu eram un copil prost, nici delăsător, nici excelent, eram bun. Învăţam exact atât cât trebuia să învăţ.
Am citit o povestioară despre tine cum că ţi-ai păcălit diriginta ca să ajungi la un casting.
Da, voiam să mă duc la un casting pentru serialul „În familie“ de la Prima TV. Era iarnă, era frig. Îmi doream foarte mult să ajung. Cred că tot de la dirigintă am aflat de casting. Eu am fost împinsă către televiziune de profesori. Am mers la acest casting, dar ideea era că îmi trebuiau nişte poze. Dacă eu îi spuneam mamei că vreau poze nu ştiu cum şi nu ştiu cum, nu mi-ar fi dat niciodată bani. Mi-ar fi răspuns: „Stai în banca ta, vezi-ţi de treabă, nu ţi-e ruşine? Vezi-ţi de şcoală! Ţie îţi arde de din astea?“ Şi n-aş fi ajuns niciodată la acel casting. Aşa că am împrumutat bani de la dirigintă, m-a şi învoit, m-am dus, mi-am făcut pozele a doua zi şi după şcoală am plecat către casting. Doar că la ora la care am plecat eu era foarte aglomerat şi am luat un taxi. Ştiam exact câţi bani am. Mergeam acolo liniştită şi la un moment dat am văzut că se apropia de suma pe care o aveam şi am coborât. Am mers pe jos pentru că nu îmi ajungeau banii. Nu ştiam unde sunt. Eu ca să par aşa mai interesantă şi drăguţă şi să nu par mică de înălţime, mi-am luat şi nişte tocuri şi nu puteam să merg deloc cu tocurile pe gheaţa aia. A fost crunt pentru mine. Mă ţineam de marginea unui gard şi m-am chinuit aşa. Într-un final am ajuns, cu zece minute înainte de final şi mi-au zis că toată lumea a plecat şi că este prea târziu. Aveam cam 14 ani pe atunci.
„Am pozat în Playboy dintr-o răzvrătire împotriva tatălui meu“
Tu ai absolvit Facultatea de Relaţii Economice Interne şi Internaţionale. Cum ai ales această facultate?
Şi asta are o poveste. În momentul în care tata a aflat că vreau să dau la Actorie s-a supărat foarte tare.
De ce era împotrivă?
Nu mi-a zis, eu n-am înţeles şi o ţineam pe a mea că eu dau. Vreo trei zile a fost lupta asta între noi şi într-un final m-a luat frumuşel şi mi-a explicat că actorii duc o viaţă frumoasă şi interesantă, dar grea, că el nu vrea să mă vadă pe mine aşa, că îşi doreşte să am o altfel de carieră, că nu e bine pentru mine, de ce să sufăr, că sunt oameni răi. Mi-a ţinut această teorie şi eu i-am explicat: „Da, dar e viaţa mea şi vreau să trec prin asta“. El încerca să-mi explice că încearcă să mă protejeze. M-am dus la mine în cameră şi am trântit uşa ca o divă. Mai aveam două zile la dispoziţie să mă înscriu la facultate, era foarte târziu deja şi ţin minte că a doua zi de dimineaţă a venit la mine şi mi-a zis: „Am stat şi m-am gândit foarte bine şi ai dreptate. Nu am dreptul să mă amestec în deciziile tale. Dacă tu dai la teatru şi film, am să te rog să-ţi cauţi alt acoperiş deasupra capului, să nu mai vii la mine acasă.“ Am plâns atât de mult în ziua aia! Şi la un moment dat mi-a zis să aleg orice facultate în afară de cea de Teatru. Şi apoi mi s-a aprins un beculeţ şi am zis: „Da? Bine!“ Ştiam că cea mai mare ruşine pentru el era o facultate privată. Şi m-am dus la Româno-Americană, ţin minte şi acum că erau trei cozi. N-am făcut nici stânga, nici dreapta, am mers drept. Nici nu ştiam ce e acolo. Apoi am văzut că e Relaţii Economice Interne şi Internaţionale. Nu m-a interesat o clipă. M-am înscris şi tot în aceeaşi zi mi-au dat şi carnetul de student. M-am dus acasă şi mi-am făcut bagajul, i-am lăsat carnetul de student pe birou şi am plecat la ţară.
Ce malefică!
