Articol publicitar

Vineri începe târgul „Banii Tăi Expo“. Cum să îţi administrezi banii şi cum să îi înmulţeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Depozitarul Central va continua şi în acest an să informeze gratuit participanţii la târg dacă mai au acţiuni de la "cuponiada" dintre 1991 şi 1994
Depozitarul Central va continua şi în acest an să informeze gratuit participanţii la târg dacă mai au acţiuni de la "cuponiada" dintre 1991 şi 1994

Bursa din România oferă cele mai bune randamente ale dividendelor din lume, iar dacă vrei să profiţi de asta şi să faci bani, îţi poţi investi economiile în acţiunile companiilor de stat din domeniul energiei, pe care autorităţile le-au listat în ultimii ani. Acestea au prin lege obligaţia de a distribui dividende şi sunt şi printre cele mai mari şi stabile societăţi din România.

Cei interesaţi pot afla mai multe despre investiţii la târgul „Banii Tăi Expo“, care are loc vineri şi sâmbătă la Universitate.

Daniela Şerban, director de relaţii cu investitorii din cadrul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), spune că în acest moment există în România 80.000 de conturi deschise, dar într-o ţară cu o populaţie de mărimea României şi cu un avans economic de 3-4% pe an ar trebui să existe mai bine de 100.000 de oameni care să tranzacţioneze pe bursă cel puţin o dată la 6 luni.

Bursa vrea depozitele românilor. „Toţi putem fi investitori sau speculatori“

Ea dă ca exemplu faptul că în acest moment există patru milioane de români care îşi ţin economiile în bănci, în condiţiile în care dobânzile la depozite se situează la minime istorice. Mai mult, potrivit unui studiu recent al Finzoom, la un depozit de 1.000 de lei pe un an de zile, doar cinci bănci au randamente pozitive.

În schimb, bursa românească este în topul mondial al randamentelor dividendelor, cu o medie de 8%, dar există unele companii care au şi 14%.

Pe de altă parte, pentru cine nu vrea să îşi bată capul cu tranzacţionarea de acţiuni, există drept alternative fondurile de investiţii sau asigurările de viaţă în care îşi pot investi banii.

„Oamenii pot fi investitori, traderi, speculatori sau clienţi ai fondurilor de investiţii – dar dacă nu sunt, pierd ceva în viaţa lor“, a declarat şi Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Educaţie financiară pentru toată lumea

În cadrul evenimentului peste 50 de specialişti şi consultanţi îi pot îndruma pe cei interesaţi de lumea învestiţiilor cum să îşi administreze banii şi ce să aleagă mai bine pentru ei. Mai bine de 20 de seminarii de educaţie financiară vor avea loc în cadrul evenimentului. 

Spre exemplu, vineri, între 15.00 şi 16.00, Deyan Vassilev, preşedintele FinZoom, va ţine un seminar cu titlul „Cum să-ţi administrezi economiile şi să urmezi un plan financiar personal sănătos“.

Tot vineri, îl poţi întâlni faţă în faţă şi pe directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, între 12:00 şi 13:00. Banca a fost una dintre cele mai dinamice companii listate la bursă şi va plăti celor care deţin acţiuni la data de 29 mai dividende de 14% faţă de preţul din piaţă.

La eveniment vor participa atât companii de brokeraj, precum Estinvest, Intercapital Invest, Prime Transaction, BT Securities şi Tradeville, dar şi societăţi de manageriere de fonduri şi active, ca BCR, BT Asset Management, Erste Asset Management, OTP Asset Management şi NN Investment Partners.

Din domeniul asigurărilor de viaţă şi a pensiilor private, se vor afla şi specialişti din parte NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii.

„Educaţia financiară trebuie să devină o preocupare permanentă, deoarece aceasta facilitează luarea unor decizii inteligente, care să ne permită gestionarea veniturilor şi a averii cu un grad sporit de satisfacţie financiară, la un nivel al predictibilităţii cât mai ridicat. Implicaţiile pieţelor bursiere ne ating pe toţi, iar indiferent de ocupaţie, toată lumea doreşte un profit cât mai mare, la un nivel de risc controlabil. 

Întrebarea - Ce ar trebui sa facem cu banii câştigaţi? -  este una fundamentală. Cât de mult ar trebui să cheltuim, cât şi când putem să economisim, în ce şi cum să investim economiile indiferent de mărimea lor, cum să obţinem un profit cât mai bun şi cum să controlăm riscul? La toate aceste întrebări pot fi obţinute răspunsuri, de la specialiştii noştri în domeniul financiar, în cadrul evenimentului “Banii Tăi Expo“, spune şi Nicolae Moroianu, director executiv al casei de brokeraj BT Securities.

Ofertă maximă: Vii cu buletinul şi pleci cu bani

Depozitarul Central va continua şi în acest an să informeze gratuit participanţii la târg dacă mai au acţiuni obţinute de la programul de privatizare în masă, derulat între 1991 şi 1994, la ce companii şi-au depus „cupoanele“ şi ce valoare mai au acestea. Concomitent, cei interesaţi le pot chiar şi vinde.

„Sunt opt milioane de români care au încă acţiuni, cei mai mulţi la SIF-uri. Faţă de cuponul iniţial au fost primite şi acţiuni reziduale. Mulţi nu ştiu dacă mai au acţiuni şi unde. Plus că dacă aduci contul IBAN poţi primi direct în cont dividendele restante“, a mai spus Daniela Şerban. 

Pentru cei care nu sunt încă pregătiţi să investească propriile fonduri, BVB va lansa conturi demo de tranzacţionare, pentru a-i familiariza pe cei dornici cu lumea bursieră.

Intrarea la eveniment este gratuită, iar pe site-ul evenimentului, baniitaiexpo.ro, vor exista transmisiuni live în ambele zile, între orele 9.00 şi 18.00.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite