Profesorul de la sat care face dezvoltare personală la o şcoală tehnologică. Elevii lui sunt olimpici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Bolohan alături de elevii săi FOTO arhiva personală
Romeo Bolohan alături de elevii săi FOTO arhiva personală

Romeo Bolohan face minuni la clasă cu elevii săi. Predă foarte puţină teorie, iar restul este practică, pe care o face în locuri foarte interesante. Preţ de câteva ore, copiii află ce înseamnă să fii pilot de avion, medic sau maestru de artă culinară.

Romeo Bolohan, profesor de educaţie tehnologică la Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu” din localitatea Dumbrăveni, judeţul Suceava, cu o experienţă la catedră de 21 de ani, este câştigătorul categoriei ”Dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale” la gala ”Profesorul anului în mediul rural” organizată de Teach for România, o organizaţie care trimite profesori în zonele defavorizate ale României.

GALERIE FOTO

Dascălul a avut o copilărie marcată de privaţiuni, fiind crescut la casa de copiii în condiţii extrem de grele. A făcut liceul la Suceava, oraş unde a urmat şi Facultatea de Inginerie şi Prelucrare a Lemnului, având şi mai multe mastere în educaţie tehnologică, management educaţional şi protecţia mediului.

Pasiunea pentru profesorat a dobândit-o de la fosta lui profesoară de limba şi literatura română din liceu, la care s-a adăugat şi dragostea pentru copii pe care a avut-o dintotdeauna. ”Am lucrat mult şi ca voluntar pentru drepturile copilului, am intrat în şcolile din Suceava şi am discutat cu elevii, iar când am început să predau aveam deja abilităţile de profesor formate”, îşi aminteşte Romeo Bolohan.

Primul student de la casele de copii din Suceava

Romeo Bolohan a marcat o premieră în Suceava. A fost primul tânăr dintr-o casă de copii din Suceava care a reuşit să devină student, devenind apoi reprezentantul copiiilor din judeţ în Asociaţia Naţională a Tinerilor şi Copiiilor, care între timp s-a desfiinţat.

A implementat o serie de proiecte unice la clasă, prin care îi dezvoltă mental şi emoţional pe elevii săi. Unul din aceste proiecte se numeşte sugestiv ”selfie pizza”, prin care le dezvoltă abilităţile gastronomice elevilor de clasa a VI-a. Copiii merg la un restaurant, unde primesc fiecare câte un blat de pizza şi se întrec apoi pentru a-l orna într-un mod cât mai ingenios.

Elevii devin profesori

Dascălul îşi lasă şi elevii la catedră pentru ca fiecare din ei să experimenteze şi postura de profesor şi să îşi dezvolte stima de sine. Un alt proiect interesant este ”sandwich show”, destinat elevilor de clasa a V-a, pentru care s-a inspirat din emisiunea gastronomică ”Masterchef” de la Pro Tv,  prin care îi educă în spiritul unui regim alimentar sănătos.

Ziua Ştafetei este destinată elevilor de clasa a VIII-a şi vizează preluarea simbolică a ştafetei unei profesii sau meserii pe care o iubesc foarte mult. Aceştia intră în pielea unui specialist din domeniul care le place şi timp de oră fac, pe cât posibil, ceea ce face în mod obişnuit acesta.

Romeo Bolohan profesor FOTO arhiva personala 8

Copiii au creat torturi FOTO arhiva personală

Copiii au mers la o televiziune locală şi au experimentat rolul de prezentator sau reporter, apoi la un aeroport, unde au aflat ce înseamnă să fii pilot. Au urmat vizite la Poliţie, Jandarmerie şi la un spital, unde i-au observat la lucru pe oamenii legii şi pe medici şi asistentele medicale.

Toată şcoala face origami

Dascălul le dezvoltă şi abilităţile tehnice prin origami, arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte. ”Am o nebunie de produse origami. Toată şcoala ştie acum să facă diverse lucruri în stil origami”, spune cu entuziasm Romeo Bolohan cum proiectul său de la clasă s-a extins în tot liceul.

Unii dintre elevii săi au mers cu pasiunea pentru origami mai departe. Unul dintre ei, fost coordonator al clubului de origami din şcoală, şi-a deschis o firmă de obiecte handmade în Dumbrăveni. Un alt elev a plecat în Africa, unde îi iniţiază în arta origami pe localnici.

Mentorat şi sprijin pentru copiii abandonaţi

Unul din cele mai interesante şi practice proiecte pe care le-a implementat se numeşte ”drumul spre o vacanţă liniştită” şi se adresează elevilor care au rămas corigenţi în primul semestru. Copiii sunt pregătiţi de elevi buni la învăţătură ca să recupereze materia pierdută şi să obţină note bune la materiile unde au rămas corigenţi.

Ulterior, a unit proiectul ”Origami” cu ”Drumul spre o vacanţă liniştită”, rezultând proiectul ”Mentor pentru copiii din centrele de plasament”. ”Copiii au fost mentoraţi şi au primit sprijin pentru temele pentru acasă. Au deprins apoi tehnicile origami şi au avut îndrumători care i-au ghidat în tot ce făceau”, explică profesorul.

Romeo Bolohan profesor FOTO arhiva personala 2

FOTO arhiva personală

A pledat şi continuă să o facă pentru desfiinţarea centrelor mari de plasament din ţară, iar până acum a avut succes. De pildă, centrul de plasament de la Dolhasca s-a desfiinţat, copiii ajungând la asistenţi maternali din Dumbrăveni sau alte localităţi.

Lecţia succesului la clasă

Romeo Bolohan şi-a creat în timp un stil propriu de predare. Le vorbeşte elevilor despre ideile principale ale unui subiect, după care le pune în practică. Foloseşte mai multe platforme online cu teste interactive, prin care elevii învaţă materia şi sunt testaţi prin jocuri.

Îi pune şi să poze cu telefoanele mobile anumite coduri QR, prin care identifică anumite cuvinte sau expresii. De pildă, una din lecţii a fost despre drepturile consumatorilor. Le-a cerut apoi să facă o piramidă pornind de la cele mai importante drepturi, iar exerciţiul s-a dovedit unul foarte util.

Romeo Bolohan profesor FOTO arhiva personala 5

FOTO arhiva personală

”Dacă le dai copiiilor să descopere diverse lucruri, ei sunt fascinaţi şi învaţă repede. În schimb, dacă le predai doar informaţii, nu vor ţine miinte mai nimic. Doar vor scrie, aşa cum fac şi la celelalte obiecte, şi atât”, punctează dascălul.

Crede că o parte a abandonului şcolar li se datorează şi profesorilor care nu ştiu să îşi atragă elevii la ore.  În opinia sa, este esenţial ca aceştia să se documenteze şi să îşi schimbe rapid metodele de predare pentru a se adapta la modul de gândire al actualei generaţii de copii şi la realităţile cu care se confruntă.

Olimpici pe bandă rulantă

O altă cutumă pe care profesorul de educaţie tehnologică o respectă cu stricteţe este turul liceelor, pe care îl face cu elevii de clasa a VIII-a. Îi familiarizează în acest mod cu specializările, astfel încât să o aleagă apoi pe cea care li se potriveşte cel mai bine. Majoritatea se orientează către liceele bune din Suceava.

”Ar trebui să facem atât noi, profesorii, cât şi elevii o reconversie, astfel încât balanţa să se încline ân favoarea copiilor când vorbim de specializări. Şcoala este acum mai mult pentru profesori şi mai puţin pentru elevi, din păcate”, spune cu amărăciune Romeo Bolohan.

Romeo Bolohan profesor FOTO arhiva personala 1

O parte din elevii medaliaţi la Olimpiada Naţională de Discipline Tehnologice FOTO arhiva personală

Rezultatele obţinute cu elevii săi de-a lungul anilor sunt remarcabile. Îi încurajează în tot ceea ce fac, iar ei îl răsplătesc continuându-şi studiile, dar şi obţinând numeroase premii la Olimpiada Naţională de Discipline Tehnologice.

”Ţin foarte mult la anumite principii de viaţă şi le insuflu şi elevilor mei: respectul, aprecierea, valorizarea, creşterea stimei de sine. Mulţi nu au deloc încredere în ei, în ceea ce pot să facă, şi tocmai de aceea mă joc cu ei. Îi las să treacă în locul meu la catedră, iar asta li se pare fabulos. Când îi văd pentru prima dată cu o carte în mână, mă bucur enorm şi îi laud. Aceste mici gesturi fac diferenţa”, este credinţa profesorului de educaţie tehnologică.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Profesoara care a creat o „fabrică de isteţime“ în curtea şcolii. În ce constă impresionantul model de educaţie

Cum reuşeşte o profesoară să-i atragă la şcoală pe copiii din comunităţile sărace

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite