Premierul explică de ce after-school-urile rămân deschise, în timp ce şcolile s-au închis. Orban: „Au respectat măsurile şi nu au fost cazuri de infectare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea
Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban a afirmat miercuri că after-school-urile rămân deschise deoarece nu au fost cazuri de infectare cu Covid-19 la nivelul acestora, fiind respectate regulile, dar şi pentru că sunt foarte mulţi părinţi cărora le sunt de folos pentru ca ei să-şi poată desfăşura activitatea profesională.

Ludovic Orban a fost întrebat miercuri, de ce şcolile au fost închise, iar after-school-urile rămân deschise şi dacă este un risc de infectare cu Covid-19 mai mic la after- school.

„Am tratat  after-school-urile şi  creşele în mod distinct şi din cauza faptului că ele practic nu sunt în zona de coordonare a Ministerului Educaţiei, creşele ţin de autorităţi locale, iar after-school-urile oarecum la fel. În ceea ce priveşte after-school-urile, ştiţi că am permis funcţionarea tipurilor din after-school încă din perioada vacanţei şcolare. Din informaţiile pe care le avem, au fost respectate măsurile şi nu au fost cazuri în zona after-school-urilor, nu au fost cazuri, cel puţin pe analizele pe care le-am primit, nu au fost cazuri ceea ce înseamnă că au respectat regulile”, a afirmat Orban.

El a menţionat că mulţi părinţi sunt ajutaţi de aceste after- school-uri şi atât timp cât ele nu au generat infecţii suplimentare, nu a fost luată decizia închiderii lor. 

„Sunt mulţi părinţi care efectiv sunt ajutaţi de aceste after-school-uri ca să poată să îşi desfăşoare activitatea profesională şi atât timp cât ele nu au generat infecţii suplimentare, nu am considerat că este necesar. Ele nici nu au fost incluse în hotărârea de Guvern şi în ordinul comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii”, a precizat Ludovic Orban.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, a anunţat, luni seară, că activitatea din creşe şi din after-school-uri se va desfăşura în continuare, cu respectarea restricţiilor impuse. „A fost o eroare materială”, a susţinut reprezentantul Prefecturii, referindu-se la faptul că iniţial se anunţa că şi aceste activităţi se suspendă.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite