Ziua Economistului şi Ziua Profesorului de Economie, celebrate la Academia de Studii Economice, pe 20 şi 21 noiembrie

Ziua Economistului şi Ziua Profesorului de Economie, celebrate la Academia de Studii Economice, pe 20 şi 21 noiembrie

Academia de Studii Economice din Bucureşti organizează în zilele de 20 si 21 noiembrie o serie de evenimente dedicate Zilei Economistului şi Zilei Profesorului de Economie.

Miercuri, 20 noiembrie, va avea loc ediţia a doua a Forumului Naţional al Economiştilor din România, cu tema „Viitorul economiei româneşti în contextul evoluţiilor globale”. Lucrările se vor desfăşura în cadrul următoarelor secţiuni: Dezvoltarea de competenţe antreprenoriale pentru economia viitorului; Industria 4.0 şi şansele României în contextul locurilor de muncă ale viitorului; Economie circulară în contextul îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă; Impactul tehnologiilor blockchain asupra economiei.

Partenerii evenimentului sunt: Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER), Asociaţia Generală a Economiştilor din România (AGER), Societatea Română de Statistică (SRS), Fundaţia ASE şi Alumni ASE.
Începând cu ora 17.00, va avea loc, în Aula Magna, ediţia a III-a a Galei Excelenţei în ASE, eveniment în cadrul căruia vor fi înmânate Trofeele de Excelenţă pentru anul 2019 şi va avea loc conferinţa „Despre Umor” susţinută de actorul Dan Puric.

Joi, 21 noiembrie, se va desfăşura Adunarea Generală Festivă a Asociaţiei Facultăţilor de Economie din România, la finalul căreia vor fi acordate distincţii pentru următoarele categorii: Excelenţă pentru întreaga activitate; Cea mai bună carte din domeniul economic; Cel mai bun articol publicat într-o revistă din domeniul economic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: