Doctorate pe Facebook. Sau pe okazii.ro

„Sistemul de acordare a diplomelor de doctorat a început să se ducă de râpă în momentul în care politicienii au fost bântuiţi de dorinţa de a devine doctori”

În ultimii zece-cincisprezece ani ai dictaturii comuniste era aproape imposibil să te gândeşti că vei putea vreodată obţine cinstit, fără probleme şi fără pile titlul ştiinţific de doctor.

Conducătorii ştiinţifici erau din ce în ce în ce mai puţini şi mai puţin liberi în a-şi alege viitorii doctoranzi, aceştia le erau impuşi politic, iar concursurile de admitere se desfăşurau cu o periodicitate capricioasă, în funcţie de umorile Cabinetului 2. Totul fiindcă, printre multe alte funcţii, tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu şi-o arogase şi pe aceea de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Organism în competenţa căruia se aflau şi promovările în învăţământul superior şi doctoratele.

Erau apoi nenumăratele avize şi aprobări pe linie de partid pe care aspirantul la titlul de doctor trebuia să le obţină şi care nu erau deloc uşor de obţinut, dar şi de reînnoit. Aceasta fiindcă nu era deloc sigur că aprobarea de la început va fi revalidată când teza era gata şi ar fi urmat să fie susţinută. Despre Odiseea acestor aprobări, mai complicată în domeniile umanioarelor, ale istoriei şi ştiinţelor sociale decât în alte domenii, a scris detaliat, sub ameninţarea poliţiei politice din ţară, istoricul Vlad Georgescu în cartea sa Politică şi istorie-Cazul comuniştilor români. A cărei primă apariţie nu a fost posibilă decât în exil.

Îndată după decembrie 1989, odată cu începerea anului academic 1990-1991, lucrurile păreau să intre pe făgaşul normal. Conducătorii ştiinţifici s-au înmulţit, iar excesele inerente unui nou început au fost eficient corectate doi sau trei ani mai târziu. Domeniile de competenţă ale conducătorilor au fost clar şi corect delimitate, numărul maxim de doctoranzi admişi bine precizat şi cu stricteţe respectat. Admiterile au dobândit o frecvenţă normală şi previzibilă, politizările au fost aproape cu desăvârşire excluse, tezele trebuiau elaborate într-un răstimp rezonabil, fără grabă, dar şi fără prelungiri exagerate.

Totul a început să se ducă de râpă în momentul în care politicienii au fost mai întâi timid, apoi din ce în ce mai agresiv bântuiţi de dorinţa de a devine doctori.

Astfel încât cartea lor de vizită să fie mai impresionantă nu doar prin calitatea de deputat şi de senator, ci şi prin aceea de profesor universitar. Parlamentarilor li s-au asociat apoi primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, directorii şi directoraşii, patronii de firme, oamenii cu bani. Care s-au dorit şi ei universitari, profesori plini şi, desigur, directori de conştiinţe şi de teze.

Râpa s-a adâncit în clipa  în care conducerile şi susţinerile de teze au devenit plătite, la fel cum au început să fie retribuite şi titlurile în sine. Râpa s-a transformat în prăpastie în ziua în care finanţarea instituţiilor de învăţământ superior a devenit dependentă şi de numărul celor înscrişi la doctorat. Pe cale de consecinţă şi de numărul conducătorilor de teze. Care mai cu voie, mai pe tăcute au încălcat orice regulă, au început să îndrume un număr nepermis de mare de teze, şi 20, şi 30, necontrolat şi necenzurat de nimeni. Într-o relaţie din ce în ce mai liberă, mai laxă, adesea chiar mai neconformă cu domeniul lor de competenţă. În cazul în care acest domeniu chiar există.

De aici şi până la înmulţirea plagiatelor, a confecţionărilor de teze contra cost, operaţiune făcută mult prea adesea cu încuviinţarea şi cu complicitatea respectivilor conducători, care au admis să fie plagiaţi ei înşişi, ba chiar au confecţionat teze contra cost, nu a mai fost decât un pas. El s-a produs mai sigur, mai curajos, mai fără limite, mai obraznic în micile universităţi a căror supravieţuire s-a văzut condiţionată de numărul de doctoranzi, de teze susţinute şi de conducători ştiinţifici numeric, nu neapărat şi calitativ valizi.

Proasta, abuzivă înţelegere a autonomiei universitare, restrângerea controlului exercitat de organismele superioare, debilitarea calităţii ştiinţifice a acestora şi a componenţilor, conjugarea acestui fenomen cu tot mai slaba calitate a conducătorilor de teze  au făcut ca râpa să devină prăpastie. Ajunsă la proporţii inimaginabile în momentul în care fostul ministru al Educaţiei, Petru-Daniel Funeriu a deschis cutia Pandorei.

