INTERVIU Adela Popescu: „În copilărie, ai mei ştiau de unde să mă ia, pentru că mă auzeau mereu cântând în sat pe la vreo nuntă“
0
Cântăreaţa, actriţa şi prezentatoarea de televiziune Adela Popescu a aniversat sâmbătă, 8 octombrie, frumoasa vârstă de 30 de ani, care a prins-o împlinită pe plan personal şi profesional. Despre începuturi, copilărie, muzică, actorie, succes şi dragoste, într-un interviu de viaţă pentru „Adevărul“.
„Adevărul“: Cum te simţi să fii din nou la treabă, la „Vorbeşte lumea“, la scurt timp după naşterea lui Alexandru?
Adela Popescu: Atunci când am intrat în proiectul „Vorbeşte lumea“ eram deja însărcinată şi îmi propusesem ca maxim în luna a şaptea să îmi văd de drumul meu, să merg acasă şi să îmi pregătesc cuibul cum s-ar zice. S-a făcut luna a şaptea, „nu se poate, nu vreau să plec acum, e frumos, ne simţim bine“. Şapte luni jumate, opt luni, opt luni şi o săptămână, opt luni şi două săptămâni, până când Radu (Radu Vâlcan, soţul Adelei - n.red.) a zis „Sora mea! (Râde) Hai să mai stăm şi noi pe acasă!“ Dar mă simţeam foarte bine. Fizic, în afară de faptul că îmi era greu să urc scările, era totul perfect, nu mă durea nimic, nu mă simţeam foarte grea, nu îmi era rău, nu aveam nicio problemă. Vobisem cu ginecologul şi îmi spusese să fac ce făcusem şi până atunci, totul decurgea perfect, aşa că am stat în emisiune până cu foarte puţin înainte să nasc.
Apoi, sigur că am născut, am uitat complet, singura mea preocupare fiind copilul, dar începea noul sezon şi am fost întrebată dacă se poate să revin, m-am sfătuit cu soţul meu şi ne-am gândit: „Ce facem?“, m-a întrebat. „Îţi doreşti?“ – „Da, îmi doresc foarte mult pentru ca ma simt foarte bine, e un format care mi se potriveşte, mă identific cumva cu noua formulă, echipa este senzaţională, nu sunt probleme, nu sunt discuţii, nu sunt supărări, eu cu Cove mă înţeleg foarte bine“ – „Şi crezi ca o să poţi să te descurci noaptea? Păi hai să vedem ce presupune asta! Cât timp pierzi la emisiune? Atât! Deci asta înseamnă că tu între două alăptări ai putea să vii.“ – „Da, aş putea!“ – „Îţi asumi că vei fi obosită?“ – „Îmi asum“ – „Hai să mergem!“ Şi am hotărât să mă întorc. Sigur că dacă ar fi fost după mine, aş fi zis „hai să începem emisiunea peste trei luni“, dar sezonul atunci începea.
Adela Popescu şi Cove prezintă emisiunea „Vorbeşte lumea“ FOTO Pro TV
Şi te simţi obosită?
Am găsit o formulă prin care mă odihnesc, în sensul că noaptea eu stau cu copilul, pentru că se trezeşte să mănânce, însă de la şase dimineaţa îl ia Radu şi îl duce în living. Şi până la ora opt eu dorm două ore neîntoarsă. Apoi îi dau din nou să mănânce şi plec la emisiune, îl preia mama mea, care s-a mutat în Bucureşti pentru asta şi iarăşi, cât stau eu la emisiune, maxim trei ore şi jumătate, el e între două alăptări, deci de cele mai multe ori doarme. De abia acum o să fie puţin mai complicat, că am venit la interviu şi i-am lăsat de dimineaţă mamei mele nişte lăptic pentru masa de prânz, cum ar veni. În mod normal, dacă nu veneam aici, mă duceam acasă şi mânca.
Deci s-au reglat lucrurile bine pentru că atunci când spui că te-ai întors la serviciu, în general, asociezi cu opt ore de muncă, cel puţin. Dar asta e o situaţie aparte, sunt trei ore doar, şi atunci pot să jonglez. Dacă vrei să revii la normal şi să găseşti un echilibru în aşa fel încât să nu îl pui pe el pe planul doi, atunci e foarte bine. Pentru că se poate întâmpla să-ţi dedici tot timpul copilului şi nu zic că este rău, pentru că este o perioadă binevenită pentru toţi, însă s-ar putea să te frustreze toată treaba asta.
Cum este această nouă ipostază, de mamă?
Femeile nasc de când lumea şi toate mamele spun că puii lor sunt cei mai frumoşi şi mai deştepţi, toate sunt de acord că ni se schimbă complet viaţa, nu vreau să fac mai mare caz decât este, însă pentru mine e cea mai mare minune şi am înţeles-o la adevărata ei dimensiune pentru că mi s-a întâmplat la momentul potrivit. Cred că dacă năşteam când eram mai mică sau poate nu eram pregătită, n-aş fi perceput aşa. Dar acum, am fost pe deplin pregătită, sunt împăcată cu asta, nu-mi rămâne decât să fiu fericită. N-am alte angoase, pe care le-ar avea poate o mamă prea tânără, care poate simte că nu şi-a trăit viaţa, că poate nu e cu partenerul potrivit, că poate ar fi trebuit să mai aştepte. Eu, de exemplu, n-am avut depresie postnatală, dar la asta a contribuit faptul că el e un copil foarte vesel, n-a avut colici, e o bucurie, te duci la el şi râde tot timpul. În afară de trezitul ăsta nopţile, el nu mi-a creat nicio problemă. Asta o dată, doi - Radu m-a ajutat foarte mult, în prima săptămână a fost mai stângaci aşa, cam pleca la farmacie des. Cum auzea că lipseşte ceva prin casă: „Mă duc eu!“ Ca să plece, că se gândea: „Ce fac eu acuma cu copilul, e prea mic, asta a mea nu mă mai bagă în seamă, e numai cu el...“ (Râde) Dar după o săptămână ne-am revenit. În prima săptămână ne-a ajutat mama lui foarte mult, acum şi mama mea şi nu rămâne decât să fie frumos.
Adela Popescu, la plimbare cu fiul său Alexandru şi cu mama sa FOTO Facebook Adela Popescu
Radu cum s-a schimbat de când e tătic?
De exemplu, Radu este plecat acum cu un proiect la Miami şi este desigur într-un hotel frumos, cu piscină, cu evenimente la care trebuie să meargă, cu limuzine şi aşa mai departe şi e distrus, vrea să vină acasă. (Râde) Mă pune să îi trimit tot timpul poze, mă sună pe FaceTime, vorbim numai aberaţii: „S-a trezit pe stânga sau pe dreapta? Cu ce l-ai îmbrăcat?“ Alexandru a făcut picioruşele aşa grăsane şi i-am trimis o poză doar cu picioruşele, iar el: „ododo, băiatul lui tata!“ şi deodată: „L-au strâns şosetele!!!“ Zic: „Unde ai văzut tu?“ – „Uite, sunt două urme acolo!“ – „Nu l-au strâns şosetele, crede-mă că dacă...“ – „Ba da! Nu este nicio problemă, o să-i cumpăr eu şosete mai mari, dar vă rog să-i daţi jos alea că pe semne că-l strâng.“ – „Nu-l strâng!“ Şi a început o întreagă dezbatere: „Ţi-am trimis poze şi înainte să-i fac poza asta, de la băiţă, ai văzut semne acolo?“ – „Nu, dar...“ – „Păi nu sunt semne, crede-mă!“ Poza era făcută sub o lustră care are nişte chestii care lăsau o umbră. Deci a fost analiză pe text vreo două zile cred. Deci aşa este Radu, crede-mă! (Râde)
Ai fost la un moment dat, la scurt timp dupa naştere, criticată de fani pentru o poză în care apăreai nemachiată, cu Alexandru în braţe. Te-au afectat comentariile răutăcioase?
Ideea cu poza aceea e următoarea: era făcută în prima săptămână după ce născusem şi nu era făcută cu gândul de a fi publicată. Eu stăteam cu copilul afară şi Radu ne-a făcut pur şi simplu nişte fotografii. Eu venisem după o naştere care a fost complicată, în sensul că am avut un travaliu foarte lung, foarte dificil, naşterea a decurs bine, dar până la ea am trecut prin multe. Apoi a urmat panica asta cu copilul, că nu ştii ce şi cum să-i faci, şi eram nedormită... Prima săptămână e grea! Aia a fost o poză făcută atunci şi eu am vrut să o postez pentru că eu pe Facebook-ul meu postez tot felul de lucruri şi pentru că acum mi se întâmplase ceva atât de important, nu voiam ca oamenii să creadă că vreau să-l ascund pe copil, era un cadou pentru ei, dar nu am vrut nici cu faţa pentru că mi se părea prea mic şi am pus poza aia. Într-adevăr, eram foarte obosită. Eu nu le zic oamenilor: „Cum? Că eu arătam bine!“ Nu, nu arătam bine. Nici nu eram spălată pe păr, pentru că nu ai timp în perioada aia, aveam şi cearcăne, iar la naştere am avut şi un fel de erupţie pe faţă, de la cât am forţat, mi s-au rupt nişte vinişoare pe faţă. Într-adevăr, nu eram în cea mai bună formă a mea. Dar pe mine ce m-a uimit a fost că, în primul rând, nu au înţeles momentul şi, în al doilea rând, eu nu prea postez fotografii cu mine prea dichisită. M-am mirat că au fost atât de şocaţi.
De ce crezi că oamenii reacţionează aşa în faţa naturaleţei?
Pentru că majoritate vedetelor care postează fotografii cu copiii lor cred că n-au avut curajul să facă asta, să se pozeze exact aşa cum sunt. Pozează în momentul în care arată bine, sunt machiate, nu a existat un precedent. Dacă toată femeile, indiferent că sunt vedete sau nu, postau fotografii în care arătau cum arată orice femeie normală, n-ar mai fi fost demenţa asta. Dar când toate celelalte sunt glam, tu ca cititor zici: „păi stai, mă, cutăreasca a născut şi ai văzut pe patul de spital ce frumoasă era!“
Atunci când te gândeşti la copilărie, care sunt primele lucruri care îţi vin în minte?
Crăciun, zăpadă şi chiar de curând am avut o noapte plină de nostalgii că m-am oprit să cumpăr nişte struguri şi am luat şi nişte porumbi să-i fierb. Am ajuns acasă, am început să-i desfac şi mi-am băgat nasul în mătasea de porumb. Deci m-am întors în copilărie cu o viteză… şi mi s-a făcut atât de dor, Doamne, un dor dureros. Pentru că a fost foarte frumos şi a fost o copilărie obişnuită. Eu în copilărie nu mâncam porumbi fierţi, îi sădeam, îi răriţam şi îi şi culegeam. Adică făceam parte din viaţa de la ţară cu totul, am fost un copil care mergea la muncă de dimineaţa până seara în vacanţa de vară. La fel cu via, eu când mă gândesc la culesul viei îmi amintesc că de abia aşteptam pauza de masă să mâncăm la umbra viţei de vie. Ştiu că sună aşa idilic, dar nu era, pentru că era prăpăd de căldură. Eu am avut o copilărie în contact direct cu natura.
Cum vă jucaţi voi?
Tatăl meu fiind profesor de sport şi având fraţi mai mari, am avut de la el rachete de tenis, patine, schiuri şi jucam fotbal, jucam tenis, săream elasticul. Iarăşi, îmi amintesc când mergeam cu bunicul meu să arăm pământul: el avea în spate plugul, de care ţinea, şi eu mă urcam pe cal, care trebuie dirijat şi trebuie să o ţii drept, că altfel tai porumbul. Eu îi dădeam comenzi calului, îmi zicea tataie din spate „cea!“, iar eu trăgeam de hăţuri la dreapta, când zicea „hăis!“ trăgeam la stânga. Ei, şi în acele zile toride de vară eu stăteam pe cal şi îmi imaginam că sunt pe scenă şi cântam toate nebuniile de melodii. (Râde) Cred că de asta am şi o imaginaţie extrem de bogată şi sunt foarte creativă, pentru că a fost nevoie din nimic să fac mult.
Ai mei ştiau de unde să mă ia pentru că mă auzeau cântând pe la vreo nuntă. Când era nuntă în sat, ziceau: „Unde e?“ - „La Giorgică al lui Vasile, ia auzi cum cântă!“ Îmi plăcea la nebunie. Lăutarii veneau la nunţile de la Şuşani de joi seara. Stăteau vineri, sâmbătă, duminică şi luni, pentru că luni era ziua celor care au muncit la nuntă şi a celor care n-au putut să vină duminică. Vinerea, geană eram pe ei că era pauza de sarmale. Când vedeam că au luat pauză, pac! luam microfonul şi începeam. Îţi dai seama ce cântam eu: Loredana Groza, Queen, Partizan, naiba auzise de ei pe acolo. Oamenii voiau să audă muzică populară, frumos, nu! Cântam şi în autobuz, îmi amintesc că m-am înscris la nişte cursuri de pian şi cel mai apropiat oraş de Şuşani era la 40 de kilometri, o oră. Tot drumul în autobuz eu cântam. Eu nu ştiu ce ziceau oamenii ăia, n-aveam pic de jenă, incredibil! (Râde) Mă şochează şi acum. Mă ridicam să le cânt şi ei aplaudau. Eram în clasa a cincea, a şasea şi a şaptea, că apoi m-am mutat la Bucureşti.
De ce atunci?
Începusem să merg la festivaluri prin ţară. Am şi câştigat destul de multe premii. Ai mei s-au prins că e treabă serioasă şi în acelaşi timp am fost într-o tabără la Năvodari şi acolo m-am întâlnit cu Mihai Constantinescu, care m-a auzit cântând şi mi-a zis: „Măi, fetiţă, dar ce voce ai tu! Nu vrei tu să vii să-ţi fac nişte melodii?“ Eu: „Daaa, dar ştiţi că noi nu prea avem bani...“ – „Dar nu e nicio problemă că îţi dau nişte negative gratis.“ Şi am fost nevoită să fac câteva drumuri la Bucureşti singură, schimbam mijloace de transport şi tren, microbuz, tramvai, metrou, şi atunci au zis ai mei: „copilul ăsta, ca să aibă o şansă, trebuie să se mute la Bucureşti!“ Norocul meu a fost că aveam fraţii în Bucureşti, plus o mătuşă şi am plecat în Capitală fără părinţi.
Adela Popescu pe scena festivalului de copii „Ti amo“, de la Oneşti, la vârsta de 12 ani
Cine ţi-a descoperit talentul şi te-a îndrumat spre muzică?