Da! Dacă stai să te uiţi, toată viaţa mea a fost ca o telenovelă. Totul e cu demonstraţii, cu pasiune, cu certuri şi planific tot timpul tot felul de lucruri. Nu-mi place simplu şi sec. Nu pot, mă plictisesc. Sunt bună de scenaristă eu, fac nişte scenarii foarte bune. Aş vrea să fiu şi regizor, că aş vrea să le explic cum trebuie să joace. Îmi doresc foarte mult ca la un moment dat să înceteze cariera mea în faţa camerelor şi să lucrez în spatele camerelor. Când o să vină momentul ăla, eu o să fiu cel mai fericit om din lume. Eu aş vrea să le fac pe toate: regizor, producător şi scenarist. Dar să revenim. Am lăsat carnetul şi am plecat la ţară. Şi ce crezi? A venit după mine la ţară să mă oblige să schimb facultatea şi i-am spus că nu se mai poate. A fost supărat pe mine vreo doi ani. Ne contraziceam tot timpul, nu mă lăsa nicăieri, nu-i convenea nimic din ce făceam eu. Şi de aici răzvrătirea mea de a poza în Playboy şi multe alte lucruri.
Deci asta a fost o simplă răzvrătire?
Da. Am vrut pur şi simplu să-i atrag atenţia pentru că la un moment dat nu prea mai vorbeam deloc. În fine, a fost o perioadă mai grea şi au fost tot felul de răzvrătiri.
Dar mama ta cum a reacţionat?
Mama a ştiut că pozez. N-a fost de acord, dar vedea cât sunt de nefericită din cauza tatălui meu că nu e de acord cu absolut nimic din ceea ce fac eu şi atunci nu a mai putut să zică şi ea nu. Ca părinte încerci să îţi susţii copilul în ceea ce vrea să facă. Ştiam că e un lucru foarte rău şi mama a plâns foarte mult în perioada aia. Mă rog, a fost o răzvrătire de-a mea, dar n-o regret. Am vrut să fac un act de demonstraţie care m-a costat foarte mult în familie şi în mod public acum, pentru că va creşte copilul meu şi o să vadă pozele alea. Dar o să înţeleagă exact, crescând în familia noastră o să vadă cum se fac lucrurile la noi, tare mi-e teamă că o să se răzvrătească şi el la un moment dat în faţa mea. Mi-e teamă, dar ştiu că doar din greşeli înveţi şi mi-aş dori foarte mult ca el să greşească, pentru că doar aşa poate învăţa. Degeaba îi spun eu. Tata mi-a spus multe lucruri foarte interesante şi adevărate, dar îmi dau seama că sunt adevărate doar după ce le fac, după ce greşesc îmi dau seama că sunt cum spunea el, dar eu nu voiam să ascult pentru că eu credeam că ştiu mai bine.
Ştiu că ai pozat şi pentru calendarul Playboy din străinătate, chiar în casa lui Hugh Hefner. L-ai întâlnit personal?
Da, am fost singurul Playmate care a fost în America. Am fost aleasă de cei din Playboy America să merg să pozez pentru calendarul Playboy Europa. A fost interesant, totul era foarte bine pus la punct, toate fetele invitate au fost acolo, presa, iar Hugh Hefner a venit, a spus două-trei cuvinte, că se bucură că suntem acolo şi că putem face acest calendar şi aia a fost, „O zi bună!“
Tu ai debutat în televiziune în 2005, la Kiss TV. Cum ai ajuns acolo?
Am continuat cu castingurile, am apărut într-o reclamă de pe urma căreia am luat mulţi bani la vremea respectivă, m-am bucurat foarte tare şi mi-am zis că se poate mai mult. Şi tot aşa am dat un casting de reporter Kiss TV, pe care l-am luat împreună cu Anca Serea. Nu ştiu dacă a fost casting pe care nu l-am luat. Poate şi asta mi-a dat de gândit. Pentru că mergeam şi luam orice casting, nu conta ce era. Micuţe, dar pentru mine erau semne că se poate, că ăsta e drumul meu şi ceea ce trebuie să fac. Urmând cele mai importante, luându-le şi pe alea, mi-am spus că asta mi-e menirea: „Gata! Eu mă las dusă de val!“. Şi adevărul e că din ziua în care am spus asta aşa am făcut. Am vrut să văd până unde pot să merg.
„Uram toţi jurnaliştii pentru că nu înţelegeam de ce au atât de multă răutate“
Care a fost pasul următor?
