Mai puţin Marx, Mai mult Mises. O viziune liberală a educaţiei
0Dezastrul socialismului educaţional în România este categoric. Un sistem de învăţământ centralizat -un sistem în care statul decide ce (curriculum), cu cine (mişcarea personalului didactic), când învaţă elevii (structura anului şcolar) şi, de asemenea, hotărăşte cât şi cum să învestească în educaţie - a dus să avem următoarele rezultate:
- 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi;
- potrivit evaluării PISA 2012 (studiu în care au fost analizate 65 de ţări) elevii români prezintă cea mai scăzută motivaţie dintre copiii care au luat parte la cercetare;
- 39% este procentul tinerilor cu vârsta de 15 ani care au un nivel scăzut de cunoştinţe în citit, matematică şi ştiinţă (în comparaţie, media la nivel de UE este de 21%)[3];
- sub 30% dintre cadre didactice expun în mod frecvent o problemă din viaţa de zi cu zi pentru a demonstra de ce sunt utile cunoştinţele noi[4];
- aproximativ 40% dintre şcolile din mediul rural au toaletă exterioară[5];
- peste 25% dintre şcoli, cu precădere cele din zonele rurale, utiliează sobele ca principală sursă de încălzire[6];
Pentru ca fiecare copil din România să aibă acces la o educaţie de calitate ar trebui să ne ghidăm după următoarele direcţii principale:
- Egalitate de şanse: acces la educaţie de calitate pentru fiecare copil din România;
- Centrarea educaţiei pe elevi: rolul educaţiei este de a creşte copii, nu de a menţine şi de a finanţa aparatul birocratic;
- Libertate de gândire: respectarea dreptului la opinie al elevilor;
- Descentralizare: trecerea de la un sistem de învăţământ centralizat la unul descentralizat, în care deciziile se iau de către actorii implicaţi direct în proces (inclusiv de către părinţi);
- Demonopolizare: desfiinţarea monopolului de stat în planificarea educaţiei, monopol care duce la stagnarea calităţii.
Măsurile necesare a fi adoptate sunt următoarele:
1. Număr de ore mai mare în CDŞ (Curriculum la decizia şcolii)
Un procent mai mare al orelor în CDŞ va permite corelarea mai rapidă a educaţiei cu schimbările din piaţa muncii, conectarea şcolii la nevoile din comunitate şi va duce la diminuarea inegalităţilor şcolare.
2. Număr de ore mai mare la decizia elevilor
Creşterea autonomiei elevilor în alegerea orelor - în funcţie de competenţe, abilităţi şi aspiraţii. Autonomia acestora în alegerea traseului şcolar trebuie să crească de la an la an, pe măsură ce avansează în şcolaritate.
3. Desfiinţarea titularizării
Această măsură va contribui la atragerea constantă a celor mai competente resurse umane în educaţie.
4. Liberalizarea de facto a învăţământului privat
Şcolile şi grădiniţele private să nu mai fe obligate să îndeplinească condiţiile impuse de stat (cu precădere în ceea ce priveşte curriculumul).
5. Liberalizarea certificărilor
Desfiinţarea obligativităţii acreditării de către stat a instituţiilor de învăţământ şi a programelor de studii va conduce la creşterea diversităţii educaţiei şi înlăturarea modelării tuturor şcolilor după chipul şi asemănarea celor de stat. Astfel, se va întrerupe sistemul comunist de planificare centralizată caracteristic monopolului de stat.
6. Finanţarea urmează elevul prin vouchere şcolare
Practic, părinţii să îşi poată înscrie copilul la orice şcoală, publică sau privată, iar suma fixă per elev să fie decontată de Ministerul Educaţiei Naţionale.
7. Deduceri din impozit pentru companiile care: a) construiesc şcoli private în medii defavorizate sau b) investesc în şcoli defavorizate
Această măsură va facilita accesul la educaţie de calitate pentru fiecare copil din România.
8. Externalizarea serviciilor sociale
Deoarece statul este ineficient şi în acest domeniu, este necesară externalizarea furnizării serviciilor sociale către organizaţii private (ex.: Teach for Romania, OvidiuRo).
9. Legalizarea homeschooling-ului
Nu politicienii, ci părinţii deţin stimulente mai bune pentru o educaţie de calitate oferită copiilor. Se cuvine ca părinţii să aibă această libertate în educaţia propriilor copii.
10. Eliminarea taxelor şi impozitelor în acest domeniu
Astfel se vor asigura costuri mai mici pentru părinţi (sau chiar deloc!) şi calitate mai mare pentru copii (datorită concurenţei sporite).
Cine ar trebui să facă reforma?
Persoanele din minister, inspectorate, sindicate, primării, consilii judeţene şi locale nu au nici un interes să schimbe lucrurile - aceste persoane profită de pe urma sistemului centralizat şi excesiv de birocratic.
Reforma trebuie să o facem noi - părinţii, elevii şi toţi cei cărora le pasă cu adevărat de educaţie. Trebuie doar să fim organizaţi.
Bibliografie
- Ludwig von Mises - Acţiunea umană
- Milton Friedman - Capitalism şi libertate
- Mancur Olson - Logica acţiunii colective
- Daron Acemoglu, James A. Robinson - De ce eşuează naţiunile
- Adam Smith - Avuţia naţiunilor
- Bogdan Glăvan - Liberalismul care îmi place
- Vladimir Topan - Biblia economică a omului civilizat. Un comentariu la Acţiunea Umană
- Niskanen - Modelul maximizării bugetului
- Brennan, Buchanan – Modelul maximizării venitului
- Alex Vesa - Sunt universităţile private un eşec? „Fabricile de diplome“ de la privat au satisfăcut o uriaşă „cerere de diplome“ de la instituţiile de stat
- Bogdan Glăvan – Cu ce ar trebui să înceapă reforma educaţiei?
- David Friedman - o abordare liberală a educaţiei
- David Greenwald - Educaţie liberă (Laissez-Faire)
- EdChoice – How does school choice work in other countries?
- EdChoice – What are School Vouchers?
- Ionuţ Sterpan şi Laurenţiu Ciurea - Costul monopolului statului asupra sectoarelor publice. Cazul educaţiei
- Learn Liberty – What You Should Know About School Choice
- Marcel Capraru - Nimeni nu s-a născut adult. Despre învăţământul obligatoriu
- Milton Friedman: Educational Vouchers
- Pakistan’s lessons in school reform. What the world’s sixth most populous state can teach other developing countries
- Vlad Topan - Părinţii sau statul?