Numărul şcolilor aflate în scenariul roşu a crescut, apropiindu-se de 3.400

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul şcolilor care funcţionează în scenariul roşu a crescut, conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, şi se apropie de 3.400. Dintre acestea, 385 desfăşoară cursuri exclusiv online din cauza că au înregistrat cazuri de COVID-19.

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, din datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene (inclusiv al municipiului Bucureşti) până miercuri, la ora 12.00, sunt 9.304 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1), care presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

Alte 4.959 de unităţi de învăţământ funcţionează în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

De asemenea, sunt 3.393 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

"Menţionăm că dintre cele 3.393 de unităţi aflate în această situaţie, 385 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.008 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare", arată Ministerul Educaţiei.

Marţi, numărul şcolilor aflate în scenariul roşu era de 3.107.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite