Zece motive pentru care o „Mare Criză“ este inevitabilă în acest deceniu. O prognoză sumbră de la prevestitorul crizei din 2008

O serie de tendinţe riscante şi de rău augur se manifestau cu mult înainte de criza Covid-19, ceea ce face ca o criză în formă de L să fie foarte probabilă, scrie în The Guardian Nouriel Roubini, profesor în economie şi prevestitorul crizei din anii 2008.

Potrivit lui, după criza financiară din anii 2007-2009, dezechilibrele şi riscurile care afectează economia globală au fost agravate de greşelile de politică. Deci, în loc să abordeze problemele structurale pe care le-au scos la iveală colapsul financiar şi recesiunea care a rezultat, guvernele s-au făcut că plouă, creând noi riscuri majore care au făcut inevitabilă o altă criză. Şi, acum când a sosit, riscurile sunt şi mai acute. Din păcate, chiar dacă „Marea Recesiune” va duce la o revenire în formă de „U” până la finalul anului, o „Mare Criză” în formă de L va urma mai târziu în acest deceniu, din cauza a 10 tendinţe nefaste şi riscante.

Prima tendinţă se referă la deficite şi riscurile implicite: datorii şi neplata obligaţiilor. Răspunsul politic la criza Covid-19 atrage după sine o creştere masivă a deficitelor fiscale - de ordinul a 10% din PIB sau mai mult - într-un moment în care nivelul datoriilor publice era deja ridicat, chiar nesustenabil, în multe ţări. 

Mai rău, pierderea de venituri pentru multe gospodării şi firme înseamnă că nivelul datoriilor din sectorul privat va deveni nesustenabil, ceea ce poate duce la falimente în masă. Laolaltă cu creşterea nivelului datoriei publice, acest lucru duce la o recuperare mai anemică decât cea care a urmat Marii Recesiuni din urmă cu un deceniu.

Un al doilea factor este bomba demografică din economiile avansate. Criza Covid-19 arată că mai multe cheltuieli publice trebuie să fie alocate către sistemele de sănătate şi că asistenţa medicală universală şi alte bunuri publice relevante sunt necesităţi, nu lux. Cu toate acestea, deoarece majoritatea ţărilor dezvoltate au populaţii îmbătrânite, finanţarea unor astfel de cheltuieli pe viitor va face ca datoriile implicite din sistemele de sănătate şi securitate socială slab finanţate în ziua de astăzi să fie şi mai mari.

O a treia problemă este riscul crescând al deflaţiei. Pe lângă faptul că provoacă o recesiune profundă, criza creează, de asemenea, o încetinire masivă a comerţului cu mărfuri (maşini şi capacităţi neutilizate) şi în interiorul pieţei muncii (şomaj în masă), dar şi determină o prăbuşire a preţurilor la mărfuri, cum ar fi petrolul şi metalele industriale. În consecinţă, deflaţia este un scenariu probabil, care creşte riscul insolvenţei.

Un al patrulea factor (aferent) va fi deprecierea monedelor. Pe măsură ce băncile centrale încearcă să combată deflaţia şi să elimine riscul creşterii dobânzilor (ca urmare a acumulării masive a datoriilor), politicile monetare vor deveni şi mai neconvenţionale şi de anvergură. Pe termen scurt, guvernele vor trebui să administreze deficite fiscale „monetizate” pentru a evita depresia şi deflaţia. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, şocul negativ de ofertă permanent cauzat de de-globalizarea accelerată şi noul protecţionism va face ca „stagflaţia” să fie inevitabilă.

O a cincea problemă o reprezintă perturbarea digitală a economiei. În timp ce  milioane de oameni îşi pierd locul de muncă sau muncesc şi câştigă mai puţin, diferenţele de venituri din economia secolului XXI se vor lărgi în continuare. Pentru a proteja împotriva şocurilor viitoare ale lanţului de aprovizionare, companiile din economiile avansate îşi vor muta producţia din regiuni cu costuri reduse de producţie către pieţele interne cu costuri mai mari. În loc să ajute muncitorii de acasă, această tendinţă va accelera ritmul automatizării, punând o presiune în jos asupra salariilor şi mai departe stârnind flacăra populismului, naţionalismului şi xenofobiei.

Acest lucru duce la cel de-al şaselea factor major: deglobalizarea. Pandemia accelerează tendinţele de balcanizare şi fragmentare care erau deja în curs de desfăşurare. SUA şi China se vor decupla mai repede, iar majoritatea ţărilor vor răspunde prin adoptarea mai multor politici protecţioniste pentru protejarea firmelor şi lucrătorilor autohtoni de perturbările globale. Lumea post-pandemică va fi marcată de restricţii mai stricte la circulaţia bunurilor, serviciilor, capitalului, forţei de muncă, tehnologiei, datelor şi informaţiilor. Acest lucru se întâmplă deja în sectoarele farmaceutic, echipament medical şi alimentar, unde guvernele impun restricţii la export şi alte măsuri protecţioniste ca răspuns la criză.

Reacţiile împotriva democraţiei vor consolida această tendinţă. Liderii populişti îşi trag adesea foloase de slăbiciune economică, şomaj în masă şi inegalitate în creştere. În condiţiile unei creşteri a nesiguranţei economice, va exista un impuls puternic pentru a-i învinovăţi pe străini. Gulerele albastre şi o mare parte din clasa de mijloc vor deveni mai vulnerabili la retorica populistă, în special la propunerile de restricţionare a migraţiei şi comerţului.

Acest lucru indică un al optulea factor: diferenţa geostrategică dintre SUA şi China. Dacă administraţia Trump depune toate eforturile pentru a învinovăţi China pentru pandemie, regimul preşedintelui chinez Xi Jinping va răspunde, afirmând că SUA conspiră pentru a împiedica ascensiunea paşnică a Chinei. Se va intensifica decuplarea sino-americană în comerţ, tehnologie, investiţii, date şi aranjamente monetare.

Mai rău, această ruptură diplomatică va pregăti scena pentru un nou război rece între SUA şi rivalii săi - nu doar China, dar şi Rusia, Iran şi Coreea de Nord. Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din SUA, există toate motivele pentru a ne aştepta la o ascensiune a războiului cibernetic clandestin, care poate duce chiar la confruntări militare convenţionale.

Un risc final care nu poate fi ignorat este distrugerea mediului înconjurător, care, după cum a demonstrat criza Covid-19, poate provoca mult mai multe ravagii decât o criză financiară. Epidemiile recurente (HIV din anii 1980, Sars în 2003, H1N1 în 2009, Mers în 2011, Ebola în 2014-16) sunt, ca schimbările climatice, în esenţă dezastre provocate de om, născute din standarde precare, abuz asupra sistemelor naturale şi interconectivitatea în creştere a unei lumi globalizate. Pandemiile şi multe alte dezastre aduse de schimbările climatice vor deveni mai frecvente, severe şi costisitoare în anii următori.

Aceste 10 riscuri, care erau deja mari înainte de lovirea Covid-19, ameninţă acum să alimenteze o furtună perfectă care va duce întreaga economie globală într-un deceniu de disperare. Până în anii 2030, tehnologia şi liderii politici mai competenţi pot fi capabili să reducă, să rezolve sau să minimizeze multe dintre aceste probleme, dând naştere unei ordini internaţionale mai incluzive, cooperante şi mai stabile. Dar orice final fericit presupune să găsim o modalitate de a supravieţui viitoarei Mari Crize.