Ce s-a întâmplat de fapt? Speriat de criză, guvernul Boc a decis, în bună tradiţie comunistă, blocarea posturilor, dar şi reducerea încă şi mai drastică a finanţărilor. Nimeni, nici măcar tinerii cu adevărat valoroşi, cu studii şi doctorate în străinătate, dobândite la universităţi dintre cele mai prestigioase nu a mai avut mulţi ani şansa de a se înscrie la un concurs cinstit de pe urma căruia să acceadă într-un post didactic superior, cu o salarizare cât de cât decentă. În ciuda promisiunilor ministrului care habar nu avea de realitatea românească, Universităţile nu şi-au mai permis luxul de a scoate la concurs, nici măcar în clipa în care posturile au fost deblocate, funcţii didactice socotite costisitoare, aşa cum e cea de profesor universitar.

O alternativă al cărei rost nemărturisit, dar ştiut de toată lumea era, printre altele, acela de a rotunji veniturile, a devenit examenul de abilitare. Desfăşurat mai întâi în condiţii draconice, apoi tot mai lax, mai la liber, mai neglijent, mai „intim” şi, iată, mai fanariot.

Guvernul PSD, Ministerul Educaţiei controlat de acelaşi PSD, cazul Ponta şi după el altele asemenea, toate cu adaosuri şi conotaţii politico- mafiote evidente au facilitat fenomenul. Au luat proporţii peşcheşul, şpaga, „pacheţelul de drum” cu „banii de benzină” aferenţi. S-au atenuat controlul ştiinţific şi rigoarea. Fruntaşe la abilitări şi la număr de abilitaţi în tot felul de domenii, în care era cum nu se poate mai clar că nu au baze şi condiţii minime de cercetare, dovedindu-se iarăşi aceleaşi universităţi mici, mai fără tradiţie, multe dintre ele având proasta reputaţie de universităţi de partid. Partidul fiind iarăşi, în majoritatea cazurilor, PSD.

Avem azi, în multe locuri din ţară, o supraofertă de conducători ştiinţifici, de abilitaţi. Prea mulţi recrutaţi din rândul lectorilor sau cel mult al conferenţiarilor, unii cu publicaţii nu tocmai convingătoare. Şi mai avem o supraofertă de locuri cu taxă. Abilitaţii cu pricina sunt încurajaţi, uneori chiar motivaţi financiar, de rectori, dar şi de Senatele universitare, la rându-le de tot mai proastă calitate umană şi ştiinţifică, să „ia” cât mai mulţi doctoranzi. Câte zece dacă se poate, la nici o lună după obţinerea abilitării. Să vâneze „Inocenţi” al căror unic rost e acela de a spori afluxul la casieriile instituţiilor de învăţământ superior însetate de bani. Aşa se face că am ajuns să văd recent anunţuri pentru admiterile la doctorat ce vor avea loc în săptămânile ce urmează chiar pe Facebook. Nu exclud ca în viitorul apropiat ele să apară şi pe okazii.ro.

Şi pentru ca „inocenţa” să fie totală, iar înşelătoria asemenea, pregătirea doctoranzilor se face în prea multe locuri în circuit închis, cu transferuri şi servicii reciproce între abilitaţii cu pricina. La fel se petrec şi susţinerile de teze. În sistemul circulaţiei circulare. Un complex de metode la care au ajuns să consimtă şi mai vechii conducători de doctorate. Ceva de genul „eu te chem pe tine, tu mă chemi pe mine”. Un sistem, un circuit, o formulă care stimulează plagiatul, necinstea, furtul. 

Soluţia pentru limitarea, deşi de dorit ar fi stârpirea plagiatului, nu cred că e cea propusă la începutul săptămânii la o reuniune cu uşile deschise a GDS, de dl. Andrei Pleşu. Nu socotesc că greva celor cu doctorate oneste s-ar dovedi în vreun fel utilă. Eficientă ar fi doar reformarea din temelii a şcolilor doctorale, ca şi revalidarea în urma unui examen serios a personalului didactic din componenţa lor. Mai pe şleau spus, revalidarea după un control onest a conducătorilor ştiinţifici. Ca şi periodica lor evaluare. Adică un nou moment zero de pe urma căruia dreptul de conducere de doctorate, calitatea celor ce o vor face şi felul în care se va desfăşura operaţiunea în cauză să fie restartate.

Mi-e greu să cred că acest lucru se va produce într-un an electoral şi din iniţiativa unui guvern controlat de PSD. Nu că liberalii ar fi mai curaţi din acest punct de vedere. Şi nici din altele.