Calul Gruia. (Râde) Fraţii mei au avut o trupă când erau tineri şi s-au prins că am voce. Cântam foarte mult cu fratele meu la chitară şi îmi amintesc că am luat-o pe mama şi am fost la festivalul Ti Amo de la Oneşti, primul la care am participat. Nu ştiam ce înseamnă. Am urcat pe scenă şi au zis: „Da, haideţi!“ – „Păi da.“ – „Păi să înceapă negativul.“ – „N-am negativ.“ – „Ai venit aşa fără negativ?“ – „Da.“ Şi am cântat „Mociriţă cu trifoi“. Am luat premiu întâi, fără negativ, fără nimic. Şi apoi am început eu să îmi dau seama care e schema cu negativele, cu piesele, cu compozitorii. M-am dus la Bucureşti în clasa a VIII-a, apoi am intrat la liceul „Dinu Lipatti“ şi am luat castingul pentru „În familie“ (2002), de la Prima TV, am fost cu întreaga clasă pentru că eram la o clasă de actorie.
Puţini oameni ştiu că tu formasei o trupă împreună cu Elena Gheorghe, prin 2001, Viva. Cum s-a întâmplat?
M-am înscris la festivalul de la Mamaia, la îndemnul lui Mihai Contantin. Eu aveam 13 ani, trebuia să ai 14. „Pai şi cum facem?“ - „Zi şi tu că ai 14!“ M-au băgat, am luat preselecţia şi am intrat în festival. A fost o perioadă de pregătire pe undeva pe la Constanţa şi acolo, în cameră, am stat cu Elena Gheorghe şi ne-am împrietenit foarte bine. Era la modă cu trupele atunci şi am zis hai să ne facem şi noi trupă. Am înregistrat două melodii, pe care ni le compusese colegul nostru de clasă, din liceu. Şi nu pot să uit, am participat la un spectacol la ASE şi nu aveam microfoane. Şi am zis: „Bun, dacă nu avem microfoane, punem pozitivele“ - „Şi la ce cântaţi?“ - „La telefoane.“ Am luat telefoanele şi ne făceam că aveam microfonul în mână. (Râde) Pe cine păcăleam, eu nu îmi dau seama. Şi am mai fost la emisiune la OTV. În glorie s-a închis proiectul. I-am zis Elenei apoi: „Norocul nostru că s-a ivit altceva că altfel praful se alegea de noi.“ (Râde)
Adela Popescu şi Elena Gheorghe, pe când aveau 14 ani
Tu ai cântat cu 3SE piesa „Clipe“, înainte să devii cunoscută în „Numai iubirea“. Cum a venit aceasta colaborare?
Cu mult înainte de „Numai iubirea“. Deci fii atentă cum a fost: Am cunoscut-o pe Selena de la Candy, care mi-a spus că-l ştie ea pe Laurenţiu Duţă şi am mers cu alte două prietene de-ale mele să ne audă. El tocmai înregistrase piesa „Clipe“ şi avea nevoie de o voce feminină. Când ne-a băgat în studio, eu am fredonat ceva, i-a plăcut foarte mult cum cânt şi direct am înregistrat-o şi m-am trezit cu ea pe la radio. Apoi a fost foarte drăgut că ei participau la MTV Music Awards şi m-au luat cu ei pe scenă. Mi-au zis: „Vino, că avem concert!“ Pfoa! Îţi dai seama! Mi-a croşetat mama o rochie albă, mulată, plină doar în zona sânilor şi mai jos, cu mâneci lungi, frumos de tot (Râde). Şi m-a impresionat că m-a coafat o fată. Am cântat cu ei şi mi s-a părut că mi-au dat importanţă. În clip nu m-au luat. (Râde)
Următorul pas a fost „Numai iubirea“? Cum ai aflat de casting?
Filmasem deja „În familie“ şi îi cunoscusem pe regizorii cu care lucrasem. Unul din ei, Iura Luncaşu, urma să fie regizor pentru „Numai iubirea“. La agenţia de casting la care eu am ajuns să mă înscriu ulterior, pentru că am aflat că se face o reclamă, mi-au făcut nişte poze şi a fost cumva ciudat, pentru că şefa de acolo m-a luat deoparte şi mi-a zis: „Vrei să joci în prima telenovelă românească?“ Nu mă cunoştea, văzuse nişte poze cu mine. Nu m-a întrebat dacă vreau să particip la casting, m-a întrebat dacă vreau să joc, ceea ce suna ca o promisiune. Eu am zis „ce o mai fi şi asta? Dar da, normal!“. Aş fi lucrat orice în perioada aia, pentru că eram la liceu. Aflasem că de fapt Iura Luncaşu, care fusese regizor la „În Familie“, mă chemase la această probă. Am dat mai multe zile de probă cu el. Eu dădusem probă pentru rolul pe care l-a interpetat Oana Zăvoranu. Nu mă recomanda nimic pentru acel rol, motiv pentru care nu l-am luat, dar le-a plăcut atât de mult de mine, încât mi-au inventat unul, respectiv sora Oanei Zăvoranu.
Actorii din prima telenovelă românească, „Numai iubirea“ FOTO Acasă TV
Succesul imens al telenovelei te-a adus rapid în atenţia publicului. Cum a fost să te trezeşti dintr-o dată în atenţia permanentă a presei şi a românilor?
Dacă mă întrebi dacă a fost frumos, o să zic că nu. Dacă mă întrebi dacă a fost greu, o să zic că da. De ce? Pentru că era prima telenovelă şi nimeni nu ştia cum trebuie să arate un program de lucru. Aveam în principiu schiţată o idee - să venim la opt acolo şi să terminăm când se termină. Nu ştia nimeni dacă o echipă de filmare trebuia să filmeze 24 de secvenţe sau doar 12 şi atunci noi filmam până nu mai puteam. Au fost nenumărate seri în care am dormit la Buftea. Mai mult decât atât, eu eram un copil care nu înţelegea ce înseamnă neapărat un rol. Mie dacă îmi spuneai: „Adela, te pui în cap!“, eu mă puneam în cap. Dacă îmi spuneai: „Adela, acum trebuie să plângi în hohote!“, eu mă duceam într-un colţ, mă gândeam eu la ale mele şi plângeam în hohote, dar nu plângea personajul, plângeam eu în hohote, îmi provocam o trăire atât de intensă care să-mi determine mie plânsul. Asta e foarte greu pentru orice creier, te consumă foarte mult, pentru că la un moment dat subconştientul tău nu mai ştie ce e adevăr, ce e realitate.
Sunt nişte tehnici pe care eu acum le cunosc, despre cum pot să ajung la o anumită stare, dar atunci nu ştiam, eram mică, mă luase de cap pentru că i-am cunoscut pe Corina Dănilă, Alexandru Papadopol, Iurie Darie – erau vedete. Şi eram şi eu, fata de la Şuşani, printre ele. Sunt momente pe care nici nu mi le amintesc, atât au fost de intense. Plus că filmam atât de mult încât eu nu ştiam că e zi, că e noapte, că s-a schimbat anotimpul. Primul şoc pe care l-am avut a fost cand Ruxandra Ion ne-a zis: „În weekend mergem la mall să daţi nişte autografe.“ M-am gândit că stăm la o măsuţă şi dăm nişte autografe. Când am coborât pe scenă şi am văzut că era să se dărâme mall-ul, pur şi simplu nu-mi venea să cred ce se întâmplă, pentru că eu nu am luat asta treptat. Dacă nu stăteam deloc pe stradă şi filmam non-stop, eu nu vedeam că oamenii ne recunosc, nu ştiam ce se întâmplă afară. Eu doar auzeam că sunt nişte super ratinguri, dar nu înţelegeam concret care este impactul. După care am intrat din nou în filmări, iar n-am mai ştiut ce se întâmplă şi apoi am plecat cu caravanele. Nu pot să zic că mi-a plăcut. Culmea, eu nu sunt un om căruia să-i placă să fie în centrul atenţiei. Dacă s-ar putea şi când mă duc la film, să intru pe uşa din spate, ar fi perfect. Eu şi Radu plecăm când încă e întuneric. Dar nu îţi imagina că sare lumea pe noi, ci pur şi simplu suntem nişte oameni foarte discreţi, deşi comunicăm mult.
Eu mă simţeam atunci nedemnă, pentru că veneau nişte copii pe care eu îi consideram superiori mie. Poate că vorbeau mai multe limbi străine, poate că învăţau mai bine la şcoală, că eu la asta mă raportam îţi dai seama, şi erau fanii mei. Iar eu eram o fetiţă care a avut un noroc uriaş să dea un casting bun şi să intre în acest serial, nimic mai mult. Nu eram nici cea mai frumoasă, nici prea talentată, nici prea inteligentă, eram un om normal, într-o situaţie excepţională.
Tu şi Dan Bordeianu eraţi un cuplu de succes. Inimile multor tineri s-au frânt când relaţia voastră a luat sfârşit. Ai putea să-mi spui de ce n-a mai mers?
Relaţia cu Dan a fost o relaţie atipică încă de la început, în sensul că eu nu avusesem nicio relaţie până atunci, era primul meu prieten, diferenţa dintre noi era destul de mare. Dan era un tip care era în lumea asta de mai mult timp, eu de abia intrasem. Eu eram învăţăcelul, el era acest guru. Lucrurile nu au fost niciodată pe picior de egalitate între noi. Eu mă uitam la el cu foarte multă admiraţie, el încerca să mă înveţe. În afară de lucruri care ţineau de generozitate, caracter, eu nu puteam să-l învăţ pe el altceva. Şi lucrurile astea creează la un moment dat un dezechilibru. Mai mult decât atât, noi eram doi oameni care şi-au început relaţia pe platourile de filmare şi ea n-a mai continuat niciodată în altă parte. Pentru că noi terminam programul la 12 noaptea şi a doua zi eram din nou la filmări. Cât timp am avut o relaţie, noi am filmat non-stop. În weekend-urile în care am fi putut să fim la munte, noi eram plecaţi cu caravana. Deci efectiv eu nu ştiu cum a fost relaţia mea cu Dan. Nici nu a fost o relaţie normală. Filmam non-stop, eram două personaje, la un moment dat nu mai ştiam dacă sunt eu îndrăgostită sau e Alina (n.r. – personajul), nu ştiam dacă pe mine mă impresionează personajul pe care îl interpretează sau el. Pentru că noi eram tot timpul personajele. El vorbea cu vocea personajului, făcea gesturile personajului, mă mângâia ca personaj, cum ar veni. Eu ştiam că trebuie să fiu îndrăgostită de el. Trăiam acolo. N-am fost deloc noi. Aşa a fost prima mea relaţie. Nu ştiam cum ar putea să fie altfel. Dan este un om de la care am învăţat mult, profesional, în mod special. Şi acum, când ne întâlnim e totul absolut normal.
Ai dat la UNATC deja după ce devenisei cunoscută la Acasă TV. Ai considerat că ai nevoie de aceste studii pentru a căpăta mai mult respect în lumea artistică?
Era o combinaţie. Trăiam printre actori şi discuţiile între actori sunt speciale, aparte. Au un anumit limbaj, au anumite cunoştinţe care nu-i fac neapărat mai deştepţi decât pe ceilalţi, dar sunt lucruri pe care le au actorii în comun şi mie îmi plăcea lumea asta. Îmi plăcea că sunt boemi, îmi povestea şi Dan cum a fost el în Pod, la facultate, mi se părea fantastic şi mă simţeam prost că eu nu cunoşteam lucrurile alea. Şi doi la mână, de exemplu, când faci o scenă simplă - tu eşti directoarea unei agenţii şi vine angajatul şi îţi spune: „S-a prăbuşit piaţa!“ -, tu trebuie să reacţionezi cum îţi spune regizorul. Începi să faci un exerciţiu de imaginaţie, să apelezi la memoria afectivă şi să zici: „În ce situaţie din viaţa mea am fost pusă într-o ipostază similară?“ Şi îţi aminteşti cum ai reacţionat. Eu apelând tot timpul la memoria mea afectivă, ajunsesem să-mi epuizez toate experienţele de până atunci, eu nemaipunând altele la loc, pentru că filmam tot timpul. Consumasem tot şi ajunsesem să mă cam repet. Eram pe pilot automat şi am zis că nu se mai poate şi hai să vedem ce e de făcut. Am zis că facultatea e o bună idee. Rucsandrei nu i-am spus pentru că ea nu era de acord, filmând tot timpul, ea nu-şi imagina când aş fi putut să fac şi facultatea, avea nevoie de disponibilitatea mea. M-am pregătit pe ascuns toată vara, în toamnă am dat examen şi am intrat prima, cu 10 şi cu patalamaua la mână m-am dus şi i-am spus: „Uite, eu vreau să fac facultatea asta!“ M-a lăsat, fireşte, s-a bucurat pentru mine.
Povesteşte-mi puţin de perioada studenţiei. Aveai timp să mergi la facultate?
Mi-a plăcut foarte mult. Perioada aia a coincis cu o pauză de la seriale. Eu în primul an am fost zi de zi la şcoală şi mi-a plăcut atât de mult! Îmi plăcea că aveam gaşcă, îmi plăceau examenele şi tot ce învăţam. Apoi, am intrat din nou într-un proiect şi mă descurcam cum puteam, îmi dădeam examenele, m-au ajutat colegii, n-a fost uşor. Dar tânjesc după perioada aceea şi îmi pare rău că nu am stat mai mult în atmosfera aia. Colegii mei dădeau petreceri în cămin. Da, eu veneam cu maşina personală şi mă duceam şi dormeam într-un apartament frumos, dar îmi plăcea cu ei.
Dintre toate serialele şi filmele în care ai jucat, ce rol ţi-a plăcut cel mai mult?
Îmi trezeşte nostalgii personajul Alina din „Numai iubirea“ şi personajul comic-negativ din „Iubire şi onoare“, pentru că oamenii m-au descoperit de abia atunci că eu am umor, eu jucând tot timpul personaje principale serioase. Şi de abia în „Iubire şi onoare“ am putut să-mi dau arama pe faţă şi atunci m-am distrat copios.
Tot serialele l-au adus şi pe Radu în viaţa ta. Care au fost lucrurile care v-au adus împreună?
În primul rând, când a venit Radu în Buftea, fetele erau ceva de genul: „Uaaa, l-ai văzut pe Radu Vâlcan?“ Era perioada lui de glorie. Mie întotdeauna mi s-a părut un bărbat bine, dar nu am fost niciodată atrasă de fizicul unui bărbat. Nu mi s-a întâmplat niciodată să văd un bărbat şi să zic: „Mamă ce aş pleca cu el acasă!“ Atunci eu îl vedeam pe băiatul ăsta care era foarte drăguţ, dar atât, adică am putut să-l observ, fiindu-mi coleg, că era foarte cuminte şi ascultător, riguros, cu bun simţ, ca om mi s-a părut fain. Mai târziu, am avut noi o deplasare la Bodrum, când am stat mai mult de vorbă, ne-am cunoscut mai mult şi am descoperit la el o chestie pe care n-am mai întâlnit-o la altcineva: este un om extrem de cinstit.
