Tocmai am citit că-ncepem să trăim în democraţii post-factuale, în care argumentele faptice, dovezile şi evidenţele nu mai contează. Aşa că n-ar avea nici un rost să i se spună ministrului Comunicaţiilor, dl Bostan, că afirmaţiile lui, despre cum învăţămîntul gratuit ţine de o mentalitate comunistă şi că ar trebui să plătim pentru el ca să „simţim“, n-au nici o legătură cu realitatea. Că învăţămîntul obligatoriu şi gratuit (adică plătit din fonduri publice), baza învăţămîntului de mase, nu e o invenţie comunistă, ci una profund capitalistă, a revoluţiei industriale şi are legătură cu procesul de modernizare. Că acei capitalişti industriali au inventat acest sistem, învăţămîntul de mase gratuit şi obligatoriu, instituţionalizat şi standardizat, ca parte a reţelei de instituţii menite să omogenizeze valorile, credinţele şi relaţiile sociale ale claselor care nu aveau acces direct la educaţie ca regim privilegiat. Că educaţia gratuită de masă ne face o societate cu o etică şi valori comune, inclusiv în privinţa muncii.

Că în România învăţămîntul primar gratuit n-a fost inventat de comunişti, ci introdus de Alexandru Ioan Cuza în 1864. Că oricum gratuit nu înseamnă moca sau de pomană, ci plătit indirect, prin taxe şi impozite, ca parte a sistemului de redistribuţie. Că accesul ăsta gratuit la educaţie e scris în Constituţie şi-n Carta Drepturilor Omului şi că România are oricum cea mai mare rată a abandonului şcolar din Europa (peste 19%), pe motiv de sărăcie şi lipsă a infrastructurii şcolare la ţară.

Faptele nu pot sta în calea „opiniei“ dlui Bostan. De aceea e mai simplu să i se spună că nu e treaba lui, de ministru tehnocrat al Comunicaţiilor, să-şi dea cu părerea despre educaţie şi că nimic din CV-ul lui nu-l califică să-şi bată joc de cetăţenii ţării ăsteia, considerîndu-i nişte halitori de gratuităţi care nu apreciază ce primesc moca şi de-aia nu-şi trimit copiii la şcoală. Că dacă lui, personal, îi serveşte să aibă la dispoziţie o masă vastă de forţă de muncă ieftină, căci needucată, asta nu e şi în beneficiul României ca ţară şi ca societate. Şi că s-a dus degeaba la toate şcolile pe care le enumeră dacă nu a învăţat să-şi recunoască greşelile şi, mai ales, să-i respecte pe cei din jur, de la profesorii prost plătiţi din cauza risipei, a furtului şi a dezinteresului autorităţilor acestei ţări la părinţii care-şi rup de la gură pentru manuale, caiete, cărţi, uniforme şi, adeseori, transportul copiilor la şcoala aflată la kilometri de casă.

Domnule Bostan, pentru cei 300.000 de copii în risc major de sărăcie, învăţămîntul nu doar că nu e gratuit, e de-a dreptul un lux pe care nu şi-l pot permite!

 Asociaţia Human Catalyst, cu sprijinul Centrului de Resurse pentru participare publică:

Către

Domnul Preşedinte Klaus Iohannis

Domnul Prim-Ministru Dacian Cioloş

Domnul Ministru al Educaţiei Adrian Curaj

Membrii „Coaliţiei Anti-Sărăcie”

 

Scrisoare deschisă

Cerem finanţarea Programului „Şcoală după Şcoală” conform Legii Educaţiei Naţionale (LEN)

300.000 de elevi se află în acest moment în situaţii de risc socio-educaţional (în special de abandon şcolar) în România. Măcar pentru o parte dintre ei, Guvernul actual ar putea adopta măsuri imediate care să reducă acest risc.

În urma demersurilor iniţiate de către Asociaţia Human Catalyst, cu susţinerea a 50 de organizaţii neguvernamentale şi peste 1000 de cetăţeni, Ministrul Curaj a promis în decembrie 2015 un grup de lucru pe tema finanţării programului Şcoală după şcoală (Şdş) şi iniţierea unei hotărâri de guvern pentru ca finanţarea Şdş să fie disponibilă începând cu anul şcolar 2016/2017.

Cu toate acestea, abia în 30 mai 2016, la mai bine de 5 luni de la promisiunea iniţială, s-a constituit grupul de lucru, în contextul organizării Coaliţiei Anti-Sărăcie. Cu ocazia primei întâlniri, Ministerul Educaţiei a anunţat amânarea unei HG pentru finanţarea Şdş pentru anul şcolar 2017/2018.

Apreciem faptul că Guvernul actual a introdus Programul Şdş ca măsură prioritară în Pachetul Naţional Anti-Sărăcie (6.2) şi a alocat fonduri prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) pentru finanţarea Şdş în unele comunităţi dezavantajate. Considerăm totuşi că aceasta nu este o soluţie adecvată şi nici suficientă pentru aceste comunităţi, unde administraţia locală este deja lipsită de resurse şi nu are capacitatea de a concura pentru finanţări.

În acest context, ne exprimăm îngrijorarea că amânarea deciziei de a aloca resurse de la bugetul de stat pentru Programul Şdş în 2016/2017 va accentua riscul educaţional pentru sute de mii de copii. Astfel, acest Guvern se va alătura guvernelor anterioare care au eşuat din 2011 şi până în prezent operaţionalizarea articolului 58(4) din LEN, România fiind în continuare ţara cu cel mai mare nivel de inechitate în educaţie, respectiv, cu cea mai mare rată de părăsire timpurie a şcolii (PTŞ) din Europa.

Având în vedere că azi rata PTŞ a ajuns la 19,1%, cerem ca pentru şcolile din zonele dezavantajate care nu pot accesa fonduri POCU sau alte tipuri de finanţări, să fie alocată o sumă echivalentă a de 13.2 mil euro de la bugetul de stat, prin rectificarea bugetară din luna august 2016, pentru finanţarea programelor de sprijin educaţional de tip „Şcoală după Şcoală”. Această sumă ar acoperi costurile pentru ca 20.000 de elevi (din peste 300.000 la nivelul ţării) aflaţi în situaţie de risc socio-educaţional să poată beneficia de Programul Şdş timp de un an şcolar (330 ron/lună/elev, servicii educaţionale, masă, materiale necesare).

Totodată, vedem implementarea Programului Şdş ca o continuitate firească  a sprijinului acordat copiilor beneficiari ai programului „Fiecare copil în grădiniţă”, asigurându-se astfel pentru prima dată corelarea, respectiv sustenabilitatea, măsurilor adoptate în Pachetul Naţional Anti-Sărăcie, printr-o intervenţie coerentă, integrată şi sustenabilă în comunităţile cele mai vulnerabile din punct de vedere educaţional. Doar prin corelarea acestor intervenţii, pentru cicluri educaţionale succesive în aceleaşi comunităţi se poate realiza un impact semnificativ la nivel de reducere a decalajelor socio-educaţionale. Astfel, Guvernul actual va fi singurul din istoria recentă a României care va da o şansă reală la educaţie tuturor copiilor din România şi astfel va respecta principiul echităţii în educaţie.