„Mergeam pentru că trebuia“, spune Andreea, care nu era pe atunci foarte conştientă de talentul ei. Dar această „obligaţie“ de şcoală s-a transformat, treptat, într-o puternică năzuinţă. Andreea a crescut. Acum, are 18 ani, peste 300 de lucrări vândute – în general portrete –, iar mâine-poimâine, urmează să dea examenul de admitere la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Vrea să deseneze în continuare. Din plăcere.

Andreea locuieşte în comuna Maia, judeţul Ialomiţa. Mai are o soră geamănă, dar şi un frate şi o soră, amândoi mai mari ca ea, care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru desen. Pentru fratele ei, a fost mai degrabă un hobby trecător. Desena maşini şi caricaturi „destul de reuşite“, spune Andreea, dar, după o vreme, nu şi-a mai ascuţit creioanele. Sora ei, însă, a urmat o facultate de profil şi a devenit izvorul său permanent de inspiraţie. I-a răsfoit cărţile, i-a analizat desenele şi, fără să-şi propună, i-a moştenit talentul.

Inspirată de fratele şi de sora ei

Aşa a început Andreea să deseneze: urmând exemplul „artiştilor“ din familie. Desena frumos, dar pe atunci era doar o activitate pe care o făcea dezordonat şi care-i umplea timpul liber. Mai târziu, profesorii de la şcoală i-au remarcat talentul şi-i testau imaginaţia şi îndemânarea, trimiţând-o la tot felul de concursuri importante. De acolo se întorcea cu diplome şi cu premii care o împlineau. În clasa a IX-a, a reuşit cea mai mare performanţă a ei de până atunci: premiul I la un concurs de desen pe judeţ. A fost şi prima oară când s-a simţit, cu adevărat, apreciată.

Au urmat orele pe care le petrecea suplimentar după şcoală ca să mai deseneze, primele cadouri hand-made – picturi făcute de ea prietenilor –, primii bani câştigaţi din portrete vândute. S-a împrietenit cu o nouă colegă de clasă, şi ea pasionată de desen, despre care spune că a contribuit foarte mult în dezvoltarea ei. „Eu nu mai cunoscusem pe nimeni care să deseneze aşa frumos. Ea m-a inspirat foarte mult“, spune Andreea, care, deşi n-a urmat niciun curs de perfecţionare, a fost mereu deschisă să înveţe de la oamenii buni din jurul ei.

 

stART în artă

Bursele stART este un program naţional de susţinere a tinerilor talentaţi la muzică, pictură şi desen, iniţiat de compania Provident în parteneriat cu Asociaţia Şcoala de Valori şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale. Cu ajutorul acestor burse, tinerii talentaţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani îşi pot achiziţiona materialele, instrumentele şi echipamentele necesare pregătirii, pot participa la concursuri naţionale şi internaţionale, la expoziţii şi concerte sau la cursuri specializate. Pe lângă sprijinul material, bursierii beneficiază şi de consiliere profesională şi personală. Până acum, 100 de tineri au beneficiat de burse în cadrul celor două ediţii ale programului susţinut de Provident. Anul acesta, compania împlineşte 10 ani de activitate pe piaţa din România, prilej cu care doreşte să ofere cititorilor Adevărul poveştile a 10 tineri talentaţi care au luat stARTul în lumea artistică. Mai multe detalii despre programul Bursele stART pot fi găsite pe www.provident.ro sau www.scoaladevalori.ro. 

A vândut 300 de lucrări în 3 ani

La începutul micii sale afaceri, nu avea încredere că poate să vândă lucrări. Nu îi era uşor, la 15 ani, să pună un preţ munca ei. Telefonul Andreei a început să sune, iar inbox-ul ei de la e-mail s-a umplut cu mesaje de la oameni care-şi doreau să fie desenaţi de ea. Recent, a făcut un bilanţ: cam 300 de lucrări vândute în 3 ani. E bine? „E foarte bine!“, spune fata care-şi aminteşte că pentru primul portret vândut a primit 25 de lei.

Când a auzit de proiectul burselor stART, i s-a părut imposibil de atins. „Mă simţeam aşa de mică printre atâţia concurenţi talentaţi care au nenumărate premii şi au urmat licee de artă. Nu mi-a venit să cred că sunt printre bursieri! Am căpătat multă încredere în mine prin faptul că oamenii au apreciat pasiunea mea“, spune Andreea. Cu ajutorul bursei, Andreea şi-a câştigat, pentru o vreme, sentimentul de independenţă financiară: nu mai trebuia să le ceară zilnic bani părinţilor pentru naveta pe care o făcea de acasă spre liceul din Fierbânţi-Târg şi şi-a cumpărat materiale de desen la care nici nu visa: şevalet, creioane, acuarele - ce mai, trusa completă pe care trebuie să o aibă un artist profesionist.

Dacă ar fi avut mai multă răbdare, poate că Andreea ar fi fost un bun profesor. I-ar fi plăcut. Are doar răbdare cu desenele ei şi atunci nu i-a fost dificil să-şi aleagă calea. Merge la UNARTE. „Prin desen, simt că pot fi tânără toată viaţa şi că numai aşa le pot transmite emoţii şi lecţii de viaţă copiilor“, spune Andreea, iar acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase planuri de viitor.

Conţinut oferit cu sprijinul Provident Financial Romania.