Ştii că se întâmplă uneori să promiţi unui prieten că te vezi cu el şi ţie nu-ţi mai arde, încerci să găseşti o scuză, el nici măcar atât nu face. El îţi spune: „Nu mai ies că sunt obosit.“ Toţi mai ajustăm cumva şi mi-a zis: „Ce-ar însemna, tu să-i spui că eşti la munte şi să te vezi cu el în trafic“, pentru că nu ştiu cum se întâmplă că exact atunci când minţi o păţeşti. Deci am descoperit în el un om extrem de cinstit şi apoi a avut capacitatea să-mi spună lucrurile complicate şi importante într-un mod simplu, dar nu mă refer la exprimare. Şi eram uimită cât de curat, de simplu şi de limpede pare, eu care eram obişnuită să dramatizez. Mie Radu îmi dă foarte multă linişte şi din prima clipă am putut să fiu eu cine sunt cu adevărat. El îmi ştie toate meschinăriile şi nu mi-e teamă că mă judecă. Asta e esenţial într-o relaţie. Pentru că se întâmplă aşa: te îndrăgosteşti de o persoană, în perioada aceea, eu vin cu prea-plinul meu şi povestesc tot ce mi s-a întâmplat şi toate filmele, toate cărţile, el la fel. Dacă nu puneţi la loc lucruri, ele se consumă. Dacă faci pasul cel mare în primul an, ai toate şansele să divorţezi din cauză că te-ai căsătorit când tu nu ştiai cu cine te căsătoreşti. Tu ai nevoie să laşi un timp să treacă în care să dispară şi mirajul şi poezia, trebuie să dispară toate lucrurile astea şi să te căsătoreşti cu adevăratul om, nu cel care părea a fi. Şi tu la fel, nu mai eşti la fel de interesantă. Dacă lucrurile se întâmplă în punctul ăsta, eu cred că are toate şansele să meargă.
Cum v-aţi dat seama că v-aţi îndrăgostit unul de celălalt?
Săracul, m-a curtat mult pe mail. Pentru că nu era în Bucureşti, eu ca să o fac pe mama parte din viaţa mea cât mai activ, i-am dat parola de la mail. Să vadă şi ea ce proiecte am, pentru că uneori îmi e greu să i le explic, dar le vedea acolo. Radu, care făcuse rost de mail-ul meu ca să îmi trimită nu ştiu ce muzică, începuse să mă curteze pe mail. A început să-mi dea nişte mesaje foarte frumoase, destul de romantice, drăguţe şi fine şi încerca să nu mă deranjeze, cu foarte mult bun simţ. Abia acum, de curând, mi-a zis mama: „Eram la curent cu tot ce vorbeaţi“ (Râde) Mamă, dar aşa mi-a plăcut de el!“ Că era elegant, era finuţ.
Adela Popescu şi mama ei FOTO Pro TV
Cum te-a cerut în căsătorie?
Eu m-am prins. (Râde) În primul rând că a fost foarte „discret“. Eram la un moment dat la masă cu verişoara mea şi cu prietenul ei. El a plecat cu iubitul verişoarei la baie. Verişoara mea a primit un mesaj şi s-a schimbat aşa la faţă, ştii cum e când îţi dai seama că un om te minte. Şi mi-am dat seama: „Aha, Radu a plecat cu Mihai, Mihai i-a dat mesaj, ia să vedem ce se întâmplă“. Şi ea îmi zice: „Mamă, ce mişto e inelul ăsta al tău! Ia dă-mi-l şi mie!“. În capul meu eram ceva de genul: „Zi direct ce vrei...“ I-am dat inelul, am ştiu că vrea să-mi măsoare inelul. Nu s-a întâmplat nimic în primă fază. A trecut timpul, după care Radu a avut vreo două zile în care mi-a zis că merge nu ştiu unde, ori eu ştiu mereu unde merge, dar acum era aşa laconic. Eu am ştiut că se duce la bijutier. În loc să fiu ca o femeie normală să mă gândesc că se duce la o altă femeie, eu am zis că el se duce la bijutier, în momentele în care nu prea venea pe acasă. Într-o zi îmi zice: „Iubitaaa, am aflat că boxele alea pe care vrem noi să le cumpărăm sunt mai ieftine la Ruse.“ Eu i-am zis apoi: „Bine că mi-am dat seama ce vrei să faci, că altfel eu nu veneam cu tine la Metro la Ruse (Bulgaria) să cumpăr nişte boxe. Eu nu am crezut asta, dar am venit, că altfel nu mă urcam în maşină, ai înnebunit?“ Dar eu dându-mi seama ce vrea, am zis: „Da, hai să luăm boxele de la Ruse!“.
Drumul a fost foarte stângaci pentru că eu ştiam că vrea să mă ceară, el ştia că vrea să mă ceară. Ulterior, mi-a şi mărturisit că avea în minte vreo trei variante de cerere şi le tot repeta în gând. Eu mă gândeam cum reacţionez, ce fac, mă emoţionez sau nu. Era o linişte în maşină… Ce a fost foarte drăguţ a fost că înainte să ajungem să luam boxele, mi-a zis să trecem să mâncăm ceva. Ideea este că prima oară când m-a invitat el în oraş a fost la Ruse. Pentru că eu am zis aşa: domne, eu nu vreau să ies cu tine, să îmi dau seama că nu-mi place de tine, dar între timp m-au prins paparazzii şi am apărut în presă că am o relaţie, dar eu n-am, doar am ieşit cu tine o dată. După care mai cunosc un băiat şi mă prind paparazzii iar. Şi uite cum mă transform eu, din nişte încercări de a-mi găsi fericirea, în una care umblă din floare în floare. Şi atunci i-am zis: „Dacă vrei, mergem la Ruse, să nu ne vadă cineva, că poate nu-mi place de tine şi nu vreau să mai ies a doua oară.“ Noi eram destul de vânaţi în perioada aia şi dacă ieşeam prin Bucureşti, sigur ne prindeau paparazzii. A venit, m-a luat cu maşina şi am mers şi am mâncat într-un restaurant.
Şi de data asta a căutat acelaşi restaurant, la Ruse. Eu nu mi-am dat seama de schema asta, dar ştiam că era oraşul în care ne-am văzut. Şi la restaurant ne-am aşezat la masă, am comandat, a venit felul unu, a venit felul doi, el se vedea că e agitat şi mă gândeam „Mamă, până vine acum desertul, până mai comandăm un vin…“ şi zic: „Hai, zi ce vrei să zici!“ şi el (imitându-l) „Ce?! De unde ştii?“ Mai să ne certăm că de unde ştiu. L-a bufnit râsul şi până la urmă a scos inelul şi a zis: „Vrei?“ - „Vreau“. Am lăcrimat amândoi şi apoi parcă am păşit într-un vis. Perioada aia a fost mai frumoasă decât a fost după ce ne-am căsătorit, în sensul că a fost ceva diferit, pentru că după ce ne-am căsătorit nu am simţit o schimbare. Dar după cererea asta, s-a schimbat totul. Era foarte emoţionant totul, parcă pluteam amândoi, râdeam încontinuu, era certificarea faptului că ne dorim să mergem în acelaşi loc.
Adela Popescu şi Radu Vâlcan, în ziua nunţii lor FOTO Facebook Adela Popescu
Care sunt cele mai mari calităţi şi defecte ale tale?
Am umor şi energie, sunt fidelă şi în prietenii şi în relaţie, sunt foarte creativă, mă adaptez oricărei situaţii, am o intuiţie bună, iar la defecte: sunt repezită, mă plictisesc repede, mănânc mult, mi-e foarte greu să mă abţin de la mâncare şi am tendinţa clară să fac o diferenţiere între familia mea şi restul. Sunt puţine persoane pe care pot să spun că le iubesc cum îi iubesc pe ai mei. Unii oameni au capacitatea asta.
Dacă ar fi să alegi între muzică, actorie şi televiziune, ce ai alege?
Se pare că în clipa asta am şi optat deja, televiziunea, dar pentru că e o combinaţie. Adică nu-ţi imagina că acum îmi place să merg să prezint evenimente, nu, îmi place contextul ăsta, mă înţeleg foarte bine cu Cove, cu echipa, e un format relaxant, care nu intră în vieţile oamenilor cu buldozerul, asta nu mi-ar plăcea să fac, o emisiune de scandal. Nu consider că am făcut o alegere, pentru că, de exemplu, la teatru merg în continuare, dar doar la spectacolele din Bucureşti, şi muzica nu e o meserie neapărat, e felul în care trăieşti, eu cânt tot timpul. Sigur că vorbesc cu compozitorii şi îmi trimit piese şi când o să găsesc o melodie care îmi place foarte mult o s-o şi scot. N-am renunţat la ideea asta deloc.
Carieră solo sau reiei colaborarea cu DJ Project?
Nu cred că mai fac asta pentru că atunci când colaborezi cu cineva trebuie să mergi la toate concertele, că aşa e normal, iar eu n-aş mai putea acum, cu copilul, aş încurca.
Care sunt lucrurile care te fac fericită?
Când doarme Alexandru, o mâncare bună mă face foarte fericită, gândul că o să avem prima vacanţă în trei mi se pare superb, de abia aştept. Îmi place să vorbesc cu prietenele mele, facem teleconferinţă, cu Alina şi cu Dana, ne sunăm toate trei şi ce hăhăială iese, n-ai idee, ore întregi putem să vorbim.
Se încarcă comentariile...
