Ducesa Kate, despre sentimentul „de vinovăţie ca tânără mamă“: „Am subestimat impactul şi schimbarea din viaţa noastră“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ducesa de Cambridge Kate Middleton (38 de ani), soţia prinţului William (37 de ani), şi-a mărturisit „sentimentul de vinovăţie de mama“ într-un podcast publicat sâmbătă, 15 februarue, şi înregistrat cu scopul de a acorda mai multă atenţie copilăriei timpurii.

Kate a mărturisit în interviul de 40 de minute al podcastului „Happy Mum, Happy Baby“, care numără deja cinci sezoane, că era „tot timpul“ îngrijorată dacă este o mamă bună, adăugând că „mamele care spun că nu suferă, în realitate mint“, scrie news.ro.  

„Să-ţi pui la îndoială propriile decizii, propriile păreri şi toate aceste lucruri, aceasta începe din momentul în care ai un bebeluş. Am subestimat complet impactul şi schimbarea din viaţa noastră“, a declarat ducesa. 

Kate a evocat şi dificultăţile cu care s-a confruntat în timpul sarcinii, în special greţurile matinale, dar a adăugat că ea a „găsit plăcere în noua viaţă“ de când este mamă. 

Ducesa de Cambridge a lansat miercuri un sondaj amplu cu scopul de a găsi cheia prin care să creştem o generaţie „fericită şi sănătoasă“. Această iniţiativă este susţinută şi în podcast. Ea a povestit în special cum „propria copilărie“ i-a influenţat modul în care se comportă. 

Potrivit ducesei, capacitatea sa de a trăi din plin momentele petrecute cu cei care o înconjoară a moştenit-o de la „bunica extraordinară“, care „ne acorda mult timp, jucându-se cu noi, făcând activităţi manuale sau gătind cu noi“. 

„Voi încerca să reiau o mare parte din aceste momente petrecute cu ea în cele alături de copiii mei“, s-a confesat ea, pledând în favoarea unei atenţii mai mari acordate acestei „perioade vitale“, copilăria, „de la sarcină la vârsta de cinci ani“. 

În precedentul interviu, Kate a mărturisit că s-a simţit „uneori singură şi destul de izolată“ ca tânără mamă. Cumnatul ei, prinţul Harry, şi soţia Meghan s-au confesat şi ei în octombrie, povestind într-un documentar dificultăţile lor în calitate de tineri părinţi. 

Prinţul William şi Kate Middleton s-au căsătorit în anul 2011 şi împreună au trei copii: prinţul George (6 ani), prinţesa Charlotte (4 ani) şi prinţul Louis (20 de luni).

Prinţul William şi Kate Middleton, la botezul celui de-al treilea lor copil, prinţul Louis FOTO Guliver/Getty Images

kate middleton foto getty images
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite