
Cristian Ghingheș
viceprimar al mun. Bacău
Cristian Ghingheș a intrat în viața publică la vârsta de 14 ani cu ajutorul blogului său, Kristofer.ro, vizitat acum, după aproape 7 ani de scris zilnic, de peste 1.000 de persoane pe zi.
În prezent, Cristian se ocupă de promovarea și managementul unor proiecte de tineret. Un club studențesc de dezbateri la nivel de București, structura alumnilor Consiliului Național al Elevilor, o organizație reprezentativă și de monitorizare pe segmentul de tineret și TEDx Bacău, numărându-se printre inițiativele la care lucrează.
Acum, la 20 de ani, studiază Administrație publică la București. De asemenea, a inițiat și a manageriat proiectul „Bacău 360 - Turul virtual al județului Bacău“ al Asociației Divanul AdBlog.
Prin acțiunile sale de voluntariat, întâi a fondat, împreună cu alți bloggeri, Asociația Divanul AdBlog, prima organizație de acest gen din Europa. A fost prim-vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Bacău cât și președinte onorific al CJE Bacău, în semn de recunoștință pentru activitatea depusă pentru Consiliul Național al Elevilor (CNE).
Cristian Ghingheș își dorește să dea forță generației sale, realizând o serie de proiecte și de structuri prin care să permită tinerilor de rând să se implice în viața publică. Crede în dezvoltarea societății românești, pentru a face ca generația sa să fie unită, activă și implicată.
În 2010, blogul său a fost votat „Cel mai bun blog sub 18 ani la concursul național RoBlogFest“.
Articole scrise de Cristian Ghingheș

Opinii
07 feb. 2022

Opinii
06 ian. 2021

Opinii
06 aug. 2020

Opinii
03 aug. 2020

Opinii
20 mai 2020

Opinii
02 mai 2020

Opinii
27 apr. 2020

Opinii
12 mart. 2020

Opinii
08 mart. 2020

Opinii
11 feb. 2020

Opinii
20 ian. 2020

Opinii
08 ian. 2020

Opinii
19 nov. 2019

Opinii
26 oct. 2019

Opinii
21 oct. 2019

Opinii
09 oct. 2019

Opinii
17 sept. 2019

Opinii
09 sept. 2019

Opinii
15 iul. 2019

Opinii
14 iul. 2019

Opinii
24 iun. 2019

Opinii
08 iun. 2019

Opinii
14 mai 2019

Opinii
06 mai 2019

Opinii
16 apr. 2019

Opinii
26 mart. 2019

Opinii
30 nov. 2018

Opinii
12 nov. 2018

Opinii
24 oct. 2018

Opinii
11 aug. 2018

Opinii
04 iul. 2018

Opinii
22 nov. 2017