S-a stins din viaţă încercând să îşi ajute semenii. Se pare că Aurelia a urcat la bordul aeronavei BN-2, care s-a prăbuşit ieri, 20 ianuarie 2014, în Munţii Apuseni, în locul unei asistente, din simpla dorinţa de a face voluntariat şi totodată pentru a căpăta experienţă în meseria pe care şi-a ales-o şi pe care visa încă din copilărie să o practice.

Nu-mi place să folosesc cuvinte mari, dar situaţia de faţă o cere. Ele sunt pe deplin meritate. Aura Ion (aşa îi plăcea să i se spună) este, cred eu, sau ar trebui să fie un erou pentru noi, cei care facem voluntariat şi care ţipăm sus şi tare că România are nevoie de mai mulţi cetăţeni cu spirit civic. Merită amintită. Să nu uităm că Aura a sfârşit tragic în urma unei acţiuni de prelevare de organe, menită să salveze vieţi.
 
După sau în timp ce o plângem pe Aura, să le spunem celorlalţi împrejurările în care frumoasa studentă-voluntar ne-a părăsit. Este un exemplu de dat tuturor celor care ne înconjoară. Un tânăr care şi-a sacrificat nu numai timpul pentru ceilalţi, ci şi viaţa. Şi-a dorit de mică să îşi pună zilele în slujba altora.
 
Ne plac platitudinile şi cuvintele sofisticate de duh pe care le auzim adesea la conferinţele care scot în evidenţă importanţa voluntariatului, însă rareori scoatem în faţa oamenii care merită toată aprecierea noastră. La următoarele gale, simpozioane, conferinţe şi alte evenimente de genul acesta ce vor avea ca temă centrală voluntariatul, voi cere, dacă nu o vor face organizatorii, un moment de reculegere în memoria Aureliei Ion. Măcar atât, dacă nu statuie!
 
Nu ştiu dacă este cazul... Dumnezeu s-o ierte!