Un casting pentru un rol într-un serial la Acasă TV, dar în aceeaşi perioadă fusesem şi la un casting pentru „Neaţa cu Răzvan şi Dani“. La Acasă ştiam că am luat castingul, dar la „Neaţa“ nu era nimic sigur, mi-au spus că am câştigat printre cele cinci fete, dintre care va fi aleasă una. Înclinam mai mult spre matinal, dar nu aveam de unde să ştiu dacă mă vor alege pe mine şi dădeam cu piciorul la serialul de la Acasă, unde luasem rol principal. Şi am riscat. Am zis că e prea simplu să mă duc aşa „Ah, da, l-am luat“ şi am zis că nici nu ştiu dacă vreau să fac actorie, eu neavând nicio bază. Şi am plecat cu ideea că pe mine nimic nu mă dă înapoi şi că o să câştig şi castingul ăsta şi aşa a fost. De acolo am primit un telefon într-o zi din partea Cameliei Pătru şi mi-a zis că Domnul Lazarov îşi doreşte ca eu să prezint „Noaptea erorilor“ cu Mircea Radu şi să mă duc să semnez contractul. Şi eu ştiam că e cu farse, că tocmai se filmase o farsă la noi în platou şi am zis „Bine, bine, gata, m-am prins, e o farsă, nu vă mai chinuiţi, nu mai filmaţi! - Măi, fată, ce ai? Vino să semnăm, să vorbim, să negociem sau nu te interesează proiectul? – Hai, mă, termină, hai că m-am prins că e o farsă.“ Asta era luni, marţi la fel, miercuri şi joi la fel. Vineri de dimineaţă mă sună madam Pătru şi îmi zice: „Auzi, măi fată, am stat de vorbă cu toată lumea care te-a sunat şi a încercat să te convingă să semnezi contracul ăsta, eu stau să mă gândesc aşa, că altă variantă nu există: tu ori eşti proasă, ori eşti proastă. Dacă până la ora zece nu eşti la mine în birou să semnăm contractul, te rog să mă crezi că semnează alta în locul tău“. Şi a venit Dana Mladin până la studiouri şi mi-a zis: „Revino-ţi! Hai să semnăm! Ce-i cu tine? Nu e nicio farsă! Uite, nu e nicio cameră, nu mă filmează nimeni, hai!“ Şi eu continuam să cred că e o farsă. Cum să prezint eu cu Mircea Radu? Şi de acolo a plecat toată nebunia.
Te identifici cu sfera mondenă sau ţi-ar plăcea să mergi şi într-o altă direcţie?
Sinceră să fiu, cred că le-am atins pe toate. Am făcut câte puţin din fiecare şi îmi place foarte mult ce fac, dar niciodată nu mă feresc de ceva nou. Mie îmi plac provocările, îmi place să fiu motivată să fac ceva, dacă nu, mă plictisesc. Îmi doresc din ce în ce mai tare să vină momentul în care să spun „Stop!“, eu vreau să trec şi în spatele camerelor. Am obosit să mă machiez, să mă aranjez. Vreau altceva, mă plictisesc foarte repede. Sunt deja de 10 ani în faţa camerelor, vreau încă 10 în spatele lor.
Andreea Mantea prezintă şi emisiunea „Wowbiz“, de la Kanal D, alături de Mădălin Ionescu FOTO Kanal D
Consideri că articole din presa tabloidă au creat o imagine deformată despre tine?
Uram toţi jurnaliştii pentru că nu înţelegeam de ce au atât de multă răutate şi cum pot scrie asemenea lucruri. Eu fiind o persoană foarte credincioasă, în momentul în care aprindeam lumânări la biserică, aprindeam şi pentru ei. Mă rugam pentru binele lor, să le lumineze Dumnezeu minţile şi să nu mai scrie lucruri greşite, pentru că fac foarte mult rău. Dar ajungând să lucrez în presă mi-am dar seama că ăsta e jobul. Acum s-a şters totul cu buretele.
Te-au afectat acele articole?
Da, normal că m-au afectat. Plângeam la fiecare articol. Nu înţelegeam de ce atâta răutate, aşa priveam eu presa pe atunci. Şi mi-am dat seama că nu ai ce să faci din punctul ăsta de vedere, nu ai ce să schimbi, să te baţi tu cu pumnii în piept. Poate doar să apari zilnic pe TV şi să le explici oamenilor că tu eşti altfel. Dar prea puţin contează părerea celorlalţi. Contează să fiu plăcută aşa cum sunt eu.
Cum ţi-ar plăcea să te perceapă lumea?
Sinceră să fiu, nu mă mai interesează atât de mult. Eu aş vrea să fiu percepută exact aşa cum sunt eu: copilăroasă, chiar dacă viaţa a fost dură cu mine şi m-am maturizat devreme, foarte puternică, pe cât sunt de sensibilă, pentru că plâng foarte uşor, rămân uşor marcată, însă îmi revin foarte repede, mă ridic şi pot să-mi stabilesc anumite bariere, ambiţioasă, parcă nimic nu-mi stă în cale. Am o singură viaţă şi vreau să o trăiesc cum îmi place.
„Eu credeam că nu mă mai pot îndrăgosti, dar m-am trezit că tremur de iubire.“
Decepţiile pe care le-ai avut în viaţa personală ţi-au schimbat percepţia asupra relaţiilor?
Nu mi-e greu să mă ataşez, am observat că mă îndrăgostesc cu uşurinţă dupa un eşec. Am observat că inima mea încă poate să simtă iubire şi eu chiar credeam că nu mă mai pot îndrăgosti, că nu mai pot simţi, dar m-am trezit îndrăgostită, m-am trezit că tremur de iubire, că îmi stă aşa în gât şi nu mai pot să respir, am simţit fluturi în stomac. Şi asta pe mine mă bucură foarte tare pentru că eu credeam că m-am stricat. Sunt fericită că încă pot să simt. M-au marcat cu adevărat foarte tare decesele oamenilor importanţi din viaţa mea: bunica mea, naşul meu. În momentele respective s-a mai pus o barieră. Parcă sunt puţin mai rece faţă de anumite persoane, crezând că sunt mai singură pe lume, eu aşa mi-am explicat. Şi cred că o să-mi mai pun câte o barieră cu fiecare om care va dispărea din viaţa mea. Asta s-a schimbat. În rest, celelalte decepţii, parcă după fiecare zic: „Mamă, n-am suferit niciodată aşa mult!“ sau „Nu am iubit niciodată atât de tare!“. Eu după Cristi am crezut că nu o să mai pot să mai iubesc, că nu e bine să iubeşti, că suferi, că doare, dar mi-am dat seama că nu ţine de minte, ţine de suflet. Iar eu nu pot să trăiesc fără iubire. Şi am simţit din nou, îmi place să simt iubire şi fluturi în stomac.
Ce momente din viaţa ta te-au marcat puternic şi te-au făcut mai puternică?
Moartea bunicii mele a fost un moment foarte greu pentru mine. A fost singurul moment pe care aş putea să-l numesc greu. Au mai fost mici probleme, dar au trecut. Însă decesul bunicii mele nu ştiu dacă s-a vindecat. Încă nu m-am împăcat cu ideea.
„Nu vreau să regret nimic. Trecem prin toate lucrurile astea pentru că aşa trebuie“
Ce ai învăţat de la bunica ta?
Tot ce ştiu astăzi. Toate principiile pe care le am şi tot bunul-simţ. Pe toate le-am învăţat de la ea.
Regreţi anumite decizii din viaţa ta?
Nu vreau să regret nimic. Eu zic că pur şi simplu trecem prin toate lucrurile astea pentru că aşa trebuie. Orice lucru care mi se întâmplă, oricât de rău, eu zic că trebuie să trec prin el ca să fiu călită pentru altceva sau poate că aşa merit. Poate că plătesc pentru un lucru rău pe care l-am făcut. Mai am şi eu momente de răutate în viaţă pe care le fac cu uşurinţă fără să-mi dau seama. Poate că nu sunt cu intenţie, dar toate se întorc.
Tatăl tău s-a împăcat în cele din urmă cu drumul pe care l-ai ales?
Doamne! Nici nu ştiu când s-a împăcat cu gândul ăsta. Cred că după vreo cinci-şase ani. Şi nici atunci nu-i convenea.
Ce nu-i plăcea mai exact?
Faptul că eram expusă, că eram înconjurată de oameni răi, spunea el, că trăiam într-o lume falsă. Fiind fetiţa lui cea mică, poate că nu m-a văzut pregătită să intru în lumea asta în care oamenii mai sunt şi răi. Probabil de asta nu a vrut să fac parte din lumea asta. Dar văzând că sunt puternică şi că uşor-uşor m-am călit, acum s-a împăcat cu ideea.
Ce părere ai despre societatea actuală?
Eu mi-aş dori din tot sufletul meu să vină un alt potop, mare de tot, să se întâmple exact ca în trecut şi să cureţe Dumnezeu pământul de absolut tot. Să rămână exact ceea ce trebuie ca să repopuleze planeta. Am multe momente când spun asta.
Nu crezi că s-ar ajunge tot aici?
Ba da, dar s-ar mai curăţa puţin pentru că suntem aproape de explozie. Suntem prea aproape de lucruri grave. Sunt oameni care trec pe lângă alţi oameni care suferă, întinşi pe stradă, trec ca şi cum nu i-ar vedea. Sunt oameni care jupoaie animalele de vii, părinţi care îşi omoară copiii şi apoi îi topesc în sodă caustică sau îi aruncă la gunoi. Aceşti oameni nu au dreptul la viaţă. Eu văd altfel lucrurile. Dacă tu nu ai, lasă că îţi dau eu că nu mor fară lucrul ăsta. Tu chiar suferi. De ce să nu te ajut? Treci prin momente grele. Lasă-mă să fiu lângă tine, să te ajut, chiar dacă nu te cunosc. Eu sunt sigură că tu n-o să-mi dai în cap dacă te duc la mine acasă. Dar tu pe ascuns îmi dai în cap. Eu nu pot să ies din zona asta. Mi-aş dori din tot sufletul să pot să ies, să nu mai fiu aşa, să nu mă mai dărâme nimic, dar nu pot.
Se încarcă comentariile...
